În România lui 2018, oile visează mălai!
Nici dac-ar fi dat americanii cu bomba atomică n-ar fi sărit oile în aer atât de tare cât au sărit ieri, când ciobanul lor le-a transmis vestea unei victorii înregistrate în lupta cu ”căpcăunul” Talpan, acest Bau-bau, care provoacă nopți nedormite tuturor iubitorilor de echipe cu nume formate numai din consoane. Din păcate pentru ele, ”minunea” nu a ținut nici măcar 3 zile.
Nu a ținut nici măcar o singură zi. Și asta pentru că Becali a demonstrat singur că e un mincinos de Champions League. Astfel, după ce doar cu 12 ore înainte urla la Gigi Sport că a câștigat procesul, fostul pușcăriaș a declarat la aceeași televiziune că, de fapt, a pierdut.
„Eu, deocamdată, nu am câştigat nimic.” a declarat Becali, anulând, practic, tot ce a zis cu o seară înainte.
Însă ”creștinul” Becali nu s-a putut abține, așa că a continuat cu minciunile:
”Dar, este foarte important ce s-a întâmplat azi. Pentru că acest caz se va judeca corect de acum înainte iar noi vom redeveni iar Steaua! Pentru că noi avem notorietate, ei n-au. Mai mult, CSA Steaua pierde, astfel, 100.000 de euro garanţie – taxa de timbru. Au mai pierdut şi 15.000 de euro pe care eu i-am plătit la avocaţi ca onorariu. Pierd şi banii băgaţi la echipa aia pe care încearcă să o promoveze degeaba, că oricum nu se mai poate numi Steaua!”, a mai spus acesta.
Întregul paragraf e plin de minciuni.
-
- Există nu una, ci două decizii definitive și irevocabile care spun că FC Fcsb nu numai ca nu a fost și că nu este, dar și că nu poate să fie vreodată Steaua București. E vorba de deciziile din dosarele pentru marca și nume.
- Nimeni nu știe cine este Fotbal Club Fcsb. Dacă Becali nu s-ar folosi de numele Stelei, dacă presa nu i-ar spune ”steliștii”, nimeni nu ar sti cine este Fotbal Club Fcsb. Iar el știe acest lucru. Pentru că nu degeaba a ales numele Fotbal Club Fcsb pentru echipa sa. Intenția lui e să mintă lumea cât mai mult.
- Ca Steaua să piardă vreo taxă de timbru trebuie întâi să piardă un proces. Ceea ce nu prea se întâmplă.
- Steaua București activează fără probleme în Liga 4. E liderul campionatului, cu prima șansă la promovare. Și face toate aceste lucruri cu numele Steaua București. Nu Fotbal Club CSA, nu CSA, nu Clubul Sportiv al Armatei, ci Steaua București.
Iar ca minciuna să fie mai puternică, Becali a dus-o spre domeniul banilor publici, într-o încercare penibilă de a se folosi de sentimentele negative pe care cetățenii le au față de cei aflați la conducerea țării.
„Le mai cerem şi despăgubiri: două milioane de euro că m-au hingherit, că nu au mai venit suporterii, că au făcut atmosferă europeană, că au trimis tot felul de plângeri pe la FIFA, pe la UEFA. Sunt două milioane de euro, pe care-i cer eu, plus alte două milioane de euro pe care îi pierd ei, deci în total sunt 4 milioane de euro, plătiţi din bani publici!”
Nimeni nu-l oprește pe Becali să ceară. Însă, înainte să ceară, ar cam trebui să dea. Și are de dat destul. Pentru că, la ultima înfățișare din procesul pentru recuperarea prejudiciului, judecătorii au decis că se va lua în calcul prejudiciul pentru întreaga perioadă în care Becali a folosit ilegal marca Steaua.
Dar e interesant că Becali vorbește despre bani pe care ar trebui să-i primească. Să fi ajuns, oare, fostul pușcăriaș chiar atât de rău? Să fi ajuns oare să creadă propriile sale minciuni? Dacă da, nu e surprinzător. Dar e trist că oile care îl adoră repetă fără oprire minciunile sale.
Iar acum ne putem aștepta ca oile să jubileze din nou. Ciobanul lor le-a transmis că vor câștiga 4 milioane de euro. Că e adevărat sau nu, asta nu contează. Pentru oile fcsbiste, singura realitate care contează e cea din saivan. Și cine e stăpân în saivan? La această întrebare nu mai este nevoie de răspuns.
Sus, Sus..pe maybach
Sa va fie rusine ca ati inclus acolo pe unul dintre cei mai buni jucatori ai STELEI dupa 1989. LAURENTIU REGHENCAMPF.
Ar trebui sa il puneti in poza si pe Lacatus ca si el a antrenat echipa lui Becali candva si a facut-o devotat. Mai bine decat la CSA. Apropo ce parere aveti despre acel video in care Ionel Ganea ii spune lui Lacatus ca ii ia banii degeaba lui Talpan, iar acesta ii raspunde : „pai ce sunt banii lui Talpan? „. 😂😃😂
Vezi ca turma e la colindat, sus pe maibac! Nu te rataci pe aici! :))))
Comitetul de Urgenta al UEFA a decis sa schimbe locul de desfasurare al partidei Vorskla Poltava – Arsenal din pricina starii tensionate din Ucraina. Astfel, potrivit unui comunicat oficial al forului european, partida se va disputa joi seara la Kiev, desi in mod normal ar fi trebuit sa se joace pe stadionul celor de la Vorskla Poltava.
UEFA IA TOATE DECIZIILE. FCSB E STEAUA!!!!
Tu nu ești un prost obișnuit, este? Tu ești un fel de rege al proștilor. Sau măcar un duce.
Domnule administrator luati galeria si mergeti inapoi sa sustineti echipele de handbal si fotbal. Lasati-ne pe noi cei care am suferit pentru echipa de fotbal Steaua Bucuresti in perioada 1947-prezent sa ne ducem crucea mai departe. Dumneavoastra faceati o treaba excelenta la meciurile de handball, baschet si uneori hochei unde recunosc ca am mers si eu o data la meciul cu HC Barcelona. Acum ca nu mai sunt aceste sectii va indreptati toti catre fotbal? Vreti sa distrugeti si sectia de fotbal? Daca nu atunci luptati pentru palmaresul 1947-prezent. Au fost milioane de oameni in aceasta perioada pe Ghencea sa sustina Steaua. Noi oricum vom ramane langa echipa care detine palmaresul 1947-prezent. Voi nu reprezentati acea echipa.
După cum am zis. Ești un fel de duce al prostiei. Poate doar Becali este peste tine. Fotbal Club Fcsb.
Cand nu mai aveti argumente incepeti cu jigniri. Asa castigati si procesele? Ii amenintati pe judecatori? Chiar nu inteleg cum ati convins judecatorii ca voi aveti dreptul sa va numiti Steaua Bucuresti. Dar stai, de fapt sunteti CSA Steaua Bucuresti. In niciun caz echipa de fotbal. Cum nu sunt nici cei de la kakademia giulesti. Imi aduc aminte cand se bucura retardul de Daniel Niculae dupa ce marcase un gol unui portar fara o mana. Trist ce se intampla in fotbal. Ma bucur ca nu am ajuns vreodata sa merg la asemenea meciuri si sper ca ele sa nu mai existe. Cat despre kakademia. Sa ajunga mai repede in liga 1 sa le dea Gno here vreo 3-4 goluri. FORZA STEAUA!
Cine nu are argumente, prostule? Argumentele mele sunt 2 decizii judecatoresti definitive si irevocabile. Argumentul tau e ce scrie pe un site. Asta desi ai folosit acest argument de cacat si inainte, cu marca si numele. Din cauza prostilor ca tine au ajuns toti sa rada de Steaua. Bine ca am scapat de voi. Ati facut Steaua de rusine.
Dupa ce se desfiinteaza FC Fcsb, mergeti in mortii vostri la Clinceni. Sa nu va prindem la Steaua ca va rupem picioarele!
Eu nu am comentat pe acest site inainte de 2016. Unul la mana, iar doi la mana daca nu veti prelua tot palmaresul de la FCSB asa cum este scris negru pe alb pe site-ul oficial al UEFA nu vine nimeni sa sustina CSA. Trebuie luat locul inapoi si ehipa de la Gigi Becali daca luptati intr-adevar pentru dreptate. In momemntul in care nu va mai exista pe niciun site palmaresul STELEI 1947-prezent atunci STEAUA nu va mai exista. Iar rapidistii pot deschide sampaniile. Cred ca aveti rapidisti si printre voi pe aici. Sau sunt la puscarie ca ala de l-a ucis pe tanarul dinamovist dupa un derby STEAUA – DINAMO in 2016 pe Arena Nationala. Sper sa ia SIDA in puscarie futu-I mortii ma-sii design tigan borat.
Nu ne intereseaza ca oile proaste ca tine sa vina sa sustina Steaua. Stati la Fotbal Club Fcsb.
Hai sa-ti explic cum sta treaba cu FCSB este STEAUA. Spre exemplu un roman care lucreaza in afara tarii in Anglia sau Spania, el intre timp a devenit englez sau spaniol prin limba vorbita, traditii etc. cu toate ca in ID este inca roman. Nu actul de identitate decide ceea ce esti. La fel si cu CIS-ul acela mult invocat. Stelist te face numarul de meciuri la care ai fost. Cand ai strigat la unison cu, ceilalti stelisti. La fel si roman esti, nu doar o data pe an de 1 Decembrie ci intreg anul. LA MULTI ANI ROMANIA MARE! Chiar daca in acte ei nu mai sunt romani basarabenii sunt mai romani decat multi romani din regat!
Mars, ma, cu inventiile tale. Daca actul zice ca aia s-au infiintat in 2003, nu-s Steaua.
CE DRAQ NE CERTAM CU OILE PROASTE??
LEGEA E LEGE! fcsb NU ESTE STEAUA!
Si procesele ramase sunt 3!
1. fecali a cerut desfiintarea brand-ului Steaua ca el sa nu plateasca prejudiciul prvocat prin furt de identitate! 0% sanse pt puscarias!
2. STEAUA a dat in judecata capusa fc fcsb ca sa nu mai foloseasca abuziv si ilegal palmaresul pana-n 2003! 0 % sanse pt puscarias! nu are acte!!
3.Steaua a cerut prejudiciul pt furt de identitate..37 mil euro! 20% sanse pt cioban
o sa plateasca minim 5/max 15 mil e…ca asa e legea la noi! infractorul are sanse!
fecali o sa mute echipa la Clinceni! si end of story! doar rabdare! m e fcsb!