Zi neagră pentru România. Infractorii urinează pe justiție, amenință procurori, dar nimeni nu ia măsuri
Imaginați-vă că ați furat foarte mulți bani de la stat. Imaginați-vă că ați dat țepe, că ați produs suferință, că ați fost prinși și că ați fost trimiși la pușcărie. Apoi imaginați-vă că, după ce ați ieșit din pușcărie, în loc să deveniți cetățeni onești, voi dați telefoane la procurorii care vă anchetează în alte dosare, ca să râdeți de ei. Vi se pare normal un asemenea scenariu? Sau seamănă cumva cu ceva din filmele cu mafioți. Din păcate, e cât se poate de real. Din păcate, deși așa ceva se întâmplă în România, deși cei care fac aceste lucruri recunosc că le fac, nimeni nu ia măsuri.
Scenariul acesta a avut loc chiar în această săptămână. Florin Talpan a dezvăluit că Gigi Becali îl hărțuiește, că îi hărțuiește familia, că îl amenință și că îl sună pentru a-l batjocori și pentru a pune presiune pe el. Florin Talpan, așa cum știe toată țara, este avocatul Stelei în procesul pentru recuperarea prejudiciului provocat chiar de către Becali. Florin Talpan e un angajat al Statului. Așadar, un angajat al statului e hărțuit de omul de care trebuie să apere statul. Și nimeni nu ia măsuri.
Vă propun un nou scenariu. Nu vă mai plătiți taxele timp de un an. Nu mai plătiți nimic. Iar dacă vine reprezentantul statului la voi, cu poliția, pentru a vă executa silit, băgați-i respectivului ceva în buzunar. Sau, chiar mai bine, apucați-vă să îl amenințați. Hărțuiți-l cu telefoane, amenințați-i mama, familia. Nu există niciun motiv să nu faceți acest lucru. Becali îl face. El nu pățește nimic. Ce? Credeți cumva că în cazurile voastre ar sta cumva diferit treburile? Credeți că, în cazul în care voi ați amenința un polițist, ați fi luați cu duba în secunda 2?
E posibil să fie așa. De fapt, e puțin probabil ca lucrurile să nu stea fix așa. Voi nu beneficiați de protecția de care beneficiază Becali. Voi nu puteți să furați sute de milioane de euro de la stat, fără să pățiți nimic. Voi nu puteți să vă sunați procurorul, ca să-l convingeți să nu vă mai ancheteze cu „răutate”. Dar el poate. Și nimeni nu face nimic.
În România anului 2020, Becali a ajuns judecător
„Păi să-mi arate mesajele. De ce să nu le arate? Păi eu i-am spus: te atenționez că, din moment ce Curtea Supremă a casat o hotărâre a Curţii de Apel – că eu i-am dat banii, 30.000 de euro, m-a executat și a rămas definitivă hotărârea. Şi i-am spus, nenea Talpan, cu litere mari, nenea Talpan barosan. E alint, nu e jignire. Şi i-am spus că nenea Talpan, să dai banii înapoi pentru că hotărârea Curţii a fost casată, adică s-a desfiinţat. Ce înseamnă asta? Dă-i banii înapoi lui Becali şi după aia te duci la rejudecare. Eu l-am sunat şi a zis că are mama bolnavă, a început să plângă la telefon. Şi eu i-am zis: păi, nea Talpane, te cred, dar ce să fac? Trebuie să-mi dai banii, dumneata eşti mare jurist de marcă. Vi se pare ameninţare când îl alint pe om şi îi spun nea Talpan, barosan? Sau când îi spun: măi, nea Tolpane, mai sciu cu „o”, că poate nu-i mai spun cu „a”. Vi se pare ameninţare?
I-am mai zis (n.r.: lui Talpan) că roata morii se-nvârteşte, ţac-ţac-ţac! I-am mai zis una, singura de care probabil s-a supărat: somn uşor, vise plăcute, puricii să te sărute. Poftim! Copilării! Sunt astea jigniri?”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Uitați mai sus cum arată un autodenunț. Becali a recunoscut singur că a încălcat condițiile eliberării condiționate. Bine, le-a încălcat încă din prima zi. Le-a încălcat de nenumărate ori, chiar și atunci când a votat, deși nu avea dreptul să voteze. Nimeni nu a luat măsuri. L-au lăsat cu toții să facă absolut tot ce a vrut.
Crede cineva că Becali l-a sunat pe Talpan ca să îl întrebe de sănătate? Fiți serioși! În primul rând că Becali nu are ce să caute să îl sune pe Talpan. Iar, dacă l-a sunat, dat fiind nivelul de inteligență al lui Gigi Becali, vă puteți imagina cum a decurs dialogul.
Ca să fie clar pentru toată lumea, „Talpan barosan” este o jignire. Nu decide Becali dacă ceea ce spune e jignitor. Cel căruia îi spune aceste tâmpenii decide. Stâlcindu-i intenționat numele, hărțuindu-i familia cu telefoane (se pare că Becali a mers până acolo încât a sunat-o chiar și pe mama bolnavă a lui Florin Talpan, la spitalul unde aceasta e internată), batjocorindu-l, jignindu-l, Becali nu face altceva decât să pună presiune pe cel pe care nu l-a putut bate niciodată în instanță. Nu l-a bătut nici chiar la ultimul proces, în care judecătoarea a decis în favoarea lui. Dacă procesul se va rejudeca, tot Talpan va câștiga, pentru că știe întreaga țară că Becali l-a înjurat.
Dar acum știm de ce judecătoarea Beatrice Ioana Nestor a tras cu disperare să dea acea decizie: ca să pună presiune în plus pe Florin Talpan.
Va fi trasă Nestor la răspundere pentru decizia abuzivă pe care a dat-o? Va lua statul măsuri împotriva acelor funcționari publici incompetenți și corupți, care nu fac altceva decât să saboteze statul, lovind în puținii funcționari publici onești? Va lua președintele Klaus Iohannis măsuri? Cu siguranță nu. Pentru că, din păcate, statul român îi apără doar pe hoți.
În România, dacă ești onest, ești prost. Cel mai bine e să furi și tu. Chiar să furi sume importante. Cu cât furi mai mult, cu atât sunt șansele mai mici ca să pățești ceva.
Funcționarii publici onești, precum Florin Talpan, nu sunt încurajați să își facă treaba în continuare serios. Talpan, de exemplu, nu a primit nicio medalie în ultimii ani. Au primit în schimb Petrea, cel care s-a făcut de rușine când a ieșit la iveală faptul că făcea afaceri dubioase cu Baboia, sau Zisu, cel care și astăzi caută soluții pentru a îngropa Steaua și pentru a-i permite lui Becali să folosească în continuare în mod ilegal numele și marca Steaua. În asemenea condiții, de ce să mai continue Talpan? De ce să nu treacă la privat și să facă mai mulți bani?
Asta ar trebui să facă. Sigur, Steaua s-ar duce dracului, noi am plânge, dar el ar fi fericit. Talpan ar trebui să plece de la Steaua cu degetul mijlociu ridicat. Ar trebui să lase totul pe seama celor medaliați, ca să vedem dacă ei pot câștiga procese. Să vedem dacă ei pot apăra Steaua. Nu de alta, dar până acum nu au făcut-o deloc. Nici măcar nu au sugerat că ar vrea să o facă.
Da, Talpan Barosan e o jignire. Tolpan e tot o jignire. Chiar mai jignitor e ca un individ precum Becali să vorbească despre tine. E jignitor și grețos. Un om care nu știe să scrie corect o propoziție îndrăznește să își bată joc de un colonel al Armatei Române, care pe deasupra a mai și terminat facultatea de drept și e și recunoscut ca un foarte bun profesionist.
Dacă acest lucru nu vă revoltă, țara aceasta e terminată. România nu are viitor.
Cum poate procurorul care îl anchetează pe Becali să își facă treaba când e hărțuit fix de cel pe care îl anchetează?
„E adevărat că pe procurorul ăsta care m-a acuzat de spălare de bani nu pot să-l uit, că a scris acolo nişte mizerii şi chiar mă rog şi cu el: Doamne, ia-mi gândul ăsta rău. Ăhăăă, l-am spart şi pe el (n.r.: pe procurorul de caz) cu mesaje. Păi el m-a sunat”, a spus Gigi Becali la Digi Sport Special.
Voi dormiți liniștiți dacă știți că un om cunoscut pentru faptul că și-a trimis gorilele pentru a bate suporteri vă transmite că nu vă uită? Aceasta e o întrebare pentru toți românii. Și pentru steliști, dar și pentru oile disperate după Becali. Acesta este omul pe care îl apărați, un individ rău, un mafiot care hărțuiește oameni, care hărțuiește cu telefoane femei în vârstă, aflate în spital.
Și statul doarme. Și toți superiorii lui Talpan dorm.
Iar noi, inevitabil, ne întrebăm dacă acești superiori de-ai lui Florin Talpan, din club dar și din MApN, vor binele statului sau binele lui Becali. Ne întrebăm acest lucru deoarece, în urma atacurilor suferite de Florin Talpan din partea lui Gigi Becali, superiorii săi nu au luat nicio măsură. Ba, mai mult, l-au pedepsit tot pe Talpan.
Ne imaginăm că la fel stau lucrurile și în cazul procurorului care îl anchetează pe Becali în cel mai nou proces, cel cu despăgubirea de 60 milioane euro. Oare pe el, pentru că încearcă să recupereze banii statului, îl apără cineva de intelopi? Sau primește și el telefoane de la superiori care îl ceartă și care îi spun să îl lase în pace pe Becali.
Pentru că Becali nu poate fi atins. Becali poate să facă ce vrea în țara asta, nu ca voi. România e țara lui, nu a noastră. Iar asta nu o spunem noi, Steaua Liberă. A spus-o judecătoarea Beatrice Ioana Nestor. Au spus-o toți cei ca ea, adică toți funcționarii publici care v-au scuipat în față, atunci când voi, plătitorii de taxe, ați avut nevoie de un ajutor din partea statului. Gândiți-vă la scuipatul pe care l-ați primit și pregătiți-vă! Veți primi mult mai mulți, în anii următor.
Dacă un fost pușcăriaș a ajuns să se laude la TV că îl hărțuiește pe procurorul care îl anchetează, viitorul nostru este unul negru, negru, negru.
P.S. Deși probabil nu e nevoie să o mai spunem, în țările civilizate e interzis ca un infractor să își amenințe procurorul. Acest lucru este pedepsit cu închisoarea.
Din păcate, singura grijă a borfașilor din justiție este aceea de a-și asigura un trai luxos după 40 de ani prin pensii colosale asigurate pe cârca noastră, a muritorilor de rând.
Eu i-aș concedia pe absolut toți judecătorii și procurorii și le-aș fixa ca termen de plecare din țară 24 de ore, doar cu bani de buzunar. Fără drept de a mai intra vreodată în România, țara de care își bat joc în continuu de 30 de ani.
acest becali.,..care avea pretentie ca numele lui sa fie trecut in cartea de istorie..daca va aduceti aminte..poate fi considerat in pericol realmente pentru domnul Talpan..ganditi va numai la golanismele acestui smardoi de pipera ..la el totul se rezuma si se rezolva aplicand legea pumnului…altceva nu stie…ma mir ca nu s-a potolit in timpul petrecut la racoare…din pacate din ce constat eu pe domnul Talpan nu il ajuta nimeni din conducerea clubului Steaua..se lupta singur…si sa nu cumva la un moment dat sa fie inlaturat…stiti cum e…se folosesc de talpan pana obtin ce vor ..dupa aia…pa cu el.
Nu imi e mirarea ca in 100 de ani, copii nostri sa l gaseasca in calendarul ortodox pe Sfântul becali.
Si nu glumesc, poate chiar mai devreme.
Am o parere personala..cred ca domnul Talpan ar trebui să rămână juristul clubului…datorita lui clubul Steaua a obținut numeroase procese câștigate in fata machedonului ordinar din pipera..si poate sa ne apere clubul si pe viitor. .multumesc
Nu sunt stelist, si in nici un caz nici fcsbist, dar tot ce ati scris aici e perfect real si din cauza asta societatea asta imi provoaca scarba. Interesele statului nu sunt protejate deloc, tocmai de aceea toti borfasii si interlopii fac ce vor. Politia, justitia si sanatatea sunt pur si simplu inexistente, doar se mimeaza.
Ministrii sunt pusi toti politic, capii justitiei etc la fel. Cum sa functioneze ceva aici?
Cred ca doar mass media (care oricum e controlata tot de ei) si doar noi putem schimba ceva. Totusi suntem prea putini, iar unii prea lasi din pacate sau au alte peobleme pe cap sa se gandeasca la lucrurile astea.
… un simplu rapidist care va asteapta in Liga1 acolo unde meritati sa fiti.
Iti multumim, Ionut!
Am auzit că scursurile din parlamentul infractorilor și-ar fi votat eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor pentru polițiști și militari.
Poate să îmi spună și mie cineva de ce, ajuns la 52 de ani, muncind neîntrerupt de la 1 septembrie 1987, trebuie să trag ca nebunul – am două joburi – ca să țin acasă un parazit social MAI sau MApN care nu s-a remarcat decât prin inactivitate și incompetență pe perioada în care a fost angajat?
Singurii care ar trebui să beneficieze de pensii medicale sunt polițiștii lăsați infirmi/familiile celor uciși de infractori (cu mențiunea că ăia trebuie să le plătească pensia, nu noi), precum și militarii infirmi/familiile militarilor uciși în misiuni – cu mențiunea că SUA trebuie să le plătească pensiile, că ei au murit pentru SUA, nu pentru România.
Restul paraziților militari (și sunt vreo 700000) trebuie puși la muncă în conformitate cu pregătirea, până la vârsta de 65 de ani.
Dacă nu le convine, să emigreze. Să muncească străinii pentru ei, dacă le face plăcere.
Nu vreau sa te supar, dar eliminarea asta o sa fie intoarsa la CCR.