Nu mai insultați Steaua cu părerile unor foști fotbaliști mediocri! Petre Marin nu a jucat niciodată la Steaua. Numele lui nu va fi legat niciodată de istoria Stelei
Cum zilele infectei echipe Fotbal Club Fcsb par a fi numărate, propaganda pentru echipa lui Becali a crescut în intensitate. După ce Nicolae Dică s-a lăudat că a jucat la Steaua, deși acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, a venit rândul unui alt fost fotbalist mediocru să încerce să se bage cu forța în istoria clubului nostru. Rapidistul de mic, Petre Marin, a ajuns să ceară și să promoveze nerespectarea legilor, doar ca să se poată lăuda că nu a jucat doar la echipe de 3 lei.
Încă suntem șocați că niște fotbaliști modești, fără mari realizări în carierele lor, au tupeul de a rescrie istoria. Și nu istoria oricui, ci istoria celui mai important club sportiv din România, Steaua București. Totuși, dacă Dică a apelat la sentimente pentru a minți suporterii, Petre Marin a dat dovadă de mare nesimțire, spunând că nimeni nu poate să îi zică lui în față că nu a jucat la Steaua București.
Din păcate pentru el, Steaua Liberă fix asta îi transmie: NU AI JUCAT NICIODATĂ LA STEAUA BUCUREȘTI! Și nici nu e prima dată când îi spunem asta. I-am spus lui Petre Marin că nu a jucat la Steaua București și în toamna anului trecut. Dar se pare că nu a priceput.
Și dacă nu e destul că îi spunem noi, să afle Petre Marin că îi mai spune și justiția acest lucru. Iar dacă nu-i convine, poate oricând să meargă și să depună plângere împotriva judecătorilor care au decis că FC Fcsb nu e Steaua. Dar n-o s-o facă. Pentru că Petre Marin, la fel ca toate oile fcsbiste, știe că FC Fcsb nu e Steaua.
Contractul lui Petre Marin nu are nici cea mai mică valoare
„Nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu Iulică Miu, dar nimeni nu ne poate spune nouă în față că nu am jucat la Steaua București. Pe contractul meu a fost scris Fotbal Club Steaua București, nu FCSB. Este păcat că am ajuns să ne contrăm între noi steliștii, dar suporterii roș-albaștrilor nu trebuie să uite că în 2006 au ieșit pe străzi pentru Steaua București. Patron era Gigi Becali, iar antrenor Cosmin Olăroiu. S-au bucurat atunci pentru noi? Atunci nu exista echipa de acum din Liga 4. Am făcut la vremea aia cea mai mare performanță a unei echipe românești de după 1990.
Regret și acum, dar sunt sigur că o să regret toată viața mea că nu am reușit să ne calificăm în finala Cupei UEFA. Dar vreau să vă întreb pe voi un lucru? UEFA ne-a recunoscut atunci ca Steaua? Da! Atunci care mai este problema? Ce vină am avut noi jucătorii? Noi am fost continuatorii echipei Steaua 86”, a spus Petre Marin pentru ProSport.
Citiți textul de mai sus cu foarte mare atenție. Include toate non-argumentele pe care oile fcsbiste le folosesc ca să susțină că FC Fcsb e Steaua. În cele două paragrafe nu există nici măcar un singur adevăr. Există însă multă smiorcăială și încercări nenumărate de a-i sensibiliza pe cititori.
Doar că adevărul nu ține cont de păreri, sentimente sau dorințe.
Petre Marin, la fel ca Dică, își flutură contractul. Însă contractul său nu are nici cea mai mică valoare, fiind nul de drept. De ce? Pentru că entitatea cu care a semnat Petre Marin a comis o fraudă, folosind un nume pe care nu avea voie să îl folosească. FC Fcsb a înșelat. Nu doar că i-a înșelat pe suporteri, pretinzând că e Steaua, dar și-a înșelat chiar și fotbaliștii.
Petre Marin a semnat un contract fals. Da, pe el scria Fotbal Club Steaua București, dar la fel de bine putea să scrie FC Barcelona. Contractul lui Petre Marin e irelevant. La fel cum sunt irelevante și realizările sale, și faptul că au ieșit oameni în stradă, și că UEFA i-a considerat Steaua.
Rapidistul Petre Marin se consideră stelist. Ce amuzant!
Partea amuzantă a declarației lui Petre Marin e că el se consideră stelist. El e însă cam la fel de stelist ca Mihăiță Pleșan, cel care, în cariera sa, nu a jucat pentru nicio echipă cu care să nu fi ținut de mic.
Îi atragem atenția lui Petre Marin că noi nu suntem oi, ca să fim prostiți ușor. Noi suntem steliști, noi ținem cu Steaua de foarte mult timp și cunoaștem foarte bine fotbalul românesc. Așa știm și că el, când s-a transferat la Rapid, a dat această declarație:
„Sînt născut şi crescut aproape de stadion, ţin cu Rapidul de mic! Şi nu spun asta doar fiindcă m-am transferat aici!” – Petre Marin
Iar acum ne spune că e stelist? Nu, nu! La Steaua, nu avem nevoie de astfel de ”steliști”.
Fcsbiștii încearcă să se bage cu forța în istoria Stelei, ca să nu fie uitați
„Îmi pare rău unde am ajuns și îmi pare rău că acum este atâta răutate, iar suporterii steliști sunt împărțiți în două tabere. Însă mă doare foarte tare când se dorește să se scoată în evidență că noi nu am jucat pentru Steaua București. Câți oameni au ieșit pentru echipa asta la Universitate în 2006? Nu trebuie să uităm aceste lucruri, deoarece noi ne-am rupt picioarele pentru Steaua București și am vrut să aducem puncte la coeficientul României.”, a încheiat Petre Marin.
În primul rând, suporterii steliști nu sunt împărțiți în două tabere. Există steliști, adică suporteri care țin cu Steaua București, și există suporterii altor echipe, care, evident, țin cu alte echipe.
Iar când spunem că Petre Marin nu a jucat niciodată la Steaua București nu o spunem din răutate. Nu avem nimic cu acest fost fotbalist fcsbist. Am spus doar adevărul. El, Dică și mulți alți colegi de-ai lui nu au jucat niciodată la echipa noastră. Nu ne interesează că nu știau că FC Fcsb nu e Steaua, nu ne interesează că au jucat în culorile Stelei, având pe piept o emblemă care imita emblema Stelei. Acea echipă nu a fost Steaua București. Iar dacă acea echipă n-a fost Steaua București, atunci singura concluzie e că Petre Mari nu a jucat la Steaua București.
Am mai discutat despre acest subiect și îi înțelegem pe cei ca Petre Marin. E foarte important să te poți lăuda că ai jucat la Steaua, la cel mai mare club din România. Acest nume este un plus imens pentru orice CV. Dar, dacă Petre Marin ne cere acum să dăm dovadă de milă și să îi permitem să se introducă cu forța în istoria Stelei, doar ca să se simtă el bine, nu putem face acest lucru.
Istoria Stelei e plină de fotbaliști adevărați. E plină de fotbaliști care au realizat performanță adevărată. Petre Marin nu este unul dintre aceștia și nici nu are voie să urce pe același podium cu ei. Nu putem face acest compromis pentru Petre Marin, nici pentru Dică, nici pentru orice alt fotbalist care nu a jucat niciodată la Steaua. Dacă l-am face, i-am jigni pe titani precum Tudorel Stoica, Boloni, Lăcătuș, Hagi, Balint, Belodedici, Marcel Răducanu, Puiu Iordănescu, Iosif Vigu, Ion Alecsandrescu, Gheorghe Constantin, Țop Voinescu, Ilie Savu, Lajos Sătmăreanu, Basarb Panduru, Adrian Ilie, Didi Prodan, și foarte mulți alți fotbaliști adevărați, care au adus cinste clubului nostru și care au făcut performanță pentru el.
Știm că Fotbal Club Fcsb nu înseamnă nimic pentru fotbalul românesc. Știm și nu ne pasă. Fcsbiștii să rămână cu echipa lor, chiar dacă nu o plac.
Nu ar fi avut loc aceste discuții dacă fcsb in mod nor.al ar fi trebuit retrogradata in liga 5…aici e Si vina FRF..si inca ceva ..TACEREA CONDUCERII CLUBULUI STEAUA…eu unu raman pesimist in privinta promovării…Si da..la meciul cu midlesborough am suferit…însă NU AM STIUT CA ECHIPA AIA NU ERA STEAUA..