„Duckadam, nu uita, supercupa e și-a ta!”

Subiectul Helmut Duckadam este unul neplăcut pentru suporterii steliști. E neplăcut deoarece ne-aduce aminte nu doar de cât de rău a ajuns fotbalul românesc, dar și de cât de slabi sunt oamenii.

Din erou național, Duckadam a ajuns acum să fie văzut drept un Ionuț Luțu mai înalt, o persoană care a renunțat la orice respect de sine, pentru niște bani obținuți ușor. Este o etichetă care a rămas pe fostul nostru mare portar chiar și după ce l-a părăsit pe Becali și care, cel mai probabil, va rămâne cu el până la moarte.

Dar cine este vinovat de decăderea acestui fost mare sportiv? Unii spun că Steaua și statul român, pentru că nu au avut grijă de el după accidentare. Alții spun însă că Duckadam însuși e vinovatul, pentru că nu a știut cum să își organizeze viața după ce s-a retras din sport. Poate că ambele tabere au dreptate, însă doar până la un anumit punct. Cei mai vinovați pentru situația în care a ajuns fostul nostru mare portar sunt cei care, pe românește, l-au pupat în fund. Cei care l-au lăudat mai ales când nu avea de ce să fie lăudat, cei care niciodată nu i-au atras atenția că greșește, că își face rău, cei care l-au împins de la spate și care poate că au profitat de pe urma slăbiciunilor lui.

Pe cât a fost de inspirat în acea frumoasă seară de 7 Mai, pe atât de mult a greșit, atunci când i-a ascultat pe cei care voiau ceva de la el, nu pe cei care îl iubeau.

Duckadam a ignorat sfatul suporterilor steliști

În cartea „Steaua – Performanță și prestigiu”, autorii Cristian Țopescu (un mare stelist, care nu are nevoie de nicio prezentare) și Octavian Vintilă i-au dedicat un scurt capitol lui Helmut Duckadam. Intitulat „Duckadam, nu uita, supercupa e și-a ta!”, acesta încearcă să fie nu doar o laudă la adresa eroului de la Sevilla, ci și un sfat.

„La Monte Carlo, „Eroul de la Sevilla” a privit finala Supercupei Europei din tribună. La sfârșitul meciului, grupul de suporteri români a scandat, printre altele: „Duckadam, nu uita, supercupa e și-a ta!” Uriașul blând avea lacrimi în ochi.

Prin talentul său, Duckadam ne-a încântat. Prin mijloacele sportive, cinstite, cu care și-a pus în valoare calitățile, ne-a cucerit inimile, ceea ce în viața sportivă și în… sportul vieții înseamnă (aproape) totul.”

Sunt cuvinte puternice, care nu au cum să nu te miște. O dovadă a priceperii autorilor, dar și a realizărilor lui Duckadam.

Și nu îl poate acuza nimeni pe Țopescu că a aruncat doar cu niște vorbe goale, pentru a se pune bine cu un sportiv ( chiar fost sportiv, în acel moment) faimos. Duckadam a muncit serios, cinstit, corect și a câștigat pe merit trofeul și aprecierile suporterilor. Astăzi, însă, aceste cuvinte nu mai sunt valabile. Nu mai putem spune că Duckadam, prin muncă cinstită, continuă să câștige admirația românilor. Și ne întoarcem la întrebarea: Ce s-a întâmplat?

Singura explicație e că, din păcate, Duckadam a uitat că „supercupa e și-a lui”.

Altfel, e imposibil de înțeles de ce acest om i-a întors spatele clubului cu care a câștigat atâtea trofee.

Din păcate, Duckadam a uitat de aceste trofee. A uitat de munca cinstită pe care a depus-o pentru a câștiga aceste trofee. A uitat și nu prea mai vrea să își amintească. Din acest motiv îi este ușor să vorbească urât despre Steaua și să atribuie performanțele ei unui club înființat în 2003 și cunoscut în România pentru mizerie.

Ca să nu fim înțeleși greșit, Duckadam are voie să se mândrească cu performanțele Stelei. Are voie să se mândrească cu munca sa, să o ia cu el, peste tot pe unde merge, chiar și la un club murdar. Are voie să facă tot ce vrea cu imaginea sa și cu munca sa. Nu are însă voie să își bată joc de munca colegilor săi.

Când suporterii i-au strigat că „supercupa e și-a ta”, au avut o exprimare foarte corectă. Pentru că eroul de la Sevilla nu trebuie să uite că nu a jucat singur în acel meci. Nu trebuie să uite că, deși a apărat cele 4 penaltyuri, nu a bătut niciunul din cele două care au fost transformate.

Nu trebuie, dar se pare că a uitat. Cu fiecare declarație, omul Duckadam insistă să se facă tot mai neplăcut. Iar partea proastă e că cei care încep să nu-l mai placă sunt chiar singurii care l-au plăcut vreodată, singurii pentru care a fost erou, singurii care i-au pus coroana pe cap chiar dacă nu a participat la luptă. Ceilalți, de care caută el să se apropie, aceia sunt cei care se folosesc de el. Sunt cei care nu au zis nimic când era umilit, când fostul angajator îl făcea de rușine în direct, sugerând că l-a plătit din milă, nu pentru munca sa. Pentru că oamenii ca Becali nu apreciază și nu vor aprecia niciodată munca cinstită a lui Duckadam. Vor aprecia poate minciunile, propaganda, munca necinstită.

Dar ei nu-i vor spune niciodată eroului de la Sevilla că „supercupa e și-a ta”. Sezonul trecut, când FRF i-a dat FC Fcsbului Cupa României, niciun angajat de-al lui Becali nu a zis nimic despre Duckadam. În doar câteva luni, a fost uitat complet.

Acum, Duckadam nu mai vrea să audă de fotbal. E supărat și dezamăgit.

Asta pățești când nu asculți sfatul celor care te iubesc cu adevărat.