Când Steaua și-a bătut joc de Lucescu

Mircea Lucescu este unul din marii dușmani ai Stelei, dacă nu cel mai mare. Și pe bună dreptate. Fostul dinamovist și rapidist a suferit numeroase umilințe la mâna cele mai bune echipe din istoria fotbalului românesc. Astăzi, vom povesti unul din aceste momente.

Cum a început totul

Acum aproape 21 de ani, la data de 9 septembrie, în 1998, Steaua București întâlnea Rapidul în Supercupa României. ”Militarii” veneau la meci din postura de campioni, în timp ce giuleștenii erau deținătorii Cupei României. Meciul a fost o victorie clară, cu 4-0, pentru roș-albaștri, Lucescu și rapidiștii suferind o mare umilință.

Însă povestea Supercupei din 1998 a pornit în sezonul 1997-1998. Mai exact, la data de 1 aprilie, în 1998. Atunci, Steaua i-a făcut o vizită Rapidului, în Giulești, și i-a luat un punct. Era momentul când nimeni nu credea că echipa antrenată de Stoichiță, un antrenor slab, i-ar putea pune probleme unui Mircea Lucescu la picioarele căruia stătea toată presa sportivă din țară. Însă, așa cum s-a dovedit de multe ori, presa sportoivă din România nu știe fotbal. Și nici Mircea Lucescu nu știe așa cum crede el că știe. Drept urmare, Stoichiță i-a furat atunci un punct. Iar punctul acela s-a dovedit a fi decisiv în lupta pentru titlu.

La sfârșitul sezonului 1997-1998, Steaua a devenit campioană, iar Lucescu și giuleștenii lui au rămas cu lacrimile. Putem să ne imaginăm că fostul jucător dinamovist și-a jurat atunci că se va răzbuna în Supercupă. Probabil chiar așa a fost. Doar că socoteala de acasă rareori se potrivește cu cea din târg.

Supercupa României: Steaua București – Rapid București, 4-0 (2-0) – 9 septembrie 1998

Steaua București: Florin Tene – Laurențiu Reghecampf, Valeriu Răchită, Adrian Matei, Marius Baciu, Iulian Miu – Erik Lincar (Marius Coporan, min.80), Dennis Șerban (Damian Militaru, min. 79), Laurențiu Roșu – Marius Lăcătuș (cpt.) (Cristian Ciocoiu, min. 78), Ilie Dumitrescu

Antrenor: Mihai Stoichiță

Rapid București: Bogdan Lobonț – Mugur Bolohan, Nicolae Stanciu, Dorel Mutică, Cristian Dulca (Mario Bugeanu, min. 81), Ștefan Nanu – Mircea Rednic, Zeno Bundea, Marius Măldărășanu – Daniel Pancu (Ovidiu Maier, min. 43), Marius Șumudică (Sergiu Radu, min. 50)

Antrenor: Mircea Lucescu

Situația Stelei

Față de sezonul 1997-1998, Steaua pierduse câțiva oameni importanți. Cătălin Munteanu plecase la Salamanca, în Spania, iar Rotariu se transferase la Poli Timișoara. A venit în schimb Ilie Dumitrescu, repatriat după excursia prin Mexic. După câștigarea titlului, ”militarii” erau cu ochii doar pe cupele europene, chiar sacrificând startul de sezon în fosta Divizie A.

Jucând în preliminariile Ligii Campionilor, Steaua a trecut de Flora Tallinn (4-1 și 1-3), dar a fost eliminata de Panathinaikos (2-2 și 3-6) și trimisă în Turul 3 al Cupei UEFA. Acolo, urma să joace un meci cu Valencia lui Adi Ilie (turul a avut loc pe 16 septembrie). Echipa nu mergea chiar foarte bine, dar ambițiile erau mari. Chiar și așa, nu putea sacrifica un trofeu și nu își permitea să îl piardă fix în favoarea celui mai mare dușman.

Situația Rapidului

Pentru Rapid, situația era diferită. Cupa Cupelor i-a interesat mai puțin, fiind eliminați de Valerenga încă din turul 2. Își doreau în schimb campionatul și, bineînțeles, să bată Steaua. La 29 august, în etapa a cincea, chiar au reușit acest lucru. Au învins Steaua cu 3-0, în Giulești, profitând de oboseala steliștilor (Steaua jucase returul cu Panathinaikos, 3-6, chiar la 26 august, cu 3 zile mai devreme) dar și de eliminarea lui Belodedici (în minutul 47 al partidei). Șumudică, Dulca și Sergiu Radu au înscris atunci, iar Steaua părea victimă sigură în Supercupă. Nu a fost așa.

Meciul

La ora meciului, 35 de mii de români s-au adunat pe vechiul stadion național, pentru a vedea ceea ce mulți credeau că va fi o nouă victorie a Rapidului. Oamenii lui Lucescu au fost însă mult prea încrezători în propriile forțe. Asta sau au subestimat rău de tot Steaua. Lipsiți de experiența adusă de Sabău și Lupu (indisponibili pentru această partidă), giuleștenii nu au reușit să câștige posesia. Primul pas spre victorie a fost făcut astfel de Steaua, care a dominat mijlocul prin mingicarul Dennis Șerban.

Pasul decisiv a fost făcut tot de Steaua. Băieții lui Stoichiță au profitat de aeriana apărare rapidistă și au lovit de fiecare dată când a fost posibil. Dennis Șerban a deschis scorul, în minutul 19, iar Laurențiu Roșu a făcut 2-0, în minutul 27. Acesta a fost și scorul pauzei. În repriza secundă, Roșu a lovit din nou, punând practic capăt partidei în minutul 69, când a făcut 3-0. Pe final de meci, în minutul 87, Ilie Dumitrescua finalizat umilința Rapidului, lobându-l pe Lobonț pentru un 4-0 care făcea uitată înfrângerea de cu doar câteva zile înainte.

De altfel, săptămânalul Fotbal Plus a și publicat o cronică a meciului cu un titlu genial: ”Ministerul Apărării și-a plătit datoria la SNCFR”. Aceasta a fost însoțită și de o caricatură, pe care o puteți vedea alăturat.

După meci, Mircea Lucescu a acordat o declarație care cu siguranță nu vă va surprinde:

”Pentru Rapid, acest trofeu a contat mai puțin, întrucât ne concentrăm mai mult pe campionat și pe Cupa Cupelor.”

Într-adevăr, ce mai conta acest trofeu pentru o echipă care, la acel moment, avea în palmares doar un titlu și 10 cupe, 7 dintre care fuseseră câștigate înainte și în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

Steaua, în schimb, avea atunci 20 de titluri, 19 cupe, o Supercupa a Europei, o Cupa a Campionilor Europeni și două Supercupe ale României. Era normal să o vrea și pe a treia, nu?

Lucescu a fugit la italieni

Da, lacrimile lui Lucescu au fost sărate atunci. Atât de sărate încât fostul dinamovist a abandonat proiectul Rapid după doar câteva luni. Folosindu-se de prietenia cu Geovanni Becali și de pilele acestuia, a ajuns la Inter, unde s-a făcut de asemenea de rușine. Era deja obișnuit. După toate cele pățite la mâna mediocrului Stoichiță, pe care Steaua l-a făcut antrenor, ce mai era un tricou aruncat în față de Taribo West?!