Mădălin Hîncu

Fotbal Club Fcsb îl sfidează și îl umilește pe Mădălin Hîncu

Exact în săptămâna în care Mădălin Hîncu a publicat un comunicat de presă pe siteul Stelei, comunicat prin care a anunțat că nu va permite ca imaginea clubului pe care îl conduce să fie folosită de în orice fel de alte persoane fizice sau juridice, Fotbal Club Fcsb i-a dat un dos de palmă prin care l-a umilit într-un hal fără de hal. Clubul lui Becali nu doar că a folosit imaginea Stelei pentru a-și îmbunătăți propria imagine, dar și-a permis chiar să dezinformeze, stricând astfel imaginea clubului condus de Hîncu.

”Steaua București asigură atât opinia publică cât şi pe suporterii steliști că face toate demersurile necesare legale pentru protejarea mărcilor „Steaua” şi „Steaua București”. Așadar, Steaua București nu va permite asocierea incorectă şi nelegală a niciunei entități sau persoane fizice cu mărcile sale în scopul de a-şi crea o imagine pe baza istoriei şi performanțelor celui mai important club sportiv din România;” a spus pompos Mădălin Hîncu în comunicatul publicat în data de 2 iunie.

Șocant! Colonelul Mădălin Hîncu a fost umilit pe Facebook și în presă!

De obicei, imaginea unui militar în uniformă este destul de puternică și descurajantă. Spunem de obicei, pentru că se pare că imaginea lui Mădălin Hîncu în uniformă nu impresionează pe nimeni. Și cu siguranță nu îi intimidează pe cei de la Fotbal Club Fcsb.

muie fc fcsb

Fără nicio reținere, fără ca măcar să bage puțin de tot în seamă comunicatul dat de militarul Hîncu, clubul lui Becali a publicat ieri, de ziua Stelei, o minciună pe propria pagină de Facebook. Fotbal Club Fcsb a făcut exact ceea ce interimarul Hîncu a cerut ca nimeni să nu facă. Și-a asociat în mod incorect și nelegal imaginea Stelei, cu scopul de a-și face o imagine mai bună pe baza istoriei și a performanțelor celui mai important club sportiv din România. Sunt în mare parte chiar cuvintele lui Mădălin Hîncu, care se laudă peste tot că apără atât imaginea clubului Steaua, cât și pe cea a MApN-ului.

Putem spune că Fotbal Club Fcsb a luat cuvintele lui Mădălin Hîncu și… le-a aruncat la gunoi. Vom folosi această expresie, pentru a proteja inocența cititorilor noștri mai tineri. Însă, ceea ce a făcut FC Fcsb cu cuvintele bravului militar este mult mai dur.

Și măcar dac-ar fi fost doar FC Fcsb, echipă care nu are niciun trofeu în palmares, care și-a bătut joc de colonelul Hîncu și de comunicatul său. Pentru ca acesta să fie și mai umilit, sclavii fcsbiști din Gsp au preluat rapid postarea și au publicat un articol plin de dezinformări.

muie gsp

Este dureros să vezi cum un trust de presă scuipă pe un militar în uniformă. Dar fix asta a făcut Gsp în data de 7 iunie, adică fix de ziua Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Nu au contat procesele câștigate, nu a contat că FC Fcsb nu are voie să folosească în niciun fel nici marca Steaua, nici numele Steaua și nici palmaresul clubului Steaua. Gsp s-a uitat peste comunicatul lui Mădălin Hîncu, a râs iar apoi a ”scuipat” articolul cu pricina.

Nu e plăcut să vezi cum un reprezentant al MApN este umilit în asemenea hal. Mai ales după ce același reprezentant al MApN a dat un comunicat în care a atras atenția presei:

”La 73 de ani de la înființarea clubului, reamintim reprezentanților mass-media faptul că imaginea, valorile clubului reprezintă un adevăr istoric care aparține Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”. Conducerea CSA STEAUA BUCUREȘTI va respecta întotdeauna și în mod exclusiv interesele clubului;” a apărut scris în comunicatul publicat pe 2 iunie.

Mădălin Hîncu le-a atras celor de la Gsp atenția că imaginea, valorile clubului reprezintă un adevăr istoric care aparține Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” iar aceștia au… aruncat vorbele sale la gunoi. Exact la fel ca cei de la Fotbal Club Fcsb.

Se pare că Fotbal Club Fcsb și presa sportivă din România nu prea cred că Mădălin Hîncu va respecta întotdeauna și în mod exclusiv interesele clubului pe care îl conduce. Altfel, nu l-ar fi umilit chiar așa de rău.

Da, imaginea colonelului Hîncu a suferit mult de ziua Stelei. Să sperăm totuși că ministrul Nicolae Ciucă, șeful Ministerului Apărării Naționale, nu va afla despre acestea. Cu siguranță lui nu-i va plăcea să vadă cum imaginea clubului Steaua și cea a MApN-ului sunt târâte prin mocirlă și cum un militar în uniformă este batjocorit fără cea mai mică reținere.

Ce va face Mădălin Hîncu în continuare?

Va fi interesant de văzut ce va face Mădălin Hîncu în continuare. În comunicatul dat pe 2 iunie, acesta a promis că:

”În lumina materialelor apărute în spațiul public, îi asigurăm pe toți suporterii steliști și pe susținătorii clubului Steaua că toate demersurile respectă principiile morale și nu deservesc intereselor sau persoanelor în contradicție cu legea.”

Așadar, cel puțin în teorie, acesta ar trebui să ia măsuri atât împotriva FC Fcsb cât și a Gsp. Este evident din paragraful de mai sus că Mădălin Hîncu a vorbit despre FC Fcsb, fiind de notorietate faptul că Gigi Becali este persoana în contradicție cu legea la care se face referire.

Noi, suporterii, suntem doar spectatori. Suntem spectatori la o partidă de Poker, jucată între Mădălin Hîncu și FC Fcsb. Mizele au fost puse. Acum, așteptăm ca cele două părți să arate cărțile, pentru a ne lămuri care a blufat și care are într-adevăr o mână câștigătoare.

Dacă Mădălin Hîncu nu se va ține de cuvânt, dacă nu va lua măsuri, dacă va alege să… arunce la gunoi propriul său comunicat, va contribui și el la murdărirea hainei militare pe care o poartă. 

Nu va face nimic

Noi suntem însă de părere că partida de poker va fi câștigată de FC Fcsb. Chiar dacă are mâna mai bună, Mădălin Hîncu nu are curajul să o folosească. Va ceda în fața lui Becali, așa cum au cedat și Bixi Mocanu, Cristian Cîrlan, Cristian Petrea și George Boroi. Cu toții au avut grijă ca Becali să nu fie deranjat, ca echipa lui să se poată folosi fără probleme de un bun care nu îi aparține, care aparține de Ministerul Apărării Naționale.

De ce au făcut acest lucru? De ce au lucrat împotriva intereselor clubului pe care îl conduceau? Pentru că acești indivizi nu au fost și nici nu sunt steliști.

Mădălin Hîncu

Este destul să urmărești videoclipul făcut de Steaua TV, în care Mădălin Hîncu îi urează Stelei ”La Mulți Ani!”. OMul nu are niciun fel de pasiune în el pentru Steaua. Citește de pe prompter, pentru că nu știe nimic despre acest club și nici măcar nu și-a dat interesul pentru a învăța scurtul text, ca să pară totul mai natural iar el să pară mai implicat.

Pentru Mădălin Hîncu, funcția de președinte al clubului Steaua este doar o funcție. Este doar o treaptă pe care el o are de urcat pentru a ajunge la mai bine. Nu merită în niciun caz să fie acolo. Nimic nu îl recomandă. Dar a fost numit în acea poziție de către cei care vor să distrugă Steaua. Așa că Mădălin Hîncu va face ce îi cer ei, iar ei nu îi vor cere niciodată să apere Steaua.

De abia acum ne dăm seama că Florin Talpan a muncit degeaba. A câștigat procese importante, pentru marcă, nume și palmares, dar acestea nu contează. În ciuda tuturor armelor pe care Florin Talpan i le-a pus lui Hîncu la dispoziție, acesta nu va trage nici măcar un singur glonț către FC Fcsb. Nu pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea.

Atenție! Nu Steaua este umilită! Singurul umilit este Mădălin Hîncu

Mulți suporteri steliști ne-au scris revoltați, în urma publicării mesajului fcsbist. Aceștia au simțit că imaginea Stelei a fost murdărită, că clubul nostru a fost umilit. Din fericire, nu este așa.

Prin reprezentantul său juridic, Florin Talpan, Steaua București a câștigat în instanță toate războaiele cu FC Fcsb. Faptul că aceștia dezinformează pe Facebook reprezintă doar frustrare, doar o încercare penibilă de a-i minți pe suporterii fcsbiști. Da, imaginea Stelei este atacată. Și da, FC Fcsb își trage niște foloase nemeritate, folosindu-se de un nume, o marcă și un palmares de care nu are voie să se folosească, asta prin hotărâre judecătorească.

Totuși, un club ca Steaua nu poate fi umilit de un astfel de comportament criminal.

Singurul care este umilit este Mădălin Hîncu. Prin publicarea acestor dezinformări și prin ignorarea hotărârilor judecătorești obținute de Florin Talpan, FC Fcsb a demonstrat că Mădălin Hîncu nu își face treaba. A demonstrat că Mădălin Hîncu nu are niciun fel de putere, că întreaga conducere a Stelei nu e doar nepricepută, ci și impotentă, aproape complice în activitatea criminală întreprinsă de FC Fcsb.

Iar aici nu vorbim de un om oarecare, ci de un colonel al Armatei Române.

Ce autoritate va mai avea oare Mădălin Hîncu în fața subalternilor săi, după ce FC Fcsb și Becali l-au umilit în asemenea hal?! Nu va mai avea. Iar imaginea sa, la MApN, va fi afectată iremediabil. Asta pentru că, deși Mădălin Hîncu nu a făcut nimic pentru a-l supăra pe Becali, acesta tot s-a supărat pe el, mergând până acolo încât să… arunce la gunoi tot ceea ce înseamnă Mădălin Hîncu.

Pentru noi, privitori obiectivi, este neplăcut să vedem cum un colonel al Armatei Române este umilit de un club de infractori. Însă noi nu putem face nimic. Putem doar să privim.

popcorn

Steaua Liberă, privind cum Mădălin Hîncu e umilit de FC Fcsb.

 

Captură video: Steaua TV