Steaua București – AFC Rapid, 10-2 (6-0)
A început returul. Ciudat să spunem acest lucru atât de repede, dar acesta e adevărul. A început returul și Steaua își continuă cursa către Liga 3. Cu AFC Rapid, ai noștri n-au avut probleme, impunându-se extrem de ușor.
Steaua București: 22. Horia IANCU (cpt.) – 4. Valentin NEAGA, 20. Marian NEAGU, 17. Cosmin MIHAI 5. Sergiu BACTĂR – 10. Rareș ENCEANU, 30. Liviu BĂJENARU, 8. Andrei NEAGOE, 99. Vlad NIŢU – 9. Valentin NICULAE, 31. Robert ELEK.
Rezerve: 1. Meilă, 89. Morariu, 13. Ilie, 7. Răsdan, 11. Antohi, 47. Robu 16. Ban
Doar de 4 minute a avut nevoie Steaua ca să rezolve partida cu AFC Rapid. În minutul 4, mingea a ajuns la Liviu Băjenaru, la marginea careului, iar playmaker-ul stelist a trimis-o fără ezitare în poarta rapidistă. Acesta a fost primul gol al meciului, dar nu și ultimul.
În minutul 10, fundașul central Bactăr s-a înălțat peste apărarea rapdistă, a lovit cu capul o centrare venită de pe dreapta și a trimis mingea în plasă. 2-0 pentru Steaua. În acel moment, practic, meciul a luat sfârșit. Cel puțin din punctul de vedere al celor de la AFC Rapid. Asta pentru că, pentru Valentin Niculae, meciul tocmai ce începea.
Nouarul stelist a profitat de faptul că a primit o șansă ca titular. A profitat din plin. Valentin Niculae a zburdat pur și simplu pe teren. Până la finalul primei reprize, acesta a înscris 4 goluri, unul după altul. A marcat în minutele 17, 24, 28 și 34, mușcând fără milă din adversari și băgând nervi, stres și tristețe în sufletele rapidiștilor, care au început să se și certe între ei.
La pauză, Bactăr și Neaga au fost înlocuiți cu Morariu și Robu. Steaua a continuat să domine și a marcat și al șaptelea gol, prin Băjenaru, în minutul 52.
Cumva, neașteptat, cei de la AFC Rapid au reușit să înscrie și ei un gol, golul de onoare. Acesta a venit din penalty, în minutul 54. Nu a contat însă cu nimic. Steaua a continuat să marcheze, Andrei Neagoe făcând 8-1 în minutul 66, cu un lob frumos din careu.
Până la final, Elek a dus scorul la 9-1 pentru Steaua, în minutul 75, iar AFC Rapid a marcat din nou, dintr-un nou penalty. Arbitrul a acordat lovitura de pedeapsă în minutul 82, mai mult din milă. Horia Iancu a sărit și el mai mult din milă față de AFC Rapid, lăsând adversarul de astăzi să își mai treacă un gol în cont.
Însă Robert Elek nu a fost la fel de milostiv. Atacantul stelist a marcat în minutul 90, pentru 10-2. Acesta a fost și scorul final al partidei.
Bravo, baieti! A 3 a oara va fi cu noroc!