Steaua se întărește în compartimentul defensiv. Doi fundași noi. Încă doi portari?!
Așa cum ne-a obișnuit, conducerea clubului Steaua reacționează după ce e criticată de comunitatea Steaua Liberă. Astfel, am aflat că mâine, echipa noastră va ține o conferință de presă și va discuta despre transferuri. Deja se vorbește despre venirea a doi noi fundași și se pare că Steaua va transfera și doi portari.
ProSport a anunțat cele patru transferuri. În ceea ce privește cei doi fundași, numele lor sunt cunoscute, e vorba de Florin Radu Stoica, născut în 1991, de la CS Tunari (Liga 3), şi Cosmin Mihai, născut în 1996, de la Înainte Modelu (Liga 3). Despre cei doi noi portari nu se știe nimic.
Stoica și Mihai au fost aduși cu pentru a asigura o anumită stabilitate în defensiva roș-albastră. Conform zvonurilor, Cristi Jitaru a plecat în această iarnă de la echipă. Fără el și fără transferuri noi, Steaua ar fi rămas în doar 3 fundași centrali, Pădureț, Sitaru și Nițu, și ar fi riscat enorm.
Plecarea lui Jitaru nu a fost confirmată încă de club. Alte zvonuri spun că și Mirea ar fi plecat. Mâine, la conferința de presă pe care Lăcătuș o va ține de la ora ține de la ora 13.00, vom afla mai multe despre plecări și veniri, dar și despre viitorul cantonament din Antalya.
Până acum, Steaua a fost tăcută în ceea ce privește transferurile. Să sperăm că lucrurile se vor schimba în perioada următoare. Avem nevoie de transferuri cu nume, care să demonstreze că intenția clubului nostru de a promova în Liga 3 și apoi în Liga 2 este cât se poate de serioasă.
Și da, chiar dacă Steaua a încasat doar 2 goluri tot turul, marcând 98, tot e nevoie de transferuri serioase. E nevoie de fotbaliști profesioniști, care să poată face diferența.