Steaua București – Bucharest United, 4-1 (3-0)
Steaua București – Bucharest United a fost un meci mult mai ușor pentru ”militari” decât s-ar fi așteptat mulți dintre ”iubitorii” clubului din Ghencea. Spre dezamăgirea lor, însă, Steaua București s-a impus fără probleme, dominând întreaga partidă și arătând că e la cel puțin trei clase peste adversarul întâlnit astăzi.
Steaua București: 1. Teodor Meilă – 20. Marian neagu, 5. Sergiu Bactăr, 89. Ovidiu Morariu, 13. Adrian Ilie – 10. Rareș Enceanu, 8. Andrei Neagoe, 15. Valentin Bărbulescu, 7. Florin Răsdan – 31. Robert Elek, 11. Andrei Anthohi
Rezerve: 22. Horia Iancu – 4. Valentin Neaga, 9. Valentin Niculae, 17. Cosmin Mihai, 30. Liviu Băjenaru, 47. Alin Robu, 99. Vlad Nițu
Steaua București – Bucharest United în prima repriză
Steaua a început foarte bine meciul și a reușit să deschidă scorul rapid. A marcat golgeterul Antohi, jucătorul cu numărul 11, în minutul 11. Cu acest gol, Steaua a distrus toate visele pe care cei de la Bucharest United le aveau în legătură cu acest meci. Dacă aceștia sperau să plece acasă cu măcar un punct, totul s-a năruit în momentul în care mingea trimisă de Antohi a intrat în poarta lor.
Imediat după gol, a urmat însă un episod destul de ciudat. Steaua a continuat să atace și să construiască, ducând de multe ori mingea în careul advers. Într-o astfel de fază, un fotbalist stelist a fost faultat în careu. Arbitrul, însă, nu a dat nimic.
Penalty a fost dat, în schimb, la faza imediat următoare, când un fotbalist de la Bucharest United a căzut în careul Stelei. Trebuie să spunem că, în primă fază, arbitrul de centru nu a acordat nimic. Însă, la intervenția tușierului, acesta a dictat penalty pentru Bucharest United.
Din fericire pentru Steaua, cei de la United nu au reușit să fructifice ajutorul primit de la arbitru. Lovitura de pedeapsă a fost bătută prost, mingea lovind bara. Chiar mai mult, la una din fazele care au urmat penaltyului, steliștii au înscris. A marcat Andrei Neagoe, în minutul 24. Mijlocașul stelist l-a executat pe portarul advers cu un șut din careu, după o pasă venită din dreapta.
Până la pauză, steliștii au reușit să mai marcheze un gol. În minutul 43, Robert Elek a deviat cu călcâiul un șut trimis de Bărbulescu, din afara careului, și a stabilit scorul primei reprize. Steaua București a intrat la cabine cu un excelent 3-0 pe tabelă, un 3-0 care le-a transmis celor de la Bucharest United că încă nu le-a venit vremea.
Steaua București – Bucharest United în a doua repriză
Repriza secundă a început la fel ca prima, cu un nou gol marcat de Andrei Antohi. Golgeterul Stelei (acesta a fost al 25-lea său gol) a marcat simplu, după ce i-a pierdut pe drum pe fundașii celor de la Bucharest United și a ajuns primul la o pasă excelentă dată de Elek, din stânga.
Bucharest United s-a chinuit, și-a dorit, a jucat chiar agresiv, cu intrări destul de dure, însă nu s-a putut ridica la nivelul fotbalistic la care a fost Steaua București în această după-masă. Au reușit totuși să marcheze golul de onoare în minutul 73, când fostul stelist Aldea a trimis un șut aproape perfect, de la marginea careului. Portarul Teodor Meilă a încercat să respingă însă mingea a fost trimisă în lateral, intrând în poartă după ce a lovit și bara.
Cele două echipe le-au oferit în continuare un fotbal frumos celor aproape 1000 de suporteri prezenți pe stadionul din Berceni, însă nu au mai marcat. Scorul final al partidei Steaua București – Bucharest United a fost 4-1. Steliștii s-au impus fără probleme. Sunt favoriți la promovare, însă drumul până acolo este lung. Ar greși dacă s-ar culca pe o ureche.
Steaua București a terminat turul de campionat pe primul loc, neînvinsă, cu 115 goluri marcate în 15 etape și doar 2 goluri primite.
Omul meciului
Titlul de ”Omul Meciului” a fost câștigat și de data aceasta de Andrei Antohi. Atacantul stelist a dovedit din nou că echipa poate conta pe el atunci când are nevoie de cineva care să marcheze un gol. Antohi e o combinație între un lunetist de elită și o vulpe vicleană, adică exact atacantul pe care Steaua l-a căutat în ultimii 2 ani.
Cu două goluri marcate astăzi împotriva celor de la Bucharest United, Antohi a dovedit că este de departe cel mai bun atacant din campionat. Va avea cu siguranță un cuvânt important de spus în lupta pentru promovare. De aceea, e foarte bine că poartă tricoul Stelei.
Felicitări.. am incercat sa urmăresc meciul pe canal însă nu am putut..nu s a televizat?
STEAUA TV a transmis meciul.
Psycho jignește din nou steliștii pe site-ul Stelei.
Să înceapă curățenia!
Merci andi.. nu am stiut…avand in vedere ca nu prea pot ajunge la meciuri.incerc sa le vad pe tel…multumesc inca odata