Mircea Lucescu și Cooperativa

E greu de spus dacă Mircea Lucescu a pus bazele faimoasei Cooperative sau nu. În fosta Divizie A, existau aranjamente și înainte ca cel poreclit de steliști ”Il Muce” să devină antrenor. Însă, un lucru e sigur. Mircea Lucescu a dezvoltat Cooperativa și a făcut-o mare. Ulterior, Cooperativa l-a făcut ”mare” și pe el.

Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, în 1979. Această parte a vieții sale este foarte cunoscută. Mulți iubitori români ai fotbalului îl laudă pentru priceperea de care a dat dovadă în acei ani, considerând că acesta a făcut din Corvinul o echipă redutabilă. Dar oare chiar a fost așa?

Înainte de a trage concluzii, noi vă sugerăm să ascultați ce a avut de spus Ion V. Ionescu:

”Știu bine ce v-am spus mai devreme, pentru că am activat, la un moment dat, la Corvinul, una dintre echipele „Cooperativei”. Ba, chiar aș spune că Hunedoara era membru fruntaș în această organizație. Au fost foarte multe situațiile în care președintele clubului venea și îmi zicea, înainte de meci: «Acum dăm puncte» sau «Acum luăm».”- Ion V. Ionescu, Antrenor Corvinul, 1984-1986

Cine a înființat Cooperativa?

După cum am spus, nu Lucescu a înființat cooperativa. Într-o Românie unde totul se întorcea cu fundul în sus, din cauza instaurării regimului comunist, apariția unui astfel de sistem era inevitabilă. Motivul e unul simplu. Totul era deținut de stat. Și, când există un singur stăpân, e greu să mai vorbești despre competiții cinstite.

Imediat după ce lucrurile s-au așezat, după ce fotbalul românesc (și sportul românesc în general) a devenit comunist în totalitate, au început să apară echipe satelit. Astfel, în alte orașe din România au început să apară Locomotive, Științe, Dinamouri, Flamuri dar și Case ale Armatei.

Să luăm, de exemplu, ediția 1950 a Diviziei A. Această ediție a fost câștigată de Flamura Roșie Arad. Pe locul 2 a terminat Locomotiva. Cea din București. Pentru că cea din Timișoara a terminat pe 4, cea din Târgu Mureș pe 9, iar cea din Sibiu pe ultimul loc, 12.

Da, în ediția 1950 a Diviziei A, au participat 4 echipe Locomotiva. Evident, toate erau conduse de aceeași entitate, Căile Ferate Române. Mergând mai sus, erau conduse de același minister, cel al transporturilor.

Echipele Stelei

Trebuie să facem o paranteză și să spunem că și Steaua a avut un satelit în Divizia A. E vorba despre Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc, echipă înființată în 1948, la Iași, dar care ulterior a fost mutată la Câmpulung Moldovenesc. Aceasta a început din Divizia C, iar la sfârșitul sezonului 1951 a reușit promovarea în Divizia A.

CA Câmpulung Moldovenesc a avut un prim sezon excepțional, la finalul căruia a treminat pe 3. Pe locul 1, în sezonul 1952, a terminat Steaua, care atunci purta numele CCA. Chiar dacă echipa noastră era una solidă, care avea să reușească o serie de 17 meciuri fără înfrângere, putem spune că a beneficiat din plin de prezența CA-ului în prima ligă. Echipa din Câmpulung Moldovenesc a obținut egaluri în ambele meciuri cu Dinamo, care a terminat pe locul 2.

Chiar dacă în primul său sezon de Divizia A a pierdut ambele meciuri cu CCA, CA Câmpulung Moldovenesc nu a fost niciodată o echipă supusă clubului-mamă de la București.  Drept dovadă, în sezonul imediat următor, CCA a pierdut împotriva CA-ului. Astfel, la sfârșitul turului ediției 1953, clasamentul arăta așa:

1. CCA – 16 puncte
2. CA Câmpulung Moldovenesc – 15 puncte
3. Dinamo – 15 puncte

Realizările echipei din Câmpulung Moldovenesc nu trebuie să ne suprindă. În lotul său, în acea vreme, se regăseau fotbaliști precum Ion Alecsandrescu sau Ștefan Onisie. Din păcate, acest club nu a reușit să arate cu adevărat ce putea face.

Motivul? Ambițiile URSS-ului. Conform unor documente făcute publice după căderea comunismului, rușii luau în considerare în acei ani un atac asupra Vestului. Bodnăraș, ministrul comunist al apărării, a dat astfel ordin ca armata să fie pregătită. Fondurile pentru cluburile sportive care aparțineau de Armată au fost tăiate, iar echipele militare au fost desființate. Toate mai puțin cea de la București, adică CCA.

CA Câmpulung Moldovenesc nu a mai apucat finalul ediției 1953. A fost desființată după tur. La fel au dost desființate și alte echipe ale Armatei. În același an, de exemplu, CA Cluj conducea detașat seria II a Diviziei B. Imediat după ea se regăsea CA Craiova.

Echipele militare au dispărut și aveau să se întoarcă de abia după retragerea trupelor sovietice din România. CCA a rămas singură, într-un campionat cu câte un Dinamo la București, Orașul Stalin(Brașov), Bacău sau Pitești, câte o Locomotivă la București, Târgu Mureș sau Timișoara și cu multe alte echipe muncitorești.

Acesta este și motivul pentru care titlurile și cupele obținute de CCA au o valoare, parcă, mai ridicată, iar acea echipă e însoțită de un aer legendar. S-a luptat singură împotriva proto-cooperativelor acelor vremuri și, în ciuda tuturor piedicilor, a reușit de multe ori să se impună.

Cooperativa Dinamo a câștigat lupta pentru Divizia A

Într-un articol publicat în 2011, ProSport spunea că echipele militare au fost desființate în 1953 în urma implicării Securității. Exista o rivalitate între Securitate și Armată. Mai mult, conform ProSport, desființarea echipelor Armatei ar fi fost și un rezultat al duelului Gheorghiu-Dej – Bodnăraș.

Contează însă doar rezultatul. La sfârșitul acestui proces, singurul club care chiar a câștigat ceva a fost Dinamo, care a continuat să deschidă echipe satelit și care și-a extins influența asupra Diviziei A. Încetul cu încetul, influența câinilor avea să o depășească pe cea a echipelor muncitorești sau pe cea a echipelor universitare.

Tot ProSport a reușit să alcătuiască o listă cu o parte a echipelor satelit supuse câinilor dinamoviști. Astfel, Rețeaua Dinamo includea:

• Dinamo I București
• Dinamo II București
• Dinamo Obor București
• Dinamo Victoria București
• Dinamo Cluj
• Dinamo Pitești
• Dinamo Brașov
• Dinamo Bacău
• Dinamo Bârlad
• Dinamo Galați
• Dinamo Brăila
• Dinamo Tecuci
• Dinamo Tulcea
• Dinamo Focșani
• Dinamo Oradea
• Dinamo Săsar
• Dinamo Satu Mare
• Dinamo Slatina
• Dinamo Suceava
• Dinamo Turnu Măgurele
• Dinamo Ștei
• Dinamo Baia Mare

Dacă mai erau și altele, nu mai contează. Cele enumerate mai sus sunt destule pentru a pune stăpânire pe fotbalul oricărei țări.

Ulterior, Securitatea avea să schimbe numele multor echipe, pentru a ascunde puterea adevărată a acestei caracatițe cunoscute în fotbalul românesc drept Cooperativa. Acest sistem transfera puncte, jucători, antrenori, conducători, arbitri, influență și, evident, ajungea chiar să decidă campioana.

„Victoria București și Flacăra Moreni au fost făcute la ideea lui Tudor Postelnicu (n.r. – comandantul Securității și, apoi, ministru de interne până în 1989). El a vrut să facă echipe care să fie adversare ale Stelei”, Ion Coman, general, fost comandant la Steaua.

Mircea Lucescu la Corvinul Hunedoara

Dacă merită să fie lăudat pentru ceva, atunci Mircea Lucescu merită să fie lăudat pentru ambiția sa de a fi mereu în top, prin orice mijloace. Ajuns antrenor la Corvinul Hunedoara, Lucescu a profitat din plin de Cooperativă, pentru a-și face un renume de mare antrenor și pentru a-și extinde influența asupra fotbalului românesc.

Așa a ajuns cel mai mare anti-stelist din lume să conducă Naționala, deși nimic nu îl recomanda pe acest post. Cu Corvinul nu făcuse nimic special. Ba chiar retrogradase cu această echipă în 1979. Totuși, în 1981, Lucescu ajungea selecționer.

Pentru el, performanța obținută de Steaua în 1986 a fost un dezastru. Lucescu a fost îndepăratat de la Națională și părea să piardă controlul asupra fotbalului românesc. Din fericire pentru el, în acel moment ajunsese fix în centrul Cooperativei. În 1986, Mircea Lucescu antrena deja Dinamo și controla cu mâna de fier rețeaua de care se folosise până atunci fix pentru a ajunge în acea poziție.

Cum a reușit Lucescu, de la Corvinul, să ajungă stăpânul Cooperativei? Nu știm sigur, putem doar presupune. Singurele lucruri sigure sunt declarațiile date de cei care l-au urmat pe Lucescu la acea echipă și care au găsit acolo un sistem foarte bine pus la punct.

Ne întoarcem astfel la declarația dată de Ion V. Ionescu:

Știu bine ce v-am spus mai devreme, pentru că am activat, la un moment dat, la Corvinul, una dintre echipele „Cooperativei”. Ba, chiar aș spune că Hunedoara era membru fruntaș în această organizație. Au fost foarte multe situațiile în care președintele clubului venea și îmi zicea, înainte de meci: „Acum dăm puncte” sau „Acum luăm”. – Ion V. Ionescu, Antrenor Corvinul, 1984-1986

Iar Ion V. Ionescu nu a fost singurul care a vorbit despre acest „fenomen”. Corneliu Costinescu, fost președinte la FCM Bacău, a vorbit și el despre un episod din 1978:

 “Înaintea unui joc cu Corvinul, antrenată atunci de Mircea Lucescu, mi s-a cerut să le dăm meciul. Am făcut pe dos. I-am bătut cu 1-0 şi i-am retrogradat. Lucescu era ca o fiară!”

“Părintele” Ioan Sdrobiș a tras concluzia corectă:

“Mircea era beneficiarul sistemului, dar alţii fuseseră cei care l-au pus la punct”

Lucescu la Dinamo – Stăpân peste Cooperativa românească

La Corvinul, Lucescu era parte din Cooperativă. Însă, în momentul în care a ajuns la Dinamo, Il Muce a devenit însăși Cooperativa.

Povestea lui Lucescu e una incredibil de interesantă. Și asta deoarece acest individ diabolic chiar a reușit să ajungă în poziția de putere la care a râvnit toată viața. Sunt foarte puțini cei care chiar reușesc așa ceva. DAR!

Cu Universul nu te joci. Universul caută, se pare, un echilibru în toate. Chiar dacă a ajuns în poziția de putere la care a râvnit atâta vreme, Mircea Lucescu a făcut-o în cel mai prost moment posibil. A ajuns să conducă Cooperativa fix când Steaua București își prezenta lumii cea mai frumoasă generație.

Să nu fi existat Steaua, Mircea Lucescu și Dinamo nu ar fi avut rivali în a doua jumătate a anilor 80. Ar fi câștigat tot și ar fi zdrobit sub călcâiele bocancilor fotbalul românesc. Universul a fost însă de altă părere.

Din păcate, Cooperativa nu s-a dat bătută. Ce nu a putut face cu Steaua, Dinamo a făcut cu celelalte echipe din Divizia A. Dacă acestea făceau parte din Cooperativă, pierdeau cu Dinamo, dar pierdeau la scoruri onorabile. Dacă nu făceau parte din Cooperativă, câinii îi umileau. Iar dacă vreuna din aceste echipe îndrăznea să protesteze, Lucescu aplica întreaga putere a Cooperativei și se asigura că respectiva echipă era retrogradată.

Cazul Lucescu vs. Timișoara

E greu de crezut că în România există suporteri care să-l urască pe Lucescu la fel de mult ca steliștii. Dar există. Aceștia sunt timișorenii.

Totul a început în sezonul 1987-1988, când Timișoara a încurcat Dinamo în lupta pentru titlu. La data de 7 noiembrie, în 1987, câinii au pierdut la Timișoara cu scorul de 1-2.

POLITEHNICA: Almășan – Pascu, Ad. Crăciun, Oancea, C-tin Varga – C. Neagu, Oloșutean (38 Șunda), Ad. Manea – China (65 Ionuț), Ilcu, Bozeșan II. Antrenor: Ion V. Ionescu.

DINAMO: Moraru – Rednic, Al. Nicolae, Andone, Ioan Varga – Lupu (67 Damaschin I), M. Stoica (55 Orac), Lupescu – Mateuț, Cămătaru, Mihăescu. Antrenor: Mircea Lucescu.

Au marcat: Ilcu (28), C-tin Varga (84) – Ioan Varga (85)

În acel meci, câinii au ratat un penalty, prin Mateuț, iar golul marcat de Ioan Varga nu a fost regulamentar, mingea lovind transversala și apoi căzând în afara porții (arbitrul a mutat însă mingea în poartă). La final, Mircea Lucescu era furios. Și pe bună dreptate. Cum Steaua era imbatabilă în acei ani, meciurile directe erau cheia câștigării unui titlu. Dar, dacă pierdeai puncte cu celelalte echipe, victoriile în meciurile directe își pierdeau valoarea.

Cu Timișoara, Dinamo a dominat. Politehnica a jucat defensiv, pe contraatac. I-a ieșit. Nu era nimic personal, nu era nicio răutate din partea timișorenilor. Dar asta nu a contat pentru Lucescu. La finalul meciului, acesta i-a amenințat cu retrogradarea. Nu doar că a amenințat, ci s-a și ținut de cuvânt.

Frustrarea lui s-a văzut și peste ani. Lucescu chiar a declarat în 2009 că:

”Timișoara a retrogradat pentru ca a meritat! E doar invidia unor inconștienți care vor să incite. Federația era cu Steaua, Timișoara era echipa Stelei, cum să fi făcut eu astfel încât să retrogradeze Timișoara?” 

Ori erai cu el, ori erai împotriva lui. Nu exista cale de mijloc cu Mircea Lucescu. Politehnica nu a fost niciodată echipa Stelei. Însă nu a fost nici echipa Cooperativei.

În returul sezonului 1987-1988, Timișoara a avut parte doar de arbitrii care veneau cu temele făcute de acasă, a întâlnit doar adversari care jucau la rupere și a avut parte doar de ostilitate. În cele din urmă a retrogradat, exact cum a prezis Lucescu.

Aceasta era puterea Cooperativei. Dacă Lucescu nu se putea atinge de Steaua, asta nu însemna că nu își putea face de cap cu restul echipelor.

“Scandalul a început după un joc cu Dinamo, la Bucureşti. Am făcut 0-0 după o partidă de pomină. Îmi amintesc cum jucătorii gazdelor se rugau de ai mei să-i faulteze în careu! Văetuş le răspundea: «Eu nu vă faultez! Faultaţi-mă voi, în careul vostru!». După meci a ieşit un scandal uriaş, făcut de cei care pierduseră punctul… (…) Au început ameninţările. Ne spuneau că vor veni la Hunedoara, «ca să rediscutăm condiţiile…»”, Ion V. Ionescu, despre un 0-0 între Dinamo și Corvinul Hunedoara, din sezonul 1985-1986. 

Dinamo și Gheata de Aur

Iar Lucescu chiar și-a făcut de cap. Astăzi, toată lumea știe povestea faimoaselor Ghete de Aur ale celor de la Dinamo. Regula era simplă. Înainte de începerea meciurilor, adversarilor câinilor li se comunicau două lucruri: scorul la care trebuia să se încheie partida și numele marcatorului dinamovist. Dacă erai de acord, totul era bine. Dacă nu, riscai să pățești ca Timișoara.

Într-un interviu dat chiar în această săptămână pentru Gsp, Ioan Sdrobiș a vorbit despre un astfel de meci. E vorba despre un Oțelul – Dinamo, scor 3-3, din iunie 1987. Cămătaru a marcat atunci toate cele trei goluri dinamoviste. A terminat campionatul în poziția de golgeter, cu 44 de goluri, cu ultimele 14 goluri marcate în ultimele 4 etape.

Cu cele 44 de goluri, Cămătaru a fost atunci golgeterul europei. Totuși, organizatorii Ghetei de Aur au decis să îi retragă trofeul, considerând că Dinamo nu a jucat corect ultimele etape din campionat. Statistica îl dă astăzi pe austriacul Anton Polster drept cel mai bun marcator al Europei în sezonul 1986-1987.

“Îmi amintesc că îmi trebuiau două puncte la Oțelul cu Dinamo. Vasile Ianul (n.red. – președintele lui Dinamo) și cu el (n.red. – Lucescu) au zis să facem 3-3, să dea Cami trei goluri (n.red. – Rodion Cămătaru). Am zis: «Bun!». Știam că dacă vin cu presiune, nu aveam nicio șansă. Șerban Necșulescu, arbitrul, ne-a spus: «Dacă nu faceți 3-3, vă bat cu 2-0 și v-am retrogradat!» Dacă trăiește, întrebați-l! Nouă ne trebuia victoria,“ a spus Sdrobiș pentru Gsp.

“I-am zis lui Vasile Ianul: «Bă, spune-i lui Mircea. Să fie 4-3, 6-5, 7-6, să dea ăla șase goluri, dar noi trebuie să câștigăm, bă băiatule!». Ăsta e unul din alea trei meciuri din viața mea pe care nu pot să le uit. N-am cum! Ei au zis că nu se poate. Trebuia să facem 3-3. Ei făceau socoteala să scape Jiul pentru că acolo aveau jucători dați de la Dinamo. Trebuia să scape Jiul. Noi eram retrogradați cu egal. Aveam ultima etapă la Sportul,“ a continuat Sdrobiș.

Cu jucători împrumutați la echipele satelit, câinii se asigurau că nu au probleme în campionat. Dar nu câștiga doar Dinamo. Echipele care acceptau să facă parte din Cooperativă și care îi făceau jocurile lui Lucescu nu doar că primeau jucători de la câini, dar erau ajutate și să evite retrogradarea.

“Cu Dinamo am făcut majoritatea blaturilor. Mai târziu am făcut şi cu Victoria. Dinamo ne ajuta foarte mult cu jucători tineri şi eram nevoiţi să răspundem cu aceeaşi monedă”, Corneliu Costinescu, preşedinte la FCM Bacău între 1974 şi 1990 pentru ProSport, în 2003.

Securitatea controla totul

Cooperativa nu putea exista fără protecția și binecuvântarea Securității. De altfel, Securitatea a și pus pe picioare Cooperativa. Iar Mircea Lucescu știa și era de acord cu totul.

Mircea Angelescu, fost conducător al FRF, a afirmat acest lucru în cartea “35 de ani la pupitrul fotbalului”.

“În primăvara lui 1986 m-am dus la sediul Ministerului de Interne, la Tudor Postelnicu, pentru a discuta cu el despre problemele fotbalului românesc. La întrevedere mi-a fost destul de clară intenţia lui de consolidare a celor trei cluburi: Dinamo, Victoria şi Flacăra Moreni.

La discuţie a asistat şi Mircea Lucescu, antrenorul naţionalei şi, în acelaşi timp, al clubului Dinamo Bucureşti. Se pare că şi el a fost de aceeaşi părere cu Postelnicu privind lărgirea, mărirea, trecerea mai rapidă a jucătorilor de la Dinamo către celelalte două cluburi.

Lucescu ştia şi era de acord cu «transferarea» jucătorilor de la Dinamo la Victoria şi Moreni, de procedeul incorect folosit, nelegal şi, mai ales, imoral de către Tudor Postelnicu. Lucescu ştie prea multe ca să vorbească deschis despre Dinamo”, spune Angelescu.

Aceasta este povestea “celui mai mare antrenor din România“. Fără Cooperativă, acesta nu ajungea niciodată “mare“. Fără Securitate, cel mai probabil nimeni nu își mai aducea aminte de el, nici măcar ca fotbalist. Însă despre fotbalistul Mircea Lucescu vom vorbi într-un alt articol.

După 89

După Revoluție, Mircea Lucescu a făcut pasul spre fotbalul vestic. Acolo, în anii 90, a avut parte doar de eșecuri. Imaginați-vă că vorbim despre un antrenor care a reușit “performanța“ de a retrograda cu o echipă la care jucau Hagi, Răducioiu, Mateuț și Sabău.

Cu coada între picioare, Il Muce s-a întors în România, de data asta la Rapid. Acolo, a reactivat Cooperativa. Pe Constantin Anghelache, despre care Mircea Angelescu spunea că “a fost eminenţa cenuşie a Cooperativei”, l-a pus director general. Vechile obiceiuri se uită greu. Dar nici Universul nu doarme. Iar Universul i-a tras-o din nou. La finalul acelui sezon, tot Steaua a ieșit învingătoare.

Vă puteți imagina Cooperativa fără Lucescu? Dar pe Lucescu fără Cooperativă? El nu poate.

Mircea Lucescu a ajuns antrenor după 2000. Atunci, ajutat de valoarea unor echipe în care patronii băgaseră grămezi importante de bani, numele lui Lucescu a ajuns pe lista antrenorilor care chiar au realizat ceva. Totuși, câte din titlurile din Turcia sau Ucraina au fost câștigate corect? Istoria ne obligă să punem această întrebare.

“Blaturile le făceau nea Mircea şi ai lui!” – Gică Hagi, 1998

“Alţii făceau blaturi de nu mai ştiau de ei înainte de 90. Cine făcea blaturi cu alte 15 echipe? Acele 15 echipe ale cui erau? Ca şi atunci, şi acum Securitatea conduce statul, iar fotbalul nu face excepţie.” – Gică Hagi, 2006

 “Cooperativa a fost un grup de echipe, condus de Dinamo, care îşi împărţea punctele în funcţie de nevoi şi obiective, principalul beneficiar fiind, bineînţeles, clubul-mamă.” – Ion V. Ionescu