Despre primul ”Piți” din Ghencea – Alexandru Apolzan

Dacă iubești fotbalul, atunci ai auzit de Franz Beckenbauer. Și, dacă ai auzit de Franz Beckenbauer, cu siguranță știi că a fost primul libero din istoria fotbalului. Dar această informație este greșită. Cu 15 ani înainte ca marele Franz să își facă apariția pe dreptunghiul verde, în România, juca deja primul libero din istoria fotbalului mondial. E vorba despre legendarul Alexandru ”Piți” Apolzan.

Născut la data de 6 februarie, în 1927, la Sibiu, Piți Apolzan a început fotbalul la o echipă din oraș, Șoimii. Nu s-a mulțumit însă cu puțin. Pentru că și-a dorit mai mult, s-a mutat la București, unde s-a angajat ca băiat bun la toate la uzinele Rogifer (fostele uzine Malaxa). Muncea, apoi juca fotbal la echipa fabricii. Iar la finalul fiecărei zi de muncă, Piți stătea încă 2-3 ore pentru a se antrena, la lumina felinarelor.

A fost o perioadă grea pentru legendarul fotbalist stelist. La un moment dat, chiar el a declarat că ”am trăit vremuri grele. Colegii de secție, când știau că avem meci, adunau, din toată sărăcia, mazăre, ouă, carne, ca să ne dea forță de joc. Cred că am mâncat un an întreg numai mazăre. Și ouă. Nu știu cum dracului nu mi-a crăpat ficatul.” Da, a fost o perioadă grea, însă așa încep toate poveștile de succes, cu sacrificii și suferință.

În 1946, la 19 ani, Piți Apolzan s-a transferat la CFR București, echipa care avea să devină Rapid. Acolo a stat 3 ani. Apoi, în 1949, s-a mutat la CCA. A rămas la echipa noastră până în 1962, când s-a retras din fotbal.

Apolzan, omul-rachetă

V-am zis deja că Piți Apolzan a fost apărător. Nu am zis însă că nu era un fotbalist foarte înalt. Avea doar 1,75 metri înălțime, foarte puțin pentru un fundaș. De altfel, Apolzan a și început fotbalul ca atacant. Dar înălțimea nu a fost niciodată o problemă pentru el. Piți era un atlet adevărat. În ciuda înălțimii, Apolzan avea o detentă impresionantă. Iar asta nu era tot. Stelistul nostru lovea mingea la fel de bine cu ambele picioare și alerga suta de metri în 11 secunde, o performanță incredibilă, având în vedere că, în acele vremuri, sportivii purtau bocanci, nu încălțăminte specializată, făcută pe mărimile lor și pentru performanță.

Marele Ilie Savu i-a fost atât coleg cât și antrenor. Acesta și-a amintit la un moment dat că Piți Apolzan s-a luat la întrecere cu celebrul Ion Moina, multiplu campion balcanic la 100 de metri. Celebrul campion din Bistrița-Năsăud l-a învins pe stelist, dar a reușit să-l depășească de abia în apropierea liniei de finish.

Noi îi spunem acum ”Piți”, însă toate aceste calități i-au adus la CCA porecla ”Apollozan”, de la Apollo, zeul luminii și al soarelui, în mitologia greacă. Aceleași calități i-au adus sibianului și banderola de căpitan al echipei. Iar asta nu era puțin lucru. Echipa CCA-ului din acei ani era una plină de vedete: Voinescu, Topa, frații Zavoda, Alecsandrescu, Cacoveanu, Constantin, Tătaru și alții. Cu această echipă, Piți a participat la faimosul turneu al CCA, în Anglia. A câștigat 6 titluri de campion și cinci Cupe ale României. La națională, a strâns 22 de meciuri, un număr destul de mare, într-o perioadă în care nu aveau loc foarte multe întâlniri între țări.

Poate cea mai importantă laudă primită de Piți Apolzan în întreaga carieră a venit de la faimosul antremor maghiar Gusztav Semes, cel care a construit marea echipă a Ungariei. În 1954, după Cupa Mondială din acel an, pierdută de Ungaria în fața Germaniei de Vest, acesta a declarat că jucători precum Apolzan, Voinescu sau Ozon ar avea loc oricând în echipa Ungariei și că ar fi mândru să îi poată antrena.

Alexandru Apolzan s-a stins din viață la data de 23 decembrie, în 1982, la București.

”Nu am mai văzut niciodată vreun fundaş care să aibă calităţile lui Apolzan: viteză, detentă, tehnică, plasament, şut puternic şi precis. Ce păcat că a decedat la doar 55 de ani… ” și-a amintit peste ani Ion Voinescu, fostul nostru mare portar.