M-am săturat de eroi falși

Nu mai suport să văd și să aud cum indivizi mediocri sunt ridicați la rang de zei de o presă sportivă care dovedește tot mai mult că habar nu are de sport și mai ales de fotbal. Iar partea cea mai proastă e că acești eroi falși sunt peste tot.

În emisiunea noastră de ieri, de pe canalul de Youtube Steaua Liberă, am discutat despre două figuri importante din fotbalul românesc: Mircea Lucescu și Gică Popescu. Amândoi sunt prezentați de presă drept zei. Amândoi sunt cât se poate de neimpresionanți.

Mircea Lucescu a câștigat trofee doar când a fost ajutat

Ar trebui să vorbim și despre fotbalistul Lucescu. A fost cel mai slab fotbalist din lotul pe care România l-a dus la Mexic 70. Nu valoric, ci în ceea ce privește performanțele din teren. A fost cel mai slab.

Mircea Lucescu a fost căpitan și titular în fiecare din cele trei meciuri jucate de România în Mexic. Nu a făcut nimic. Nu a impresionat cu nimic. Singura sa realizare a fost că l-a ținut pe bancă pe stelistul Gigi Tătaru II, jucător mult mai bun, într-o formă mult mai bună. Tătaru II a fost chiar golgeter al Diviziei A, în sezonul 70-71, acea perioadă fiind chiar vârful carierei fotbalistului care avea atunci doar 22 de ani (s-a născut în 1948).

Din păcate, Tătaru II nu a fost singura victimă a dinamoviștilor care conduceau naționala în 1970. Dobrin a pățit-o chiar mai rău, dar acestea sunt povești pentru alte zile. Ca să revenim la ideea noastră, Mircea Lucescu a fost cel mai slab din teren. Iar în ceea ce privește banderola de căpitan, nici în ziua de azi nu știm cum a primit-o. La Dinamo, Dinu era căpitanul lui Lucescu. Dar, la națională, Lucescu era căpitanul lui Dinu. Interesant, nu? Și greu de explicat. De fapt, există doar o singură explicație: securitatea. Mai departe nu are rost să comentăm.

”Cel mai mare” antrenor dinamovist a fost altul, nu Lucescu

Dinamo are o singură mare performanță în Europa, atingerea semifinalelor Cupei Campionilor Europeni, în 1984. Ei bine, această performanță a fost realizată cu Nicolae ”Nicușor” Dumitru, un antrenor despre care nu vorbește niciun dinamovist. Vorbesc în schimb despre Lucescu, omul cu care s-au făcut de rușine cu 17 Nentori.

Sigur, vor veni unii și ne vor spune că Lucescu a antrenat pe Inter. A antrenat. Până l-a lovit Taribo West cu gheata în cap. Apoi s-a dus în Turcia și Ucraina, campionate unde a făcut la propriu legea, la fel cum o făcea și în România, înainte de 90. Însă, imediat ce n-a mai putut să facă nicio lege, la Zenit sau naționala Turciei, s-a văzut adevărata sa valoare.

Chiar și Cupa UEFA pe care a câștigat-o cu Sahtior, în 2009, împotriva celor de la Werder, a fost cu cântec. Nemții au fost dezavantajați pe față de arbitru.

Totuși, chiar dacă am ignora aceste aspecte, performanțele lui Lucescu sunt aproape 0 în fața altor antrenori români, precum Ienei, Iordănescu, Covaci. Din păcate, presa nu ține cont de realitate, ci preferă să îi promoveze pe acești eroi falși, mincinoși și mediocri.

Gică Popescu, de la ”mare”, la răcoare

Alt ”erou” de-al presei este Gică Popescu. A fost un fotbalist bun. A făcut multe jocuri bune la națională. Însă, nu a reușit să fie mai mult decât un simplu fotbalist.

Gică Popescu și-a dat examenul în momentul în care procurorii i-au pus în față o înțelegere prin care el scăpa cu închisoare cu suspendare, dacă recunoștea fapta. A refuzat-o. De ce? Pentru că așa i-a zis Giovanni Becali, omul care ar fi înfundat pușcăria dacă Popescu ar fi recunoscut. Și ce a primit ”Baciul” pentru loialitatea față de ”mafiotul modern”? Pușcărie. A făcut pușcărie.

Gică Popescu putea să demonstreze țării că poate gândi și singur, că nu depinde de un impresar. Putea dar nu a făcut-o. Toată viața sa, Gică Popescu a luat decizii greșite, atunci când a ascultat de ”prietenul” Giovanni. A greșit când s-a dus la Dinamo, a greșit când a lăsat Barca pentru Galatasaray și a greșit când a s-a băgat în afaceri dubioase.

Un om care a făcut pușcărie nu poate să fie erou. Nu trebuie să fie erou. Dar presa încă îl face erou pe Gică Popescu. De ce?!

Boloni a avut dreptate, când a vorbit despre eroi falși

Ladislau Boloni, fostul mare mijlocaș stelist, a vorbit recent despre acești eroi falși ai românilor:

”Noi avem această foame, avem nevoie nu de idoli, ci de Dumnezei, de „Regi”, de „Briliante”, de nu știu cine, voi le creați, iar alții acceptă.”

E adevărat. Este foarte adevărat. Pe mulți i-a supărat, dar e adevărat. Și Boloni are tot dreptul să spună acest lucru. Ca fotbalist, a fost în topul celor mai buni din lume, nu din România. Împreună cu Tudorel Stoica, a făcut cel mai bun cuplu de mijlocași centrali din lume, în a doua jumătate a anilor 80. A fost un cuplu de Barca, de Real, de AC Milan.

Când a venit la Steaua, Gică Popescu ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Boloni. Dar tricoul cu nr. 11 a fost mult prea greu pentru oltean, așa că a fugit rapid înapoi la Craiova. N-a fost mare pierdere pentru Steaua și nici pe-aproape la fel de mare ca pierderea lui Boloni.

În concluzie, ce facem cu acești eroi falși? Ce putem face? Putem să ne informăm corect, să spunem adevărul despre ei. Putem să fim mai cumpătați și să nu vedem idoli peste tot. Putem să ridicăm ștacheta în ceea ce privește eroii. E doar o părere și puteți să nu fiți de acord cu ea, dar nu e destul să lovești bine mingea ca să fii erou. Și un sfat: Feriți-vă de eroii falși, cei făcuți de presa vândută!