Ne-a părăsit și Armeanul

Nu am fost niciodată un fan al ”Armeanului”. Nu sunt un fan al antrenorilor ca el. Însă, în ciuda părerilor mele, plecarea lui Florin Halagian spre celălalt teren de fotbal, de acolo, de sus, este o pierdere mare pentru fotbalul românesc. Este un pas care ne îndepărtează și mai mult de fotbalul bun.

Florin Vaschean Halagian s-a născut la data de 7 martie, în 1939. A început fotbalul la eterna rivală, Dinamo, iar în cariera de jucător a mai trecut și pe la Progresul sau Petrolul. ”Armeanul” s-a făcut cunoscut ca antrenor, mai ales prin cele două titluri câștigate cu Argeșul lui Dobrin (mai are un titlu, cu Dinamo). Îi plăcea să controleze tot, era strict iar la echipele lui ori era ca el, ori nu era.

Focul lui Halagian

Florin Halagian era acel gen de antrenor care ține neapărat să își facă simțită prezența. Acest tip de antrenor vrea să fie în lumina reflectoarelor, vrea să se știe că fiecare victorie e meritul lui, nu acceptă să fie în umbra jucătorilor. Păstrând proporțiile, Mourinho e un astfel de antrenor. Dar la portughez nu veți vedea niciodată ciupica cu ”Chicago Bulls”. Aceasta era brandul ”Armeanului”.

Cu ciupica aia îndesată pe cap, cu privirea mereu serioasă, Halagian conducea cu pumnul de fier și controla totul. Jucătorii trebuiau să vină la antrenamente tunși, bărbieriți, aranjați, mai ceva ca în armată. Altfel, era pumnul, cum a declarat și ”Magiun” Barbu, care a și recunoscut că a ”încasat-o” de la ”Armean”.

”Știu cum a fost cu Halagian antrenor. M-a si batut de cateva ori … La meci trebuia sa fim barbieriti, rasi, frezati, ca zicea ca suntem actori! Daca stiai cum sa-l iei si ce sa faci nu aveai probleme cu el. Probleme aveau hahalerele. Din Halagian si nea Imi faceam un antrenor, poate cel mai bun in lume”, a declarat Marin Barbu.

Expresia ”Focu’ la ei” tot de la Armean vine. Halagian insista ca jocul să se desfășoare neapărat în jumătatea adversă. Nu conta dacă jucătorii lui aveau mingea sau nu, cel mai bine era ca aceasta să nu treacă jumătatea. Unora le-a plăcut, altora nu. Dar, indiferent de preferințe, Armeanul tot a luat 2 titluri cu Argeșul. Să fi fost mai mult talentul lui Dobrin decât cel al lui Halagian? Nimeni nu va putea spune. Rămân acele titluri, care vor face ca numele ”Halagian” să nu fie uitat niciodată.

Armeanul la Steaua

Florin Halagian a trecut și pe la Steaua. A trecut exact când se forma Steaua Sevillană. A trecut repede, pentru că nu a stat mult. Doar vreo 7 etape. Stilul său nu era pe placul fotbaliștilor. Disciplina extremă se potrivea cu armata, dar Lăcătuș & Co. erau fotbaliști, nu soldați. Așa că Halagian i-a lăsat locul lui Ienei, un antrenor care poate fi considerat exact opusul Armeanului.

În seara de 7 mai, din 1986, poate că Halagian a regretat că nu a încercat să se facă plăcut. Sau poate că nu. Nu o să știm niciodată. Cert este că el nu s-a schimbat. A continuat pe drumul lui, drum care l-a dus la ”cooperativa” lui Jean Pădureanu, bun prieten, cu care a și făcut șmecherii în anii 90. Însă, în ciuda acestor aranjamente, pe care chiar Armeanul le-a recunoscut, nu o să putem spune niciodată că a distrus fotbalul românesc. Nu, de asta s-au ocupat alții.

„Sa stii ca nu era atat de dur Halagian. Era doar strict, avea fixurile lui. Barbieritul era unul dintre ele. Ne spunea <Sunteti o trupa de actori si meciul e reprezentatia voastra. Trebuie sa apareti barbieriti, aranjati, ingrijiti!»”. Inaintea unui meci a aparut Fane Petcu. Avea barba. Halagian ii zice <Bai Fane, ce am vorbit noi, ma? Actorii, reprezentatia…>. <Bre nea Florine, azi personajul meu e cu barba!>” – Marius Lăcătuș

Fotbalul nostru continuă să piardă

Plăcut sau nu, Halagian a fost un personaj fără de care nu mi-aș putea imagina fotbalul românesc. Prezența sa a dat gust fotbalului nostru. Fără el, poate că multe lucruri ar fi stat diferit. Fără el, poate că Argeșul nu câștiga nimic. Fără el, poate că Steaua nu cucerea Europa. Sunt niște ”poate”. Mici, mari, nu contează. Contează că sunt.

Cert este că Armeanul a fost prezent. Și, dacă el nu era, poate că azi nu îl apreciam pe nea Imi la fel de mult. Dacă nu era el, poate că antrenorul pe care Steaua l-ar fi adus în 1984 nu pleca după 7 etape.

Să nu uităm însă să îl apreciem și pe Halagian, cu șapca lui cu Chicago Bulls și cu ”focu’ la ei”. El a reprezentat un fotbal pe care nu o să-l mai vedem niciodată în România. Odată cu plecarea lui, conexiunea noastră la acest fotbal este mai slabă.

Să te odihnești în pace, Florin Halagian! Iubitorii fotbalului românesc nu te vor uita niciodată.