steaua comunicat

Vrem ca Steaua București să nu permită!

Clubul Steaua București a emis astăzi un comunicat surprinzător prin duritatea sa. E vorba de un comunicat la care nu ne așteptam, pentru simplul fapt că ar fi trebuit dat acum 5 ani. În comunicat, clubul atrage atenția asupra proceselor câștigate și chiar amenință că nu va permite ca imaginea Stelei să fie folosită abuziv de indivizi aflați în căutarea unor bani rapizi. Tot ce mai trebuie acum e ca Steaua să nu permită!

Nu o să ascundem faptul că ne bucurăm enorm că acest comunicat a fost emis de către club. De altfel, am tot cerut să vedem și puțină acțiune din partea șefilor Stelei, ultima dată chiar ieri. Sperăm doar ca acțiunile să nu se oprească aici.

Comunicatul e unul pe care fiecare stelist ar trebui să îl distribuie pe rețelele de socializare. Titlul său este fantastic, este ceva ce ar fi trebuit spus de foarte mult timp: ”Citați-ne oricând, dar cu numele corect: Steaua București”. Este pentru prima dată când clubul nostru pune piciorul în prag și refuză să mai fie preșul ziariștilor mizerabili. Cel puțin la nivel declarativ.


Comuniatul clubului Steaua București:

Citați-ne oricând, dar cu numele corect: Steaua București

Pentru corecta informare a opiniei publice, referitor la informațiile care circulă în spațiul public prin intermediul mass-media şi a unor instituții oficiale sportive, CSA „Steaua București” face următoarele precizări:

  1. Conform deciziilor ÎCCJ nr. 3425/2014 şi a CAB989A/2016, a prevederilor legislației audiovizualului în vigoare, cât şi a demersurilor Consiliului Național al Audiovizualului, Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA” reamintește tuturor instituțiilor de presă folosirea corectă a denumirii „STEAUA” sau „STEAUA BUCUREȘTI” în comunicările publice fără a se face asociere cu echipa Fotbal Club FCSB din Liga 1. Este de notorietate faptul că FCSB S.A. a pierdut definitiv dreptul de asociere cu marca STEAUA. Această situație se perpetuează cu toate că, din anul 2017 CNA, având în vedere deciziile instanțelor judecătorești, a transmis radiodifuzorilor o adresă de atenționare prin care le-a reamintit obligația de a asigura informarea corectă a publicului, pentru conformitate.
  2. Pe această cale, Steaua București asigură atât opinia publică cât şi suporterii steliști că face toate demersurile necesare legale pentru protejarea mărcilor „Steaua” şi „Steaua București”.
  3. Steaua București nu va permite asocierea incorectă şi nelegală a niciunei entități sau persoane fizice cu mărcile sale în scopul de a-şi crea o imagine pe baza istoriei şi performanțelor celui mai important club sportiv din România.
  4. Referitor la informațiile publicate pe site-ul fanatik.ro de jurnalistul Cristi Coste, în data de 26.02.2020, ora 13:50, în care se precizează că Victor Pițurcă va fi manager general la Steaua, precizăm că informația este falsă.
  5. Pagina de internet www.csasteaua.ro este singura sursă oficială de comunicare a Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA” București cu privire la orice modificare referitoare la activitatea sportivă.

Niciodată nu a emis Steaua un comunicat în care să spună atât de mult adevăr raportat la numărul de caractere din text. Totul este corect, de la primul punct, care vorbește despre procesele câștigate în instanță, la ultimul punct, unde în sfârșit e atrasă atenția asupra faptului că site-ul oficial al Stelei este singura sursă oficială de informații referitoare la situația clubului nostru.

Dacă e să fim cârcotași, putem să spunem că avem un singur lucru să le reproșăm celor care au scris comunicatul: faptul că au scris în totalitate cu litere mari numele echipei lui Becali. Fcsb nu este un acronim, ci un nume, oricât de urât ar suna și oricât de ciudat ar părea. Însă această mică paranteză e doar o glumă și nu trebuie luată ca un reproș.

Un prin pas excelent

Comunicatul dat astăzi de club e un prim pas excelent spre normalitate. Sperăm doar să nu fie ultimul.

Punctele 1, 2, 3 și 5 din comunicat ar trebui scoase la imprimantă și lipite pe geamurile sediilor tuturor publicațiilor și site-urilor de știri din România. Nu trebuie să ignorăm nici punctul 4, distrugerea unui articol de fake news publicat de Fanatik, care a mințit că Victor Pițurcă ar fi semnat cu Steaua și că ar urma să primească un anumit procent de acțiuni la club.

Să luăm însă primele 3 puncte (am discutat deja despre punctul 5):

  1. E foarte bine că clubul Steaua a scos din nou actele la vedere și că le dă cu ele în cap tuturor ziaricilor.
  2. E foarte bine că Steaua vorbește deschis despre marca Steaua și că anunță că va face toate demersurile legale necesare pentru protejarea acesteia. De astfel de anunțuri era nevoie și în timpul proceselor. Ar fi făcut ca totul să meargă mult mai ușor.
  3. E pentru prima dată când Steaua anunță că nu va permite nimănui să se folosească în vreun fel de imaginea clubului nostru, de performanțe și de istorie. Acest lucru trebuia anunțat de foarte mult timp. Și nu doar anunțat.

Punctul 3 trebuie neapărat pus în aplicare. Altfel, acest prim pas excelent pe care clubul nostru l-a făcut astăzi e doar praf în ochi.

Steaua trebuie neapărat să ia măsuri împotriva ziarelor mincinoase și a clubului lui Becali, atunci când aceștia încalcă hotărârile judecătorești și dezinformează suporterii. Steaua trebuie să acționeze fără milă. Dacă e necesar, să ridice acreditările tuturor jurnaliștilor murdari, să ceară executarea silită a FC Fcsbului și să dea în judecată orice publicație care murdărește imaginea Stelei prin articolele sale mincinoase.

Suporterii steliști nu au nevoie de ziare mincinoase ca să afle știri despre Steaua. Pentru asta aveam paginile de Facebook ale sportivilor, pagina clubului, paginile suporterilor, avem site-uri precum SteauaLibera.com și, bineînțeles, site-ul oficial al clubului, csasteaua.ro. Dacă e necesar, preferăm să ne luăm informațiile despre club de aici, decât să citim articole scrise de ziariști care urăsc Steaua.

Din nou, felicităm conducerea Stelei pentru acest prim pas excelent. Sperăm să nu fie ultimul. Sperăm ca vorbele să fie urmate de acțiune.

Noi chiar vrem ca Steaua București să nu mai permită dezinformarea, minciunile și mizeria!