Steaua Bucuresti – Academia Partid: Steaua a contestat dreptul de joc al fotbalistilor academicieni
Inexplicabil, desi Steaua Bucuresti a jucat astazi cu Academia Partid, la stadion s-au prezentat, pe langa suporterii stelisti, si cei ai Rapidului, echipa neimplicata in acest play-off, echipa care nici nu mai exista.
Steaua Bucuresti: 22. Iancu (cpt.) – 26.Zeciu, 4.Pădureţ, 20.Sitaru, 5.Radu – 15.Olaru – 7.Pătrănoiu, 21.Constantinescu, 17.Răsdan, 10.Predescu – 11.Bâtfoi
Rezerve: Chiş, Jitaru, Camara, Mirea, Lolescu, Vîlcea, Grigore
Antrenori: Ion Ion si Marius Lacatus
Daca v-ati asteptat sa cititi o cronica de meci, va informam ca facem cronici doar pentru meciuri oficiale. Meciul de azi nu poate fi considerat unul oficial, din moment ce Academia a folosit fotbalisti care nu ii apartin. Oficialii stelisti au stiut acest lucru si au facut contestatie chiar inainte de meci, adresandu-se observatorului de joc. Acesta a primit o contestatie in ceea ce priveste dreptul de joc al unor fotbalisti precum Niculae, Maftei, Ionut Voicu, Vlada sau Goge.
„Clubul Steaua a contestat dreptul de joc al câtorva fotbalişti de la Academia Rapid deoarece noi considerăm că aceştia nu au actele necesare pentru a evolua pentru acest club”, a declarat Florin Talpan.
Articolul 7 – Dreptul de joc
Jucătorii amatori sau profesionişti au dreptul să participe la meciuri oficiale sau amicale pentru echipa unui club sau asociaţii sportive dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
d) au un contract încheiat cu clubul la care se află legitimaţi, aflat în perioadă de valabilitate (numai jucătorii profesionişti)
Cum fotbalistii profesionisti ai Academiei nu au semnat contracte cu Academia, acest lucru fiind imposibil atat timp cat aceasta nu are personalitate juridica, e greu de inteles cum a fost posibil sa joace atata vreme. E bine ca Steaua a facut contestatie. Iar, daca AMFB va considera ca aceasta e „tardiv introdusa”, ar fi bine ca Steaua sa mearga chiar mai departe si sa ii traga la raspundere in civil pe toti acesti hoti.
In ultimele luni, propaganda facuta de servitorii Academiei a lasat sa se inteleaga ca nu conteaza daca regulile sunt incalcate, fiind important doar ce se intampla pe teren. Nu e asa. Daca Steaua e furata si pierde promovarea, atunci pierde si sume importante de la sponsori: bonusuri de promovare, contracte noi de sponsorizare, castiguri pe care le-ar fi obtinut in sezonul urmator. De asemenea, imaginea sa ar fi afectata.
De aceea e foarte bine ca Florin Talpan a depus aceasta contestatie. Steaua nu trebuie sa se lase furata.
Predescu si ceilalti baieti au facut un sezon bun in acest an. Au inscris multe goluri, au dominat competitia. Ar fi pacat ca munca lor sa fie degeaba, doar pentru ca PSD isi doreste sa aiba echipa de partid.
doamne fereste, asta e penibil deja. ce plm de diferenta mai e intre noi si aia de la fcsb cand incepem cu astea? ati uitat ce ziceam de cioban anu trecut cand a mers la tas? reveniti.va, am pierdut 2 din 3 meciuri cu ei, clar sunt peste noi, fotbal 0. las.o in plm si sa jucam pe teren nu la birouri.
Diferenta e ca Steaua respecta reguli si legi.
de acord intru totul cu cele scrise aici dar in singur lucru ma roade din pacate pe teren in fata academiei si a jucatorilor acestei echipe, legal sau nelegal jucatori de drept, am pierdut fara drept de apel….Lasand toate cometariile deoparte, nu meritam sa promovam!! De ce? Ptr. ca si noi trebuie sa jucam la fel de murder ca ei, doar stim f bine in ce tar traim si care sunt regulile jocului. Asa ca baietii or sa stea inca un an in liga a 4-a, meritul sportive asta spune! Sper doar ca din editia viitoare sefii acestui club sa ia masurile de rigoare si sa aduca jucatori cu experienta, ma tem ca intregul proiect trebuie regandit de la 0….asta bineinteles daca se mai doreste promovarea. Haideti sa nu mai gasim scuze si sa recunoastem ca jucatorii academiei sunt peste ai nostril cu cel putin o clasa. Adevarukl doare dar trebuie spus!
Forza STEAUA!!
In singur cuvant am de spus baieti: trezirea urgent la realitate daca vrem sa mai avem o sansa in sezonul viitor. Haideti sa nu ne mai vacarim gasind scuze si vinovati, pe teren am demosntrat ca nu meritam sa promovam. Inca un an in liga 4 este ceea ce meritam, imi pare rau ca trebuie s-o spun si stiu ca doare si poate voi fi injurat de multi pe ac site…..Perfecta dreptate ai pffff !!
“Goooooool, 2-0 pentru FC R! Iiii, ce bucurie!”.
Eu zic sa il sfatuiti pe tov. Talpan sa o lasa moale cu acea contestatia impotriva subpodarilor, altfel o sa ii aveti si la anul adverdari in Liga Cartierelor
Saracii fecesebisti. Ai plans?
Deci ori voi ori Talpan nu intelegeti deloc regulamentul ligii a4a…1 la mana jucatorii sunt amatori, deci dreptul de joc se da printr-un acord de transfer, un aviz amfb si se trece numele clubului pe legitimatie si aia e…NU te obliga nimeni sa ai contracte..unde am jucat eu au adus jucatori direct de la liga 2 si i-au amatorizat la liga 4 si gata…foarte simplu 😉 daca in afara faptului ca sunt fotbalisti amatori ei au alte venituri care vin de la asociatia redivivus e problema lor…toti jucatorii de liga 4 au alte joburi si alte surse de venit…cu contestatia asta ati cam gresit liga baietii mei …succes si la anu cu AS Tricoloru !
CUm sunt amatori, batrane, cand Voicu a zis chiar azi ca „am semnat pe 3 ani”?! Lasa povestile. Ca ati furat ca niste hoti. Dar va desfiintam si pe voi, cum o sa desfiintam si clona cealalta, din liga 1.
Bai SL…da aia cateva mii ( vreo 4 cred ) care au fluturat steagurile, au cantat, au facut au dres, pentru ce au mers pe stadion daca voi nu recunoasteti legimitatea acestui meci, al playoff-ului, etc ? Daca voi nu consdierati ca e Rapid, de ce galeria striga Muie Rapid ? De ce bagat ala cu „am avut si vom avea mereu…” daca nu ati jucat cu Rapid ? A ?
Steaua Libera nu reprezinta Peluza SUD si nu vorbeste in numele ei.
@SL…da, chiar ma bucur. Repet, spet sa i se aprobe contestatia lui Talpan, sa ii mai aveti si la anul adversari in Liga IV.
Vezi ca nu iti da calculul. Ia problema de la inceput.
Pai hai depuneți memoriul de acum la toate echipele pana in liga 1 😂😂😂😂 poate asa aveți o șansa
Am depus doar la cei care incalca legile. Si uite ca pana acum am tot castigat :)))
Sunteți de tot rasul , numai poza aia : meciul se decide la comisii 😂😂😂😂🖕🏻Dute’ n plm , esti senzație tu asta care ai facut articolul 😂😂😂 sunteți slabi rau frate ! Rapid se pise pe voi la orice ora ! 😂🖕🏻🖕🏻🖕🏻🖕🏻
Cine? Rapidul a jucat astazi?
Bai Steaua libera ce ma arde pe mine grija daca au avut drept sau nu de joc aia? Noi daca aveam proiect serios si voiam sa promovăm in 5 ani maxim pana in liga 1 asta presupunea sa bati tot inclusiv Academia cu tot cu Maftei, Pancu, Niculae.. nu sunt messi sau ronaldo astia.. totusi trebuia macar sa jucam de la egal la egal cu ei dar pt ce ne dorim promovarea daca n avem jucatori.?
E penibil rau sa mergem la comisii..
Daca Rapidul pierde barajul ce plua mea o sa mai zicem? Ca daca pierde barajul asta inseamna ca aia din Giurgiu ne violau pe noi
Pai si noi puteam aduce 10 jucatori de Liga 1, doar pentru meciul cu Cacademia. Crezi ca ei ezitau sa depuna contestatie?
Lasa vrajeala asta ieftina , daca nu e Rapid ? Cine a tinut piept marelui proiect ?
Pai nu e Rapid. A zis-o si Pancu al vostru. Numele a fost ales doar ca sa va fraiereasca pe voi. Eu zic sa iti setezi cronometrul. A zis tudorache ca ia marca Rapid luna asta. Pune-ti ceasul sa sune la 1 iulie. Si intoarce-te aici, sa vedem impreuna daca a luat marca sau nu. Eu zic ca n-o s-o ia, ca o sa incerce sa faca un FC Fcsb („ce-mi trebuie mie marca daca suporterii cred ca eu sunt Steaua?!”).
E posibil ca datorita contestației Stelei, la barajul de peste câteva zile sa nu joace Academia și sa jucam noi pentru promovare?
Steaua Libera care s aia 10 jucatori de liga 1pe are ii puteai aduce sa joace pt noi cu cacademia?? Zi mi 3 nu 10..hai sa fim seriosi.. cu atitudinea ta nici la anul si la celalalt nu promovăm!
Si care e atitudinea mea? Faptul ca imi doresc sa fie respectata legea?
Sincere condoleante!
Ai gresit site-ul. Noi suntem cu Steaua, nu cu FC Fcsb.
bozgore tu confunzi originalul cu o echipa infiintata in 2017 si care a fost bagat ilegal in L4.
Prietene, du-te din nou la scoala, ca ai grave probleme de logica. Dar e de asteptat. Doar tu crezi ca Fotbal Club Fcsb e nume de echipa de fotbal. :)))
Rapidul(sa zicem ca asta e echipa) a fost mai buna asta nu o poate contesta nimeni este o echipa de liga 2 ca valoare, pe de alta parte Steaua este la momentul asta o echipa de mijlocul clasamentului in liga 3. nu avea cum sa faca fata. INSA, dragi romani cand mama draqu trebuie sa invatam ca sunt niste reguli care trebuie respectate? Atunci de ce mai sunt facute? Sa ne pisam pe ele?SL are mare dreptate, contestatia trebuie facuta indiferent de rezultat, oricum FRF va face tot ce vrea.In rest toti trebuie sa reflectam ce nu a mers si sa mergem mai departe, bravo baieti ,in tribuna lumea a fost de nota 20.Forza Steaua Bucuresti!
Dar de ce sa zicem ca e Rapid, daca nu e?
Nu e bozgor, e moldovean. :)) Unul nu-i din Bucuresti.
Articolul 2 – Redobândirea statutului de amator
1 Un jucător legitimat ca profesionist nu poate fi relegitimat ca amator decât după trecerea a cel puţin 30 de zile de la ultimul său joc ca profesionist.
Pai si cu articolul asta ce facem ?
Fotbalistii Academiei sunt legitimati ca profesionisti. Nu stiu de ce vorbim despre amatori. Si fotbalistii Stelei sunt tot profesionisti. Sunt platiti ca sa joace fotbal.
Rapidul s-a pisat pe voi si in teren si in tribune se vede clar ca nu puteati promova ati castigat mai toate meciurile cu echipele de amatori dar cum ati dat de o echipa cu niste jucatori mai experimentati ati avut o prestatie jalnica,daca erati buni ati fi castigat pe teren meciul asta dar va trebui sa sperati ca va dau comisiile dreptate atat v-a mai ramas
A jucat Rapidul azi? Ca eu nu l-am vazut in teren.
:))
Ce faceti ma, mergeti la TAS ?
O echipa curata inainte de toate … promovata prin birouri, ca pe teren ati fost zero :))
V-a batut academia crapid cu pensionarii. V-a dat cu bugetul de 400 de mii de euro in cap.
Statul roman inseamna anti-performanta bai.
Nu mergem la TAS. In civil direct. Legile nu sunt facute ca sa fie incalcate.
butoi unul e din Cluj si il cheama Adrian Maties si altul e un boschetar de prin Berceni.
Amandoi banati pe fcsteaua.
Am zis sa fiu politicos si sa le urez Condoleante!!:))
Au facut show ciorile cu ei dar asa-i cand tu crezi ca esti Steaua desi tu esti infiintata in 2017 si ai cumparat sectia de la Regal.
Bine e si o chestiune de logica: Regal a terminat anul trecut pe locul 2 cu Progresul deci e normal ca si anul asta sa termina tot pe 2.
Important e ca Steaua sa desfiinteze FC Fcsbul. Mult nu mai e. Inca putin. In septembrie se termina fondul, urmeaza curtea de apel si apoi la revedere FC fcsb :))) Caldarare, unde o sa mergi atunci? La Astra, Viitorul sau la Dinamo? Sper sa nu vii la Steaua :)))
Pentru cei frustrati(probabil oite):Da ba cocalarilor ne-au batut batranii aia , jucatori de nationala,au fost mai buni azi!Noi insa tot Steaua Bucuresti ne numim chiar daca vom sta inca 10 ani in liga a 4-a.Hai fuga la stana voastra!
Hei, te rog frumos. Nu ai auzit ca FC Fcsb = Real Madrid si ca a castigat a treia CL consecutiva?
Azi a jucat o echipa care a fost superioara si in teren si in tribune restul e can can,si daca voi ziceti ca nu e Rapid de ce ati promovat meciul din sezonul regulat ca fiind un derby?
Noi am promovat meciul Steaua – Academia. Nu raspundem pentru ce au facut altii.
Zi ma care s aia 10 fotbalisti din liga 1 care ar fi venit sa joace pt Steaua… Raspunde daca nu mananci rahat…
Nu stiu, boss. Ca nu ma uit la Liga 1. Dar daca au venit la voi, care sunteti nimeni, cum sa nu vina la Steaua, care e cea mai mare echipa din Romania?
@SL parerea mea ca ar cam trebui sa terminam cu pierderea de timp creata de discutiile interminabile cu cei de la fcsb, lucrurile au fost demonstrate in instanta ,gata s-a terminat hai sa le dam ignor, cei care tin cu Steaua astia sunt, cei cu fcsb doamne fereste nu avem nevoie.Ar trebui sa mai privim si in curtea noastra, sa vedem unde se pot imbunatati lucrurile. Apropos , nu credeti ca ar fi frumos ca Marius Lacatus sa ne spuna si el doua vorbe dupa acest an?Poate meritam si noi ,zic eu..
Steaua Libera daca se desfiinteaza Fcsb ce te face sa crezi ca ar vrea cineva sa vina la CSA Steaua?? Voi deja sunteti in scadere c număr… vezi ca peluza aia a voastra din 2 inele si putin de la celalalt meci a ajuns la un singur inel. Acum ati ramas in liga 4 sj a duceti spre desfiintare.
Dar nici nu trebuie sa vina. Noi ne multumim sa ii desfiintam pe aia. Apoi ne vedem de-ale noastre.
Cea mai mare echipa din romania?
Cel mai mare club poate vrei sa zici.. ca echipa e formata din lotul de jucatori.. si eu nu m as lauda cu ei.
Cel mai mare club care a fost, care nu v a fi egalat dar care nici n are vreun viitor..care traieste din amintiri si atat.
Later edit….*nu va fi egalat
Cum ramane cu doar 1 inel plin la peluza? Asta dupa ce la celalalt meci ati avut 1 inel si ceva.?
Bun articolul lui Cristian Scutariu in Prosport! Numai ca nu se prea adreseaza creerelor imbibate ale romanilor.Romanii sunt actorii in acea piesa , nu au putere de discernamant! Mai grav e ca aceste lucruri sunt generalizate in toate domeniile.Vorba cuiva: ” e frumoasa Romania dar vazuta de departe”.
dati ignor fcsb-istilor va rog, vorba lui MK! Haideti sa ne vedem de ale noastre si sa vedem ce este de facut de facut de acum inainte. Noi suntem STEAUA, cacatii sunt fcsb-isti, este atat de simplu. Nu le mai raspunde la comentarii SL, astfel vor disparea treptat in negura timpului, precum clubul lor de cacat cat de curand.
Bun, pana la urma cum a achitat CSA factura emisa joi dupa amiaza?
Sper ca pentru anul viitor se vor gasi solutii mai bune, primul 11 trebuie reanoit cu 3, 4 jucatori mai ales in aparare unde astazi am luat 2 goluri demne de amatori.
Esecul apartine CSA care a stiut preventiv ca aceasta echipa a partidului va avea buget si jucatori de liga a 2 dar nu a facut nimic, nu au intarit echipa in iarna cand situatia era clara.
CSA a reluat un proiect si trebuie sa il continue si la bine si la greu, inca un an in liga a 4-a nu inseamna nimic daca construim cu cap si ajungem in liga I cu echipe de juniori puternice, centre de antrenament bune si stadionul ghencea nou.
Sper ca denunturile facute la FRF sa aiba un sfarsit pozitiv pentru noi dar dubit considerand ce gunoaie sunt astia.
Stie cineva daca putem merge la TAS find in liga a 4-a?
Singurul lucru mai urat ca FC Fcsb: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=551093008360063&set=a.240764039392963.59049.100003781071905&type=3&theater
@Ion Parerea mea este ca s-a facut tot ce s-a putut pentru un prim an, desigur era loc si de mai bine. In mod normal echipa asta ar promova la orice ora in liga a 3-a in oricare judet din Romania.Problema este ca pe Bucuresti a aparut echipa Partidului care are sustinere politica si dupa cate se pare nu respecta nici regulile (de cate ori aud asta in Romania). Oricum stiam ca o sa fie un an greu cu toata presa si tot fenomenul fotbalistic care se hraneste din zoaia FRF impotriva noastra. Puteti da exemplu de 5 jurnalisti care sa ne tina partea? Eu stiu cel mult 2.Pana la urma nu e chiar asa o tragedie daca ne gandim ca puteam pleca chiar din liga a 5-a.
Fierte rau oile. Dar e normal. Echipa lor de cacat a fost umilita de o echipa care joaca in Liga 4. Si desi si-au facut sperante ca nu promovam, noi tot o sa promovam.
Important e ca acum s-a vazut adevarata natura a oilor. Ele urasc Steaua cu foarte mare pasiune. Stau sa se uite la meciuri de liga 4, de frustrare. Tin cu echipe de partid, sperand ca noi nu promovam. E trist.
S-a intors iar caldararu ca sa faca pe trolu. Pe fcstana s-a plictisit.
Caldarare, de la tine ma asteptam sa fii fan al cacademiei, ca ai si fata, si nume de rapidist. Dar nu ma asteptam ca ma-ta sa fie mai urata ca tine.
Steaua libera face noapte alba azi ca sa stearga toate comentariile care nu i convin 😆😆😆
Steaua libera dc ai sters comentariul ala in care facea trimitere la articolul tau de acum 1 an in care ziceai ca doar lasii merg la TAS sau se roaga la altii sa le dea titlul altfel decat pe teren? Doare?? 😂😂😂
Pai noi nu mergem la TAS. Am zis deja asta. Vom merge in civil, pentru hotie.
Noapte alba faceti voi, fraierilor. Pentru ca universul vostru se roteste in jurul Stelei :)))
De ce nu-l banati pe Caldararu aka AlexC sau C Alexandru Iulian pe facebook? Oaia asta e peste tot. Nu exista postare impotriva Stelei pe facebook unde sa nu apara si cel putin un comentariu de la el. Daca il banati si nu-l lasati sa posteze si aici, cred ca-si da cutit. Omul e disperat sa posteze.
Omul e amuzant. Tot timpul vorbeste despre fcstana. Asa mai aflam si noi ce se petrece acolo 😀
E tare ca si acum mai vorbesc aia despre noi. Desi noi am plecat de pe site de prin 2013.
Bozgore daca sunt asa de amuzant de ce nu-mi trimiteti voi de pe conturile reale mesaje?
Si tu si alalalt si cine mai vrei tu?
Aveti profilul deci stiti unde sa ma gasesti! Asta insemna sa ai sange in pl pe care binenteles tu nu o ai ci doar pasarica.
Va astept cu mare drag!
Condoleante!
Pai de ce am vrea sa te gasim? Chiar crezi ca ii pasa cuiva de tine? Esti doar un baiat din Iasi care se da tare pe net. E plin netul de din astia ca tine. Tu esti tot timpul aici. Tot timpul iti faci cate un cont nou, ca sa comentezi, ca sa te bagi in seama. L-ai vazut pe vreunul din noi pe fcstana sau pe paginile fcsbiste? Nu. Pentru ca noua nu ne pasa de voi. Stim ca sunteti cu FC Fcsb doar pe moment. Maine treceti la Astra, CFR sau cine e in top.
Si o dovada a infantilitatii tale e faptul ca tu ma chemi la tine sa te bat. Ai impresia ca cineva e dispus sa-si piarda libertatea doar ca sa te bata pe tine? Maturizeaza-te!
:))):))):))) Poate e invers. Tu vorbesti de libertate cand scrii de pe conturi fake.
Tot timpul aici:)) Am vrut doar sa-ti urez sincere condoleante(am gasit momentul) ca in rest ma doare fix in pl de ce scrii tu spre deosebire de tine care ai invadat fcsteaua pana ai fost banat sau crezi ca stiam ca te cheama Maties din prosport?
Pana la libertate de ce nu-mi scrii de pe contul real si vedem dupa care pe care bate;). Pardon unii sunt smardoi doar cu unul de 14 ani(nu e cazul tau) care avea un tricou pe care scria LRA. Alora nu le-a pasat de libertate.
Daca ai fi stiut ce insemna cuvantul ,, maturizeaza-te ” atunci nu ai fi sters sau modificat comentariile. Un om inteligent vine cu argumente.
Dar tu din Cluj de unde plm sa stii? Singurele meciuri la care mergi tu sunt atunci cand vine FCSB in Cluj. In general voi astia de comentati frecvent cu conturi false nu prea ati fost la meciuri. Cand a inceput un ultras de la Sud sa discute cu voi v-ati pierdut in spatiu;).
Si nici nu am cum sa-mi fac cont pe acest site pentru ca nu exista asa ceva.
Condoleante!
Nu e nimic invers, ma. Tu esti un las. Imi ceri mie sa vin sa te bat, dar tu de ce nu vii sa ma bati pe mine? Mai ales ca te tot dai mare ca ma cunosti, ca nu stiu ce. Esti doar un micut troll de internet, care incearca sa fie cineva, dar care ramane un nimeni. Si toata viata ta o sa fii un nimeni. Noi, Steaua Libera, suntem preluati de presa. Articolele si materialele noastre sunt date la TV. Noi suntem cineva. Am devenit cineva prin munca noastra. Tu?
Tu doar vorbesti ca sa te afli in treaba. Pentru ca habar nu ai de nimic. Esti un mic frustrat. Drept dovada, la 2 dimineata tu esti pe siteul nostru, incercand sa pari curajos.Vorbesti de Steaua Libera, vorbesti de Sud, dar o faci de prin Iasi sau de unde esti. Doar de la distanta. Pai daca chiar s-ar supara cineva pe tine si te-ar cauta, nu ca s-ar intampla asta vreodata, din moment ce tu esti un nimeni, cred ca te-ai muta din tara.
Si vezi ca ma confunzi cu tine. Eu nu merg la meciurile FC Fcsb, pentru ca eu sunt stelist. Poate tu mergi, daca vine pe la tine prin oras. Ca mi-e greu sa cred ca esti atat de dedicat incat sa mergi la mai mult de 2 meciuri de-ale lor pe an.
In alta ordine de idei, ai putea sa incerci sa fii original, in loc sa ne copiezi tot pe noi, tot din frustrare. Dar nu poti. Pentru ca tu nu existi. Pentru ca tu nu ai realizat nimic pana acum. Pentru ca noi am avut dreptate cu tot pana acum. Am castigat tot pana acum si vom castiga si in continuare. In timp ce tu si ai tai ati pierdut tot pana acum. Ai stat si ai plans in pumni pana ieri si te-ai rugat ca Steaua sa piarda, ca sa iti poti da si tu drumul la niste frustrari pe aici. Daca Steaua castiga, cred ca te sinucideai.
Daca tu crezi ca vreunul din noi va tine cu Astra sau Cfr te inseli amarnic,daca se va intampla ca echipa mea sa dispara desi nu cred ca se va intampla asta nu voi mai tine cu nici o echipa din Romania,s-a vazut si in seara asta cat de multi suporteri aveti pai noi am avut mai multi in peluza la meciul cu Astra,si daca te gandesti ca eu am tinut cu Academia in seara asta din nou te inseli,pentru ca nu suport sa vad ciorile bucurandu-se si ce e mai trist e ca v-a dat cu terenul in cap o echipa de expirati pe care voi nici nu o considerati a fi Rapid deci practic v-a batut o echipa fantoma ceea ce e si mai umilitor pentru o echipa care poarta emblem Stelei pe piept care in seara asta a aratat ca o echipa de amatory
FC Fcsb o sa dispara. 🙂
bun.
suntem in etapa in care, printr-o metoda sau alta, nu am promovat. mai departe ce facem?
simplu: continuam
avem ceva nepretuit spre deosebire de gunoieri si caini: o echipa a noastra, cu statut clar, cu istoria si palmaresul intacte.
va garantez ca in 3 ani gunoierii se vor desfiinta iarasi iar dinamo va trebui sa treaca prin ce am trecut si noi.
sa lasam hienele sa latre, tiganii sa-si scuipe zoaiele si oile sa behaie, Steaua merge mai departe.
daca incepeam din liga v eram tot aici.
noi sa fim pregatiti sa devenim un club de socios, pt ca e posibil ca petrea&co pur si simplu sa nu-si doreasca mai mult si daca e sa intre in asociere cu cineva, noi trebuie sa fim aia nu alt cioban.
E incredibil cum, in continuare, SC FC Fîcîsîbistii SA vorbesc despre asistenta Stelei… Pai ma baieti, voi chiar nu ati inteles ca recordul ABSOLUT al asiatentei la un meci in Romania, in sezonul 2017-2018 a fost de 36.200 de spectatori (oficial, ca au fost destul de multe cazuri in care turnichetii n-au inregistrat), inregistrat la un meci jucat acasa de Steaua Bucuresti?!?
Vom continua. Ce nu inteleg prostii e ca e cam greu sa inchizi o sectie sportiva dupa ce ai facut documentatie prin care ai argumentat ca trebuie deschisa. Ar fi nevoie de si mai multe documente care sa demonstreze ca sectia trebuie inchisa. Daca Steaua nu a inchis pana acum sectii sportive ca nu fac nici macar 1% cat a facut fotbalul anul asta, nu o sa inchida nici fotbalul.
Tiganul tot tigan! fara acte, putea aduce si Steaua jucatori de liga 1…sa faca ce au facut ciorile! e usor sa promovezi daca ai 4,5 jucatori cu experienta!
dar de fapt cu cine ma cert eu? cu suporteri de tastatura?? care nu au 2 meciuri pe Ghencea? sau cu ciorile ciorex go? alea care nici nu exista? fc r? :))))
din pacate inca mai stam in tara asta frumoasa condusa de kkati! de comunisiti..vezi psd!
ps: nu Steaua a fost prima apropiata de PCR?!? CI MARELE pulii rapid tigania giulesti!
daca vroia nea Nicu lua doar Steaua! tot! nu mai lua arges, dinamo, craiova..etc.
ps2: de ce ciori imputite, nu ati castigat un trofeu de la infiintarea voastra comunista..pana-n 47 cand s-a nascut CCA?
FRUSTRATII DRAQ! rudele lu’ copilu minune! Antonescu de traia….
Steaua libera,
Te rog pentru anul viitor daca se poate sa avem un sistem de comentarii mai bun, pe site suntem un grup de persoane care vor sa discute despre steaua, cu reply si notificari. Nu ne intereseaza sa scrolam prin ce vomita gigisti pe aici sau sa citim cum te certi cu ei.
Multumesc
Putem sa facem sistem de conturi. Dar nu stiu daca are sens. Noi ne-am folosit de facebook pentru discutii. Daca sunt destui oameni care sa ceara acest lucru, putem face.
Prin intermediul vostru, al unor oameni care iubesc cu adevarat si necondiționat Steaua, vreau sa le multumesc băieților pentru un an frumos, în care ne-am simtit din nou mândri. Copii care au pus suflet, platiti cu sume infime, s-au luptat cu jucatori de mare valoare, experimentați (chiar dacă înmatriculati ilegal), fapt ce ne da încredere pentru viitor. La anul vom promova cu siguranță, iar noi vom fi mereu alaturi de ei. Am o rugăminte pentru toți cei care iubesc Steaua, nu mai folositi termenul de proiect. E clubul nostru, mândria noastră, nu o chestie tehnica, inginereasca. Mândru că sunt stelist!
ce se intampla daca rapid e depunctata? se califica echipa din giurgiu direct sau jucam barajul cu Giurgiu?
Daca academia pierde cu 3-0, noi mergem la baraj.
Serios am impresia ca sunteti cam batuti in cap…ori luati de buna tot ce debiteaza Talpan. Liga 4 este o LIGA DE AMATORI. Adica orice jucator care a fost profesionist poate deveni amator prin neprelungirea unui contract profesionist amator. Deci practic Niculae, Voicu, etc. s-au retras din fotbalul profesionist. Mai departe, oricine care are o legitimatie cu aviz de la AJF sau de la AMFB in cazul de fata+o viza medicala ( care intre noi vine vorba e o adeverinta pe care o poate elibera orice medic fara sa vada vreodata jucatorul ) devine un jucator eligibil pentru o echipa de liga 4 indiferent daca aceasta are sau nu personalitate juridica. Pe langa faptul ca evolueaza de placere ca si fotbalist amator in liga 4, o astfel de persoana are posibilitatea de a avea alte surse de venituri de oriunde doreste. Astfel, nu opreste nimeni ca ei sa aiba contracte cu Redivivus care pot fi pentru orice deoarece Redivivus nu este inscrisa ca si club sportiv in nici un campionat. Astfel, ei pot avea contracte ca si antrenori, profesori, instructori, consultanti, muncitori necalificati, etc. 99% din jucatorii din liga 4 sunt amatori si au alte surse de venit ( toti au alte meserii ). Ca sa rezum, acesti jucatori au renuntat la fotbalul profesionist, joaca in cel amator de placere si pe langa asta sunt angajati la Redivivus unde e treaba lor pentru ce isi platesc angajatii. Ati inteles ? Si nu ati nimerit, nu sunt rapidist, doar ca ma ocup de o echipa de liga 4 de vreo 10 ani si va spun ca e perfect in acord cu regulamentele ce au facut cei de la Rapid. Exemplul dat de voi cu PSG este hilar de-a dreptul. Voi in continuare puneti semnul de egalitate intre fotbalul amator si fotbalul profesionist.
Liga de amatori, nu inseamna ca echipele trebuie sa fie de amatori.
Nu inseamna ca trebuie sa fie amatori dar inseamna ca pot sa fie echipe de amatori…asa cum sunt 90% dintre ele….academia e o echipa amatoare deci nu e obligata sa aiba contracte…speta e foarte simpla …o sa vedeti ca asta va fi si raspunsul de la comisii
Vezi tu, aici e problema. Academia trebuia sa foloseasca amatori, nu profesionisti. Dar ei au folosit profesionisti. Si astia nu pot sustine acum ca sunt amatori. Contracte au semnate cu redivivus si sunt platiti pentru a juca fotbal. Deci sunt profesionisti.
Bai astia de la SL, cand a zis ma pancu de rapid ca nu e rapid?
Peste tot, prin toate emisiunile pe la care a fost. Poti sa cauti linistit. Eu am dat un search rapid si uite ce am gasit:
Încă nu suntem Rapid în momentul de faţă. Doar ne îmbrăcăm în vişiniu. Nici noi, dar nici cealaltă echipă. Scrie Rapid, dar nu suntem. Practic suntem chiriaşi, până la urmă”, a declarat Pancu
Garoii nu folosit jucători fără drept de joc… altfel nu ne băteau…pe lîngă toate astea…avem si noi bubele noastre…conducerea csa…marketing lipsa…comunicare nimik….noroc cu site ul asta…ca eram rupti de realitate…iar voi garoilor va transmit MULTA m…..e….tigani inputiti ….
Sa te copii pe tine la ce?
De terorizat ce esti mai banat pe facebook pe contul tau dupa ce mai amenintat pe fcsteaua in privat ca sa vorbesc cu vartu’ ca plm .
Daca esti tare in cioc atunci asuma-ti. Eu daca comentez pe pagina unor jurnalisti atunci o fac cu un cont public nu ca 99% dintre userii vostri care au conturi fake.
Ai dreptate. Sunteti preluati de presa pentru ca voi vindeti can-can. Tu nu ai fi capabil sa analizezi un meci. Cum nici Scutariu nu e.
99% din articolele tale sunt anti-FCSB. Daca eu te pun sa scrii un articol despre o alta sectie atunci tu nu strangi mai mult de 5 comentarii.
La 2 dimineata inca eram treaz. Eu nici nu-ti citesc comentariile mai ales ca multe dintre ele sunt de la useri fake. .
Dar nu trebuie sa ma cauti tu. Tu doar aratati fata. Asuma-ti cand injuri pe unii .
Tu mergi decat la meciurile CFR pentru ca tu esti bozgor.
Tu nu ai castigat nimic. Tu pentru cativa lei injuri si te dai mare cu un cont fake. In schimb la meciurile CSA bate vantul. Pai au fost mai multi spectatori la meciul cu CS U, Astra decat ati adunat voi aseara impreuna.
Pai voi ati crezut ca daca lipiti sigla pe tricoul alora de la regal si mai aduceti resturile FCSB-ului(Macris, Predescu, Bafton etc..) o sa deveniti ca ei. Senzatia a fost de ma doare-n pl.
„Sa te copiez pe tine la ce?” – Limba romana e mai grea, stiu. Asta e.
„Mai banat pe facebook de pe contul tau” – Lasand la o parte eroarea, poftim?! Despre ce vorbesti?
„Mai amenintat pe fcsteaua in privat ca sa vorbesc cu vartu'” – Din nou, despre ce vorbesti? Ce e un vart? Si cand te-am amenintat eu pe fcstana. In ultimii ani, am intrat acolo o singura data, cand l-am sunat pe George Stan, administratorul site-ului, si i-am zis sa mentioneze proveninenta anumitor materiale furate de xray de pe Steaua Libera. I-am cerut sa dea credit sau sa le scoata. De atunci, nu am mai intrat. Si, ca fapt divers, nu sunt banat pe fcstana. Pot intra linistit.
Ma bucura sa vad ca un expert ca tine stie cine e capabil si cine nu. Cand ai o experienta atat de puternica in spate, e normal. Eu nu sunt capabil, Scutariu nu e, bine ca esti tu. Si bine ca te preia pe tine presa.
„Daca eu te pun sa scrii un articol despre o alta sectie atunci tu nu strangi mai mult de 5 comentarii” – Articol despre alta sectie: http://www.steaualibera.com/2018/05/31/steaua-a-pierdut-titlul-la-handbal-masculin-steaua-dinamo-19-22/
10 comentarii pe site. Si mai multe pe facebook. Fail din nou.
„La 2 dimineata inca eram treaz. ” – Stiu ca Steaua va tine treji noaptea :))) Si probabil ca si Steaua Libera.
„Dar nu trebuie sa ma cauti tu. Tu doar aratati fata. Asuma-ti cand injuri pe unii.” – Ai zis ca ma cunosti. Acum nu ma cunosti? Hotaraste-te.
„Tu mergi decat la meciurile CFR pentru ca tu esti bozgor.” – Nope. Gresit din nou. Si chiar nici macar unul singur din echipa Steaua Libera nu e alta natie, etnie, etc. Sunt chiar destul de sigur ca noi suntem mult mai romani ca tine. Ca am inteles ca tu ai face parte dintr-o anumita minoritate care iubeste Rapidul.
„Tu nu ai castigat nimic.” – De asta esti tu aici, urlandu-ti frustrarile.
„Tu pentru cativa lei injuri si te dai mare cu un cont fake. In schimb la meciurile CSA bate vantul. Pai au fost mai multi spectatori la meciul cu CS U, Astra decat ati adunat voi aseara impreuna.” – Da, da, ne plateste Talpan ca sa injuram si ca sa mergem la meciuri. De aia e plin de invitatii la meciurile Stelei… Stai, nu… Invitatiile sunt la FC Fcsb. Si, daca tin minte bine, Cristi Tanase va plateste coregrafiile, nu?
„Pai voi ati crezut ca daca lipiti sigla pe tricoul alora de la regal si mai aduceti resturile FCSB-ului(Macris, Predescu, Bafton etc..) o sa deveniti ca ei.” – Vai, din nou cu Regalul. Cred ca aia sunt foarte fericiti, ca se vorbeste asa de des despre ei. Si da, noi avem stema Stelei, pentru ca suntem Steaua. Stiu ca va e ciuda, dar asta e.
„Senzatia a fost de ma doare-n pl.” – Atat de putin iti pasa incat esti zilnic aici, injurand Steaua, injurand Steaua Libera 🙂 E clar ca nu-ti pasa :)))
Ca sa vezi ca nu te mint.
Chiar nu mi-a facut placere sa intru pe acel site. E oribil.
Nu stiu cine este inidividul de mai sus, dar am cateva mentiuni pentru el:
– La taranoaia la tine la Iasi, gramatica este cea ruseasca di pisti prut?
– Steaua nu a cumparat decat cativa jucatori de la Regal, a fost o achizitie. Pe sistemul asta, SC FCSB SA ar trebui sa se numeasca SC ASTRA FCSB VIITORUL ?
– Sigla nu este un desen comercial, sigla face parte din marca, iar marca cuprinde si palmaresul. Ti-as zice cum e cu marketing-ul ca o paralela, dar pun pariu ca nu intelegi un limbaj elevat si logic.
– Spui ca la meciurile CSA Steaua bate vantul? Probabil mai bate, astea sunt conditiile meteo, dar la meciurile FSCB chiar este curent, iar fara invitatii moca si cativa rataciti de la Nord cu PRA adusi cu autocarul, nu vine nimeni.
– Sa inteleg ca in afara de MaroNica si cativa sclavi Gigisti de pe sport.ro si fanatik (de unde era grasu ala libidinos de isi facea singur declaratii anonime), nimeni nu se pricepe la fotbal nu?
– Spui ca la meciul cu ASTRA, au venit atatia oameni ca la Steaua. Bun, tinand cont ca era meciul in care voi ati fi luat tilul cu numarul 6, sa fie prezenti atatia oameni ca in liga a 4a, deja este o problema nu? Scazand invitatiile, puteati sa umpleti lejer stadionul Rocar.
– Ce legatura are violenta cu adminul Steaua Libera? Ori il cunosti, ori nu? Daca va bateti rezolvam ceva? Pana acum, SUD-ul si-a pierdut rabdarea cu voi.
– FCSB a aparut in 2003, are sediul in Mogosoaia, baza sportiva in Berceni, iar CSA Steaua a aparut in 1947, are sediul si baza sportiva in Ghencea si vitrinele + palmares.
Deci ?
Serios eu cred ca tu habar nu ai de regulamente. Adica daca eu semnezca si fotbalist cu o asociatie ( in speta Redivivus ) automat devin fotbalist profesionist dupa parerea ta ?Chiar daca aceasta asociatie nu este afiliata la FRF ? Bun..si daca e o persoana juridica neafiliata la federatie poate semna orice fel de contracte vrea si sa isi plateasca angajatii/colaboratorii cum vor. Daca eu vreau semnez cu 10 fosti fotbalisti contracte de fotbal sa vina sa joace cu mine pe sintetic, asta nu ii transforma in fotbalisti profesionisti. Fotbalist profesionist esti cand semnezi un contract cu un club care are statut profesionist si care activeaza intr-un campionat organizat de FRF. Aici sunt doua aspecte total diferite:
1. Jucatorii sunt legitimati ca si fotbalisti amatori la Academia Rapid ( echipa amatoare care joaca la nivel amator ).
2. Fotbalistii au contracte cu Redivivus, o asociatie care nu are echipa de fotbal. Asociatia Redivivus poate angaja oameni pe orice pozitie doreste la fel ca si orice alta asociatie sau orice alta persoana juridica. Poate ei nici nu sunt angajati ca si fotbalisti, poate sunt instructori, consultanti sau stiu eu orice. Ai vazut tu contractele lor cu Redivivus sa stii pe ce pozitii sunt angajati? si REPET chiar daca ar avea contracte pe pozitia de fotbalisti, asta nu ii transforma in fotbalisti profesionisti. Sper ca ai inteles de ce demersul vostru nu are nici cea mai mica sansa.
Cazul explicat de tine mai sus e exact o incalcare a regulamentelor. Tu incerci sa justifici incalcarea lor explicand cum crezi tu ca s-ar putea face. Dar e vorba tot de incalcarea lor. Pentru ca nu cred ca Redivivus l-a angajat pe Ionut Voicu pe post de contabil. Daca e asa, sa vedem contractul.
Mai mult, daca aia au contracte de fotbalisti cu redivivus, atunci nu pot juca si pentru academia, decat daca sunt imprumutati. Si ca sa ii imprumuti, academia trebuie sa aiba personalitate juridica. Ca altfel ai de-a face cu fotbalisti care joaca pentru 2 cluburi. E irelevant ca redivivus nu are echipa de fotbal.
In loc ca tu sa imi explici mie cum se pot incalca regulamentele, ai fi putut mai bine sa imi explici cum pot fi respectate. Ca eu cred ca si tu stii ca e foarte usor sa primesti personalitate juridica. Iti ia o saptamana sa-ti faci firma. O saptamana. Si ai personalitate juridica. Dar, ca sa ai personalitate juridica, trebuie sa respecti legea. De ce nu a respectat Academia legea? Poate pentru ca a vrut sa va dea voua tepe? Te-ai gandit la asta?
Vasi, esti in eroare.
AS ACADEMIA RAPID, nu are entitate juridica. Adica, au un statut, dar nu este inregistrat si nu au ok de la judecatori pentru infiintare. Adica statutul este nul. Nu exista nicaieri, practic, orice intelegere sau orice contract/legitimare este nula.
Fotbalistii au contracte cu Redivivus, asociatie care nu are echipa de fotbal si care nu este inscrisa in nicio competitie.
Este ca si cum ai fii Liverpool, dar joci cu echipa lui Real Madrid, caci ei sunt salariati la Real Madrid.
ROAF si statutul FRF au anumite paragrafe pe care te rog sa le citesti si vorbim dupa.
Asa scrie de pe conturi multiple ca nu cumva sa fii prins in offside.
CSA nu va promova ca FC Steaua nici nu are nevoie de promovare. Speram totusi sa ajungem din nou in Europa si in Primavara. Si FCSB II e in L3. La Vara se face curatenie pentru altii mai buni. Sigur gasiti rebuturi ca sa joace si pentru voi gen Macris.
Ai uitat cand iti faceai n conturi doar ca sa ne plictisesti cu aberatiile tale mai adreane.Esti atat de roman incat pronunti Stiaua in loc de Steaua si ai ip de Budapesta.
Zilnic:)). Mai baiatule incearca sa revii cu picioarele pe pamant. Am intrat aseara ca sa fac putin misto de voi si sa va zic condoleante.
Si ca sa te convingi cam de ce nivel sunteti Academia FCSB a fost redeschisa in aceeasi perioada cu a voastra. In timp ce noi producem jucatori pentru L3 si jucam finale voi incasati 8. Ghici de la cine? Doar datorita ghinionului am pierdut Cupa cu jucatori care joaca in L1 la Dinamo.
Nu fi trist. Sincere condoleante!
:)) Paranoia voastra e superba. Cred ca visati Steaua Libera in fiecare seara. Eu nu ma supar ca tu ma vezi peste tot. Dar tu ar trebui sa-ti pui niste semne de intrebare :)))
Sunt curios daca o sa te automutilezi dupa ce va desfiintam.
Chiar ai o problema. Bai, iti inteleg frustrarea, dar de ce nu raspunzi punctual si argumentat la ceea ce am enuntat anterior?
In sport, este ca si in viata, cazi si apoi te ridici. Nu o sa renunt la echipa mea pentru infrangeri, exact cum faceti voi.
Daca FSCB pierde niste meciuri, gata, plecati in minutul 60 si 4 luni nu mai veniti la stadion.
CSA Steaua = Clubul Sportiv al Armatei Steaua. De ce Club Sportiv? pentru ca are mai multe sectii sportive.
FC – Fotbal club. Cam asta este diferenta.
Numai ca Fotbal Club Steaua Bucuresti nu exista. Cum facem?
FCSB vine de la Fotbal Club Sportiv Becali sau Fotbal Club Sporting Bucuresti, poti verifica asta, chiar Ne-a Gigi a mentionat acest lucru.
Te rog, chiar vreau sa port o discutie cu tine, de ce nu imi raspunzi argumentat si punctual la ceea ce am scris mai sus?
Steaua Libera nu ti se pare penibil sa te plangi ca jucatorii rapidului n au niste acte in regula dupa atatia zeci de ani in care Steaua facea „transferuri” fortat prin ordine de partid si ordine de ce mai vrei tu?? Pana si Lacatus a recunoscut ca a fost luat cu sau fara voia lui și dus la Steaua.
Cam penibil eu zic…
Cred ca ai stat prea mult cu urechea la gura prostului de Lucescu. Vezi ca Steaua nu proceda chiar asa cum crezi tu. Daca era asa, Gica Popescu nu pleca niciodata inapoi la Craiova.
Stefan Radu, poti veni te rog frumos cu niste argumente si dovezi?
Ca m-am saturat si plictisit de chestiile astea precum ” a luat campionate fortat prin decizii de partid ” , ” a adus jucatori fortat ” si asa mai departe.
Pai daca noi am luat campionate fortat, ce a oprit ca Rapid CFR sa fie pe locul 2 in toti acesti ani?
Rezultatele din Europa, tot fortat prin decizie de partid au fost luate?
Stie cineva cat a fost rezultatul pe teren?
Ca fatalaul asta nu e în stare să accepte o înfrângere. :)))
Poate ii spune cineva cat a fost scorul, sa apara acolo.
Unde e mentalitatea de „curat mai presus de toate”, când nu ai putere sa recunosti ca ai luat bătaie?!
Vai de tine, copil inapt…
Rezultatul de pe teren conteaza cand ambele echipe joaca pe teren. Cacademia nu a jucat, asa ca e irelevant. Te pup, oaie. Noi vom fi in Liga 2 la anul. Voi va veti desfiinta :*
Draga Hater,
Nu a contestat nimeni faptul ca Rapid are jucatori buni si o echipa buna. Admitem ca am pierdut pe teren, dar ce facem cu regulamentele? Ce prevad statutul FRF si ROAF?
Iiiiii, ce bucurieeeeeeee!
2-0 pantru Planoare! Iiiiii, ce bucurieeeeeeee!
Nu e vb de bucurie! Nu am sa ma bucur de faptul ca o echipă a Stelei ia bătaie de la nimeni. Cu atat mai mult de la garoii subpodari.
Dar ma astept de la ineptul asta care modelează site-ul si care nu are meciuri pe stadion cate deplasări am eu cu galeria Stelei la potai si tigani, sa aiba puterea sa recunoasca: Steaua a pierdut. Nu ca rezultatul se decide la comisii.
Si inca ceva, creatura stupidă, care moderezi: nu o sa poti vreodată tu, cacat de copil, sa imi spui tu mie ce inseamna sa fii stelist. Vorbeste tu cu cine vrei, dar nu cu mine.
Idiotule, eu nu am pierdut niciun meci de acasa al Stelei între 1984 și 2016.
Am.mers pe jos cu tatal meu, copil fiind, din Rahova, la aeroport si am asteptat Steaua la Otopeni, cu trofeul Cupei Campionilor.
Niciun meci ratat, timp de 32 de ani. Si sa nu te aud ca intre 2003 si 2016 nu a fost Steaua, ca doar la asta te duce capul.
Cretinoidule, eu am dat din buzunarul meu mii de euro, ca sa vad si sa sustin echipa asta. Mii de euro! Nu ma mai invata tu pe mine ce inseamna sa fii stelist, ca nu ai cum!!!
Oaie e creatura care te-a avortat, nu eu.
Pentru Caldararu’ : Da’ o muie nu vrei, tu ?
Ce naibii, mai baieti, cu tristii astia va pierdeti vremea?
Cacatii astia nci nu existau pana acum cativa ani . Au descoperit fcstana acum cativa ani si au inceput sa se cace pe acolo. Acum , ca s-a facut ditamai mormanul de cacat, vor sa dispara de acolo. Vor iarba proaspata, satui de atatea cacareze.
Muie multa, tuturor ocupantilor de pe mormanul cu cacat mai sus mentionat! Dispareti , bai jegurilor , de pe acest site!!!
Va salut, SL!
Vlad
Te pupam, Vladone! Reactiveaza din cand in cand facebookul ala! :*
Aruncati cu noroi in toti cei pe care nu ii puteti darama corect.spuneti cam asa” Ar fi pacat ca munca lor sa fie degeaba, doar pentru ca PSD isi doreste sa aiba echipa de partid.”Habar nu am ce este cu aceasta Academie Rapid..si nici nu conteaza,Dar voi,CLAR sunteti opera PSD’ului..Dorinta PSD’ului de a controla galeria cea mai faina din tara,echipa cea mai galonata din tara cu ori ce pret,a dus la povestea asta Steaua armatei.CACAT,talpan este omul psd’ului..Armata este azi ASERVITA acestui pesd,Aiurea este ca o parte din galerie nu au vazut asta,Labagii fara minte si atat.
Despre ce vorbesti?
„3 *1*) Dreptul de participare la jocul de baraj îl deține structura sportivă clasată la finalul Campionatului Ligii a IV-a pe locul I în fiecare județ sau Municipiul București.
În situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj (nu deține personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.”
Sigur. Dar Steaua are personalitate juridica si CIS. Deci e ok.
Bravo Hater. Si eu am fost la peste 100 de meciuri in perioada 2001-2018. Steaua a fost, este si va fi intotdeauna cea care se bate la titlu an de an. Nu o echipa inventata alaturi de Academia Partid de niste minti infectate de Ura proletara. Ceausescu a fost om bun pe langa urmasii lui Iliescu.
În situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj (nu deține personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.”
Steaua Libera tu de aici intelegi ca mergeti voi la baraj? Aaahahahahaaaa
Pai micutule, noi o sa castigam cu 3-0 meciul. O sa terminam play-off-ul pe primul loc. Avem CIS si personalitate juridica. De ce nu am merge la baraj?
Iti dau cu „zoom” in text
„jocurile de baraj NU se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.”
E greu cu regulamentele, asa-i?
Meciul s a jucat, s a terminat 2-0. Vad ca traiesti cu speranta si iti faci curaj ca va pierde la masa verde rapidul. Ce penibil 😀😀
Dupa ce va rrspinge cererea o sa tipati si mai tare ca v a furat AMFB ul cu FRF.
Csa Steaua se va desfiinta. La revedere v am pupat😰😰😰
Pe cat pariu ca Steaua nu se va desfiinta?
Cel putin nu in viitorul apropiat.
Dar eu stiu o echipa care se va desfiinta in viitorul apropiat 😀 O poti ghici?
Later edit: *ca v-au furat
E adevărat ca Academia ar fi adus acte care arata ca jucătorii au jucat legal și practic sunt salvați de pierderea cu 0-3?
Oricum nu știu dacă în turul campionatului erau în regula, sper ca Talpan s-a referit și la perioada aceea.
De fapt am văzut pe Facebook Steaua Libera ca moderatorul a scris deja ca și în tur Academia nu era în regula cu cativa legitimati, deci se știau de mult aceste lucruri.
SL, serios, e limpede ca lumina zilei! Clasamentul nu se mai schimba, tot ce se poate intampla este sa nu mearga Academia la baraj. Ceea ce nu cred ca vrea nimeni, sa mai joace un an in L4 cu noi. Realizezi ca se poate sa ne dam singuri la picioare?
Explica-mi si mie cum nu se schimba clasamentul dupa ce cacademia pierde cu 3-0 meciul.
„Pe cat pariu ca Steaua nu se va desfiinta?
Cel putin nu in viitorul apropiat.”
Hai ca incet incet iti dai seama n o fi in viitorul apropiat de saptamana viitoare dar e in viitorul „indepartat” de la sfarsitul verii 😁😁
Steaua libera mi am adus aminte ca ziceai ca becali isi batea joc de jucatori si nu i platea cum trebuie.
Sa ti aduc aminte de primele jucatorilor castigatori de cupa campionilor? Video uri, masina Aro, ciocolata( prima de instalare a lui lacatus)
Belodedici de aia a fugit din cantonamentul stelei si peste granitza? De bine ce era la steaua?
Armata nu i a tratat decat ca pe niste slugi pe jucatori.. cu 3-4 exceptii de fațadă in care i a facut nemeritat generali pe niste semianalfabeti si pe altii care nu meritau astfel de grade.
Singurul care a avut tupeu sa vorbeasca este Duckadam.. restul asteapta poate pica vreo pomana de la Armata.
Tu compari sistemul comunist de atunci cu ce e acum? DUMNEZEULE MARE! Si pe cine a tratat armata ca pe niste slugi? Sclavul de popescu a dezertat, iar armata nu i-a facut nimic. Marcel Raducanu a fugit din tara, dar azi tot iubeste Steaua. Despre ce vorbesti, ma?
bah nene dar nu aveti treaba cu jiji ,cu fcsb ,cu astia ai vostri,ilfovenii?
Clasamentul oficial al play-offului nu a fost ,momentan,validat….maine se valideaza dupa constestatii si alte chestii.Si care e problema daca mai stam un an,de ce va intereseaza pe voi?
Vad ca Petrea zice ca ori continuam in Liga 4 ori primim un loc in Liga 3 pentru ca avem juniori in Liga Elitelor. Nici o vorba despre pierderea la masa verde de catre Academie. Ce sa mai intelegem de aici, Talpan zice una, asta alta. Cum sta treaba cu adevarat, Steaua Libera?
Pai petrea e prost rau de tot.
Cu adevarat treaba sta asa: toate institutiile statului sunt incompetente, ele nu s in stare sa si rxevute obligatiile lor.. daca le pui in carca si un club de fotbal e ca si cum i ai da unui șarpe sa mearga pe o bicicleta.
*Execute obligatiile lor
Steaua libera stii ca ziceai ca si voi puteati sa faceti ca Rapid sa aduceti jucatori de liga 1 care ar fi jucat pt voi si eu ziceam ca nu gaseai nici macar 3 jucatori?
Uite aici ce zice Lacatus: Ce jucători cu experienţă ar fi venit să simtă ceva pentru actuala Steaua? Acei jucători care s-au dus la Rapid simt ceva pentru echipa aia. Ne-am gândit şi noi în iarnă, de unde, ce să facem să luăm şi noi jucători cu experienţă? Şi nu am găsit jucători să vină să joace pentru această echipă.”
Deci cam astia sunteti voi… o jumatate de peluza cu ura pe Jiji cu 2-3 glorii care nici ele nu l au la suflet.. toti formati un obiect de manipulare si de i cercare de fortarea mainii ciobanului.
Restul gloriilor cRe cica tin cu voi gen Piturca si altii tin ci voi la nivel declarativ fiindca au ceva de impartit cu becali.. n am auzit de piturca sa vrea sa se implice in „proiectul” vostru.
Asa o fi. Dar si daca aduceam noi jucatori din Liga 1 si faceam ca Academia, ar fi sarit toata tara in aer. De asta nu zici.
Şi dacã ciorile nu zburau … şi dacã nu venea vara sã’i moleşeascã pe mânjii csa … şi dacã şi iar dacã … :))
Nu sarea nicio tara in aer… sa vezi ce sare tara in sus daca urcati in vreun fel in liga 3.. chiar si prin invitatie daca s o putea… sincer nici nu cred ca va doriti in liga 3.. cu lotul actual ati fi de pluton sau spre retrogradare. Esti co stient de asta?
Noi trebuie sa intram direct in liga 1. Echipa ciobanului trebuie sa zboare de acolo. Ala e locul nostru. Cu lotul actual ne mentinem fara probleme in Liga 1.
Pai daca v ati dezactivat puteti avea pretentii dupa 15 ani sa va reluati locul in liga 1? Adica fiecare pleaca si vine cand vrea din liga 1?
Noi suntem Steaua, nu suntem „fiecare”.
Cu lotul actual luati de la 5 in sus la fiecare meci in liga 1, nu te mai minții singur. This is reality, wake up.
De la cine? De la FC Fcsb, care ia bataie de la Iasi? Termina, ma, cu povestile.
„Noi trebuie sa intram direct in liga 1. Echipa ciobanului trebuie sa zboare de acolo. Ala e locul nostru. Cu lotul actual ne mentinem fara probleme in Liga 1.”
Asa ceva ? :)))))))))))))) Baaai, reveniti-va la realitate, aveti echipa de curtea scolii. Macar fiti realisti.
Echipa de curtea scolii e a voastra, ma. Ca voi sunteti incapabili sa castigati un titlu chiar si cand toata lumea va ajuta.
@SL;
Eu cred ca ai ceva la bord. De obicei spui multe aiureli, dar astazi ca niciodata. Cum ma sa spui ca voi faceti fata in liga 1, cand pe voi v-au batut expiratii de la Rapid ? Tu nu te uiti sa vezi ca jucatorii nu au idee sa stea pe teren ? Nu vezi ca in afara de 2-3 mai acatari, restul nu sunt in stare sa preia o minge ori sa dea o pasa de 5 metri ? Hai maine in spate la rugby, pe Ghencea, si vezi jucatori mai abili decat multi de la echipa ta. Serios iti spun, liga a 4-a e de nivel cu Liga prieteniei, voi ati jucat impotriva unora care veneau la meciuri dupa o zi de munca. Tu vii si spui (pare ca vorbesti serios) ca voi faceti fata in Liga 1 ? E ca si cum eu spun ca Poli Iasi prinde primele 4 in Primera Division … cam pe aici ne situam … iar comentariul legat de Fostul Club Steaua Bucuresti … am vazut ce ajutor am primit … Ne bate Iasiul, iar viitorul isi da viata cu noi … in schimb, vs CFR, 2 faze de gol in primul meci si 0 (zero) ocazii la Cluj … Oricum, astia ai nostrii de curtea scolii mai misca ceva, mai joaca prin Europa, mai pe la nationala …
Pai si pe voi v-a batut Iasiul. Ce? O fi Andrei Cristea peste Niculae, nu? Liga 1 e o epava, ma. De aia si-a batut Hermanstadtul joc de voi. Cat v-au dat? Ca am uitat. Voi urlati ca pe noi ne-a batut Academia Partid, echipa sustinuta politic, dar pe voi v-a scos echipa de Liga 2 din cupa, la scor de umilinta. Trezeste-te.
Eu nu am spus nimic de politic, am spus doar ca v-au batut niste expirati, dar tu sustii ca faceti fata in Liga 1. De acord ca Liga 1 este o epava, dar asta nu inseamna ca nu este cu 5 clase peste Liga a 4-a. Cat despre Cupa … acum cativa ani Barcelona a fost scoasa de Hospitalet, inseamna ca Hospitalet venea si castiga Primera Division ? Steaua a batut pe Chelsea (detinatoarea UCL), asta inseamna ca Steaua era in acel moment cea mai buna echipa din lume ? Ptr o persoana care sustine ca stie fotbal, trebuie sa iei elementul surpriza ca factor al jocului … ca fapt divers, Steaua dintodeauna a facut surprize neplacute in cupa, astfel incat nu vad relevanta … bine, am vazut ce fotbal stii cu replica aia cand ai spus ca faceti fata in Liga 1 … nu stiu de ce imi mai bat capul
Si sa nu te mai obosesti sa scrii, scriu eu si reply ptr tine. Deci, la urmatoarea propozitie eu sunt steaua libera;
“Da ba, dar voi nu sunteti Steaua”
Iar eu raspund … bai, nu suntem Steaua cu numele si poate e mai bine acum, deoarece in momentul de fata numele Steaua este tarat intr-o mocirla mai mare decat a fost tarat de Becali … sunteti in liga a 4-a, aveti procese peste procese (impotriva a jumatate din Romania cred), nu aveti jucatori, nu stiti de unde mai scoateti bani ptr sezonul viitor, iar singura voastra speranta este intr-un proces care mai devreme de 2021 nu are cum sa se incheie (oricat ar vrea oricine sa creada altceva) – numai un naiv crede ca un proces se poate judeca pe fond, la apel si la recurs in 2 luni …. pe undeva, e mai bine ca se intampla asta, in 2-3 ani lucrurile vor reveni la normal, conducatorii din armata isi vor da pantalonii jos cand vor simti cascavalul de la Gigi, iar pe voi, aia 4-5 mii cati sunteti, va lasa cu buza umflata
Pana una alta, noi ne-am facut de ras in Liga 1, voi in Liga a 4-a … la anul noi jucam din nou in Liga 1 si Europa League, voi tot cu Comprest si Tricolorul … tu o sa te consolezi ca Fostul Club Steaua Bucuresti se va desfiinta, noi o sa ne consolam cu gandul ca nici macar Nostradamus nu a fost 100% precis, deci nu ne facem griji de profetiile lui steaua libera … tu te consolezi ca ia armata 37 milioane, noi, ce crezi, tot cu ce am scris mai sus ne consolam – cu gandul ca nici macar Nostradamus nu a fost 100% precis, deci nu ne facem griji de profetiile lui steaua libera … noi vorbim la timpul prezent si la realitatea actuala, voi de un viitor ipotetic
Asta e un troll care si a luat numele de Steaua Libera si face mișto cred 😀😀
Adminul e plecat cred.. nu e nici chiar de „atat de pe alta planeta.”
Multi troli… mult prea multi. Cum au de ce sa se ia apar ca oile la iarba… Important e ca suntem Steaua. Oriunde, oricand. E prea greu sa inteleaga asta niste oi de rezultat, care daca ploua putin nu mai calca pe la stadion.
De la37 mii ati ajuns, dupa rezultate proaste cu rapid, la 18mii. O scadere drastica deci voi sunteti suporteri de rezultat.
Faptele sint Clare: e umilinta sa that Bata crapedu, correct, dar e mai mare umilinta sa tii cu o echipa ce nu poate fi numita „steaua” ca nu are voie turma lui becali sa foloseasca numele. Sau SA sa ti cu o echipa „galben Verde” sau galben albastru, nici nu stiu ce culiri are steaua nesteaua lui becalii biruitoru luminii, stinse hahahah. Sau SA ti cu o echipa Al carui patron zice can nu e patron dar Pune antrenor el. . Pe soferu lui hahahaha, astea sint faptele nu opinii deci fecesebistiilor…cite umilinte Mai acceptatii?? Comentati fapte nu cai verzi pe pereti.