20 iulie, primul amical al Stelei din această vară
Mâine, 20 iulie, de ziua Sfântului Ilie, Steaua va juca primul amical din acest nou sezon. Adversară va fi echipa Popești Leordeni. Meciul va avea loc pe terenul 5, din complexul sportiv Steaua, de la ora 10:00.
În tradiția populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și aducătorul de ploi în vreme de secetă. Din păcate, în această perioadă, Steaua București trece printr-o secetă puternică, la absolut toate capitolele. Fără dar și poate, clubul nostru are nevoie de o ploaie care să spele tot, care să îi dea din nou viață și care să îl repună pe drumul spre prosperitate. Ne dorim și sperăm ca amicalul cu Popești Leordeni să fie un prin pas în direcția cea bună.
Acest amical vine foarte târziu pentru Steaua. Din păcate, echipa noastră a început pregătirea pentru noul sezon cu o întârziere mare, din cauza timpului pierdut de conducerea clubului în încercarea de a aduce un nou antrenor. În cele din urmă, a fost numit Daniel Oprița. Acesta a venit la echipă cu un staff nou dar și cu jucători noi. Mâine, cu Popești Leordeni, steliștii îi vor putea vedea pe toți la lucru.
Ce jucători a transferat Steaua în această vară
După ratarea promovării, echipa noastră a fost decimată. Odată cu Lăcătuș și Iovan, au plecat și foarte mulți jucători. Din lotul vechi, au mai rămas doar 8 oameni, pe care antrenorul Oprița îi va folosi în noul sezon.
Acestor 8 jucători li s-au alăturat deja câteva fețe noi:
- Ovidiu Morariu (29 de ani, fundaș) – ultima dată la Metalurgistul Cugir
- Sergiu Răzvan Bactăr (23 de ani, fundaș) – ultima dată la Școlar Reșița
- Marian Neagu (27 de ani, mijlocaș) – ultima dată la CS Balotești
- Rareș Enceanu (24 de ani, mijlocaș) – ultima dată la FC Argeș
- Liviu Băjenaru (36 de ani, mijlocaș) – ultima dată la Turnu Măgurele
- Robert Elek (31 de ani, atacant) – ultima dată la Sportul Snagov
- Cosmin Mihai (23 de ani, fundaș) – ultima dată la CS Balotești
- Ovidiu Marin (21 de ani, mijlocaș) – ultima dată la Chiajna
- Sebastian Chitoșcă (26 de ani, mijlocaș) – ultima dată la Universitatea Cluj
- Cristian Dănălache (36 de ani, atacant) – ultima dată la Sportul Snagov
E de așteptat ca acestora să li se alăture și alți fotbaliști noi în această vară.
Transferuri bune pt aceasta liga