34 de ani de la o mare nedreptate. River Plate – Steaua București, 1-0

În 1986, Steaua București a devenit Regina Europei. Din păcate, însă, clubul era departe de a fi considerat unul dintre granzii lumii. Iar acest lucru s-a văzut câteva luni mai târziu, în finala Cupei Intercontinentale. Atunci, trofeul a fost dat unei echipe pe care alții au ales-o câștigătoare, înainte ca meciul să înceapă măcar.

Pe 14 decembrie, în 1986, Steaua București ar fi trebuit să joace etapa cu numărul 17 din sezonul 1986-1987, al Diviziei A. Acest meci, însă, nu s-a mai jucat în 1986 (A avut loc în 1987, la data de 25 iunie, după terminarea campionatului. Steaua a obținut un egal, 1-1, la Craiova). Și asta deoarece Steaua avea un meci mai important, pe care trebuia să îl joace la foarte mulți kilometri distanță de Bănie. Mai exact, la 9023 kilometri distanță, la Tokyo, în Japonia. Acolo a fost programată finala Cupei Intercontinentale, pe care Steaua trebuia să o joace împotriva celor de la River Plate, câștigătoarea ediției 1986 a Cupei Libertadores.

Prima jumătate a sezonului 1986-1987 pentru Steaua

În calitate de câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua avea de făcut o alegere destul de importantă. Putea să înceapă ediția 1986-1987 a acestei competiții din primul tur sau din al doilea. Valentin Ceaușescu a sugerat ca echipa să înceapă din primul tur, argumentul fiind șansa mai mare de a întâlni un adversar mai slab cotat, care ar fi ajutat Steaua să nu resimtă lipsa lui Lăcătuș, Bumbescu și Boloni. Cei trei erau suspendați. Sfinxul Ion Alecsandrescu a ales însă ca echipa noastră să înceapă din turul 2. Mai pragmatic ca Valentin, Nea Ion s-a gândit simplu: „Dacă e să fim eliminați, măcar să nu fim eliminați din primul tur.” Rușinea ar fi fost într-adevăr mai mare în cazul acestui scenariu, însă nici ceea ce a urmat nu a fost bine pentru Steaua.

Echipa noastră a întâlnit Anderlechtul dornic de răzbunare. Belgienii nu au uitat umilința la care au fost supuși în Ghencea, cu doar câteva luni înainte. Profitând de lipsa celor trei piese grele, aceștia ne-au dat 3-0 la Bruxelles. Au marcat Krncevic, Janssen și Scifo, primul gol fiind marcat în minutul 77. Belgienii au profitat de o cădere a Stelei pe final de meci.

Formația Stelei în meciul de la Bruxelles:

Stângaciu – Bărbulescu, Iovan, Belodedici, Weisenbacher – Cireașă, Stoica, Ivan (min. 84, Turcu), Majearu (min. 78, Bălan) – Balint, Pițurcă

La București, ai noștri au aliniat formula standard:

Stângaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Balint, Stoica, Boloni, Bălan – Pițurcă, Lăcătuș

Au învins cu 1-0, gol Boloni, în minutul 59, dar nu a fost destul. Belgienii au trecut mai departe, iar Steaua a părăsit competiția pe care o câștigase cu câteva luni în urmă chiar din turul 2, așa cum presimțise și Sfinxul.

Din fericire, rușine nu a fost pentru fotbalul românesc. Nu avea cum să fie. În același an, „faimosul” Lucescu și Dinamoul lui au fost scoși de 17 Nentori Tirana, în primul tur al Cupei Cupelor, iar Sportul și Craiova au părăsit Cupa UEFA în turul 2.

În campionat, după 16 etape, Steaua București ocupa primul loc. A strâns 30 de puncte (se acordau 2 puncte la victorie), cu 14 victorii, 2 egaluri și nicio înfrângere, având 39 de goluri marcate și doar 5 primite.

Trebuie să spunem că, de la finala de la Sevilla, din lotul Stelei au dispărut 2 jucători importanți. Primul este Duckadam, pe care problemele de sănătate l-au obligat să părăsească fotbalul. Stângaciu i-a luat locul.

Al doilea e Radu 2. Lui i-a luat locul regretatul Viorel Turcu, care, din păcate, era sub el ca valoare.

Din lot a mai dispărut și Pistol, însă el nu era un fotbalist de bază. Toma Ivan, Iosif Rotariu și Niță Cireașă au fost numele noi pe care Steaua le-a mai adus în acel an. Dintre aceștia, doar Rotariu avea să se impună.

Mai trebuie menționat și că unul din fotbaliștii de bază din sezonul 1985-1986 trecea printr-o perioadă foarte proastă. E vorba de Mihail Majearu, care nu reușea nicicum să se întoarcă la forma din sezonul precedent. Astfel, Steaua București se vedea din nou nevoită să se bazeze pe un lot foarte restrâns de jucători, primul 11 fiind practic singura garanție a succesului.

River Plate – Steaua București, la Tokyo

Între 1960 și 1980, Cupa Intercontinentală (de fapt o cupă Euro-Sudamericană) s-a disputat în 2 manșe. Acest lucru s-a schimbat în 1980. Astfel, din 1980 și până în 2004, finala Toyota Cup, cum mai era numită competiția, a avut loc într-o singură manșă.

Patru din primele 5 ediții în acest nou format au fost câștigate de echipe din America de Sud. Uruguaienii de la Nacional au învins Nottingham Forrest în 1980,  Flamengo a trecut de Liverpool în 1981, Penarol a bătut Aston Villa în 1982, Gremio a învins Hamburg în 1983 iar Independiente a trecut de Liverpool în 1984. Doar Juventus a reușit să treacă de Argentinos Juniors, în 1985, după 7-6 la penaltyuri.

Steaua avea însă de muncit din greu pentru a obține titlul simbolic și mașina Toyota care însoțea premiul.

---

Încercări de trucare a meciului

Înainte de startul partidei, câțiva fotbaliști steliști au fost abordați de persoane necunoscute care le-au oferit cadouri pentru a trânti meciul. Duckadam și Stângaciu au confirmat aceste întâmplări. Stângaciu, care a fost titular șa Tokyo, a declarat:

„Vai, mi se ridică părul pe mine și acum, după 33 de ani! M-a abordat un asiatic la hotel și m-a invitat să bem o cafea. Am acceptat, dar m-am trezit că-mi deschide pe masă un diplomat plin cu dolari. A început să tremure scaunul sub mine. Îmi oferea banii pentru ca meciul să se termine la două goluri diferență în favoarea lui River. M-am scuzat că am nevoi fiziologice și am fugit la baie, unde m-am pus în fața oglinzii: „Băi, dacă se întâmplă ceva, mă împușcă ăștia pe aici. Am acasă nevastă, copil. Ce-mi trebuie mie nebuneala asta?!”. Și am raportat mai departe, lui Valentin și Ilie Ceaușescu.”

---

La Tokyo, la prânz, în ziua de 14 decembrie a anului 1986, 62 de mii de spectatori s-au prezentat la stadion, pentru a urmări partida dintre Steaua București și River Plate.

Meciul era unul atractiv. Reprezenta o ciocnire a două civilizații fotbalistice. La București, însă, era ora 5 dimineața. Așadar, meciul nu a fost dat în direct.

Antrenorul Iordănescu a trimis atunci pe teren următorul 11:

Steaua Bucurelști: Stângaciu – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Weissenbacher – Baling, Bălan, Tudorel Stoica (c), Bărbulescu – Lăcătuș, Pițurcă

Rezerve: Iordache – Cireașă, Ivan, Rotariu, Majearu

Boloni a lipsit. A fost înlocuit cu Bălan, care a jucat în nota obișnuită. Forma slabă a lui Majearu l-a făcut pe Iordănescu să îl încerce pe Bărbulescu pe postul de mijlocaș stânga, post pe care acesta, din păcate, nu era obișnuit să joace. Asfel, echipa noastră a început partida dezechilibrat.

River Plate: Pumpido – Gordillo, Gutierrez, Ruggeri, Montenergro – Enrique, Gallego (c), Alfaro – Alonso, Alzamendi, Funes. 

Rezerve: Goycochea, Dario Gomez, Claudio Moressi, Gorosito, Sperandio 

În ciuda faptului că meciul s-a jucat între o echipă europeană și una sud-americană, arbitrul partidei a fost un sud-american, Jose Luis Martinez Bazan, din Uruguay. El a decis partida încă din primele minute.

Era minutul 17 când Belodedici, care a făcut o partidă foarte bună, a primit o minge de la un adversar. L-a executat pe Pumpido însă arbitrul a anulat golul pe motiv de offside.

“Mi-au refuzat degeaba acea reuşită din startul partidei. Mingea venise de la un adversar, dar tuşierul, în învălmăşeala din careu, n-a văzut şi a indicat offside. Am scăpat victoria printre degete, plus titlul de cel mai bun jucător al finalei. Pe vremea aia conduceam o Dacie 1300, albă, cu piese franţuzeşti. Îmi plăceau la nebunie maşinile şi mi-ar fi picat bine acel premiu”, şi-a amintit peste ani Miodrag Belodedici.

Faza golului a fost una caracteristică Stelei. Joc în viteză, combinativ, cu devieri și călcâie. Belodedici a înaintat cu mingea la picior, i-a pasat lui Pițurcă, acesta a dat un călcâi. mingea deviată de un adversar a ajuns la tânărul nostru fundaș, care a deviat-o pe lângă portar. Nu doar că a fost gol perfect valabil, dar a fost chiar un gol frumos, o nouă dovadă a calității tehnice a fotbaliștilor români din acea vreme, dar și a dragostei pe care aceștia o aveau pentru fotbalul spectacol.

Și cum un ghinion nu vine niciodată singur, 10 minute mai târziu, în minutul 28, argentinienii au marcat. Aceștia au bătut rapid o lovitură liberă de la 40 de metri, mingea a ajuns la Alzamendi, care a trecut printre Bumbescu și Weissenbacher, a șutat în bară, mingea l-a lovit pe Stângaciu în spate, a revenit la Alzamendi, care a împins-o cu capul în poartă, din câțiva metri.

Steaua București a dominat tot restul meciului. Intrarea lui Majearu a oferit puțin mai multă frumusețe combinațiilor steliste, dar nu a schimbat cu nimic rezultatul. I-a convins însă pe cei care au urmărit partida că Steaua București era într-adevăr una din marile echipe ale lumii, chiar dacă nu putea profita de beneficiile (mai ales în zona arbitrajului) oferite de acest statut

River a câștigat, dar, într-un sondaj realizat ulterior, 70% din japonezii care au răspuns au apreciat că Steaua București ar fi meritat trofeul.

De ce a pierdut Steaua București Cupa Intercontinentală

Astăzi, este destul de clar că mafia fotbalului și-a băgat măcar puțin codița în meciul Stelei cu River. Nu putem să știm dacă au influențat decisiv rezultatul, dacă golul anulat a fost anulat intenționat sau doar dintr-o eroare. Steaua a pierdut însă un trofeu foarte important, care ar fi arătat superb în vitrina echipei din Ghencea.

Nu putem însă să arătăm cu degetul doar către arbitru. Și asta deoarece eșecul din finala Cupei Intercontinentale a arătat câteva din lipsurile Stelei.

Echipa noastră a câștigat CCE bazându-se pe un lot restrâns de fotbaliști. Au fost fotbaliști foarte buni, de nivel mondial, însă și ei au fost tot oameni. Cu 2-3 accidentări sau 2-3 suspendări, Steaua București putea trece de la statutul de regină, la cel de echipă obișnuită.

Din fericire, aceste lipsuri au fost observate și de conducătorii steliști. Ion Alecsandrescu și mai târziu Tică Dănilescu au înțeles că Steaua are nevoie de fotbaliști noi, de top, care să ajute echipa și să o mențină la nivelul care a ajuns în seara de 7 mai a anului 1986.

Așa că liderii steliști au tras linie, au renunțat la anumiți jucători și i-au adus pe alții în locul lor. Nu petice, ci valori!

Una din aceste valori a fost Gică Hagi. Adus la club câteva săptămâni mai târziu, acesta avea să răsplătească Steaua oferindu-i Supercupa Europei. Oare ce ar fi fost dacă Hagi ar fi jucat și în finala Cupei Intercontinentale?

Putem doar să ne imaginăm răspunsul la această întrebare. Steaua a jucat bine în acel meci și a pierdut nemeritat. Noi, steliștii, rămânem cu un gust amar, dar și cu o micuță satisfacție.

Pentru cei de la River, momentul Tokyo 86 reprezintă și acum una din cele mai mari victorii din istoria clubului. În 2006, aceștia au organizat ample manifestări pentru a sărbători evenimentul.