Tot suporterii sunt de vină! Cum, nu știați?!

S-au trezit băieții de la Gsp, fostul oficios al partidului comunist, că nu mai au despre ce să scrie, așa că s-au gândit să se pună bine cu stăpânii. Zis și făcut. Și pentru că stăpânii lor nu iubesc suporterii, au zis ziaricii lui Tolo să scrie 2-3 cuvinte despre cum au distrus suporterii fotbalul românesc.

Da, ați citit bine. Faimoșii ziarici gesepiști care scriu articole fără să semneze au găsit responsabilii pentru starea deplorabilă în care a ajuns fotbalul nostru. Erau suporterii, mă. Mai exact, ”HULIGANII”! Temeți-vă!

Și mi i-a luat băieții de la gspaula pe suporterii de la Steaua, de la Dinamo, de la Petrolul și tot așa, și ce mi i-a mai zvânturat! Tot, tot, tot erau suporterii disperați să scape de furia Gazetei.

Patru branduri importante, ale căror strategii au depins și de dorințele ultrașilor lor, au clacat lamentabil în acest sezon: Dinamo, Petrolul, U Cluj și CSA Steaua.

Boom! Cum mai scăpați acum, huliganilor?! Logica gesepistă v-a învins! Predați-vă și părăsiți fotbalul!

Glumim. Pentru că așa trebuie tratat acest articol, care e de fapt doar o glumă proastă.

Gsp este unul din groparii fotbalului românesc

Că ne place sau nu să recunoaștem, Gsp, cunoscut și sub numele de Gazeta Sporturilor, deși nu are nicio legătură cu ziarul înființat în perioada interbelică și desființat de comuniști, este unul din groparii fotbalului românesc. Și nu doar al fotbalului, ci al sportului românesc. Asta deoarece ziaricii acestui ziar au dus la nivel de artă ridicarea în slăvi a bijnițarilor și pușcăriașilor. În timp ce oameni precum Becali, Borcea sau Copos își băteau joc de suporteri și de sport, ziaricii le făceau statui și le închinau tone de articole.

Acum îi apără. Iar pentru a-i apăra e nevoie să găsească niște țapi ispășitori.

Asta sunt suporterii pentru ei. Doar niște țapi ispășitori.

În cazul celor de la Dinamo, fanii sunt de vină pentru contraperformanțele înregistrate. Așa zice Gsp. Se pare că reacția fanilor câinilor nu a fost apreciată în birourile lui nea Ovi. Ce contează că Rednic a plecat de acolo cu scandal, anunțănd că Dinamo nu e de fapt Dinamo, că nu are palmaresul, nimic. Aceste știri sunt irelevante pentru Gsp, care nici nu s-a interesat despre ele. Ce contează e că fanii au făcut scandal. Iar dacă au făcut scandal, ei sunt de vină, nu patronii care fac afaceri murdare.

Cum, nu știați că suporterii steliști l-au numit pe Lăcătuș antrenor?

La partea despre Steaua, Gsp sugerează cu satisfacție și subtilitate că Becali a avut dreptate când și-a bătut joc de Peluza Sud. Cică acești suporteri, ”cel mai dur nucleu” (De fiecare dată când un suporter cere să se facă dreptate, e catalogat imediat ca făcând parte din cel mai dur nucleu), au pus antrenorul. Ei, nu conducerea clubului.

Deci, zice Gsp, suporterii sunt de vină pentru ratarea promovării. Ați înțeles? Și merg mai departe și ne spun și că ”generalii din MApN le-au făcut pe plac, au adus doar foste glorii roș-albastre, iar la meciuri n-au luat niciun fel de măsuri împotriva scandărilor, a bannerelor și a manifestărilor dure pe care fanii le-au avut.” Care bannere? Ce scandări? Cumva ăsta de mai jos?

gsp gazeta sefului din pipera tudor octavian Steaua - Dinamo

Acesta este Gsp. Ar fi putut scrie un articol serios, despre motivele adevărate din spatele acestor eșecuri, dar asta ar fi necesitat prea multă muncă. Așa că, mai bine le-au făcut pe plac stăpânilor. Oricum e vară, vine vacanța. Dacă tot vrei să mergi prin Asia pe undeva, mai bine să ai în buzunar și câțiva euroi. Și atunci nu-l superi pe stăpân. Atunci nu zici nimic de faptul că Steaua va juca la anul în aceeași competiție cu FC Fcsb.

Mai bine taci și dai vina pe suporteri. Pentru că oricum cititorului-oaie nu-i pasă de acei suporteri. Cititorul-oaie crede tot ce îi spui. Nu contează că acei suporteri sunt batjocoriți de federații și cluburi. Nu contează că echipele lor sunt furate pe față. În cazul Stelei, anul trecut echipa a pierdut promovarea după ce Academia Partid a încălcat regulamentele fără nicio jenă. Și nu doar o singură dată, ci de mai multe ori: vezi cazul Muscalu, cazul contractelor de jucători, cazul schimbării echipei în plin campionat pentru a acoperi inexistența CIS-ului și așa mai departe. Mai pune aici și dezinformarea din presă, unde FC Fcsb e numită Steaua, pe motiv că așa s-au obișnuit ziaricii de la gsp, iar Steaua e numită CSA, doar pentru a-i face pe plac lui Becali, și ajungi la concluzia că acești suporteri au o stăpânire de sine incredibilă.

În alte țări, domnilor, v-ar fi linșat. Da, da. În Argentina, Grecia, Serbia sau Croația, suporterii v-ar fi linșat dacă v-ați fi permis să vă bateți joc de numele echipelor lor. Bine că sunteți în România. Doar aici puteți să vă bateți joc de suporteri și să vă și lăudați că o faceți.

Asemeni celui ce le plătește salariile, gesepiștii vor oi, nu suporteri

fcsbistii nu sunt stelisti

Conform gsp: Așa da.

În mințile lor, cei de la gsp speră că pot dezinforma până la capăt. În mințile lor, ei fac un bine. Pentru că fotbalul poate fără suporteri, dar nu fără ”patroni”. Așa gândesc ei. Patronii sunt sfinți, suporterii sunt bleah. Sunt acceptați doar acei suporteri-oi, care cred tot ce le spui, care nu protestează, care cumpără tot ce vinzi și care nu pun întrebări. Pe aceștia îi manipulezi mai ușor și nici nu răspund, pentru că le place biciul.

suporterii stelei

Conform gsp: Așa nu!

În orice secundă a zilei, un gspist va lăuda oile care s-au îmbrăcat fără reținere în culorile rivalilor și îi va critica pe cei care chiar își iubesc echipa. Aceștia din urmă nu sunt doriți. Dacă chiar iubești ceva, atunci ai așteptări. Nu e bine să ai așteptări. Nu e bine să îți pese. Mai important este să fii oaie.

Oile sunt bune, suporterii sunt răi. Gspiștii îi laudă pe groparii fotbalului românesc pentru că le pasă de sport, poate prea mult. Noi îi criticăm pe acei pușcăriași pentru că suntem huligani și drogați.


Mai jos puteți vedea o dovadă a prostiei și a amatorismului de la Gsp.

gsp

În articolul în care au atacat suporterii, gspiștii nu s-au ferit să folosească dezinformări. De exemplu, bugetul Stelei nu a fost de 400 de mii de euro. Dar asta nu contează, pentru că nici măcar nu e vorba de Steaua. ”Bugetul lui CSA” este  exprimare de langustă (o specie de nevertebrate, la fel ca gesepistul de rând) retardată. Exprimarea corectă ar fi fost ”Bugetul Stelei”, dar asta ar fi prea mult. S-ar fi supărat știți voi cine. Așadar, gesepistul necunoscut care a scris articolul a ales să vie văzut atât ca sclav, cât și ca prost. Nu toți eroii poartă pelerine. Unii poartă cojoc.