Terenul 5, o bijuterie de peste 300 de mii de euro

Terenul 5, o bijuterie de peste 300 de mii de euro

Proiectul de refacere și îmbunătățire a Terenului 5 este în sfărșit gata! Clubul Steaua a făcut astăzi anunțul oficial. După luni multe și destule amânări, acesta a fost în sfârșit finalizat. Investiția depășește 300 de mii de euro.

Ce înseamnă acest proiect de modernizare/refacere a Terenului 5

Proiectul a pornit în luna septembrie a anului trecut. Ar fi trebuit să fie gata destul de repede, dar a fost amânat iar și iar. Drept urmare, Steaua a jucat meciurile din acest tur de campionat la Berceni sau pe alte stadioane.

Investiția de peste 300 de mii de euro i-a adus Stelei un teren nou, cu gazon natural, care include următoarele:

  • Tribune reabilitate, cu 1084 de scaune și 37 fotolii;
  • Un tunel de acces;
  • Vestiare moderne;
  • O suprafață nouă de joc, cu:
    – 15 drenuri plus o centură perimetrală, de colectare și deversare a apei;
    – Nisip hidrociclonat cu sistem automat de irigare, sub gazon;
    – Împrejmuire metalică reparată.

Tribunele au fost împărțite în sectoare. Astfel, Tribuna I, localizată spre terenul de rugby, are 2 sectoare cu 226, respectiv 220 locuri. Tribuna II, localizată spre bazinul de înot, e stucturată la fel. ”Vedeta”, adică Tribuna VIP, are 192 de locuri și 37 fotolii. E împărțită în 3 sectoare. Primul are 38 de locuri și 9 fotolii, al doilea are 96 de locuri și 19 fotolii, iar al treilea are 48 de locuri și 9 fotolii.

Proiectul a inclus și modernizarea Terenului de antrenament nr. 4. Acesta este prevăzut acum cu gazon artificial. Suprafața sa de joc a fost schimbată, iar drenurile verticale au fost refăcute. A fost montată o instalație de nocturnă și au fost refăcute împrejmuirile metalice.

Mai departe, a fost refăcut parțial sistemul de iluminat al aleilor, au fost achiziționate și montate grupuri sanitare pentru suporteri și a fost instalat un punct de desfacere pentru produse alimentare.

La prima vedere, investiția de 300 de mii de euro pare să merite. Rămâne totuși o întrebare: Cine va folosi toate aceste dotări după deschiderea noului stadion Steaua?

Conducerea clubului nu a răspuns la această întrebare și probabil că nu va răspunde. Anul trecut, un oficial al clubului Steaua ne-a declarat sub anonimat că acest proiect a fost făcut pentru că ”existau bani pentru infrastructură și riscam să îi pierdem dacă nu îi foloseam”.

Echipa de fotbal se renunește pe 14 ianuarie

Săptămâna viitoare, marți, lotul echipei de fotbal a Stelei se va reuni. Jucătorii au programată vizita medicală pentru data de 15. Steaua va juca mai multe amicale în această iarnă, însă încă nu au fost anunțat niciun nume.

 

 

Photo credit: http://www.csasteaua.ro/