Steaua Bucuresti – Academia Rapid, 1-3 (1-1)
Emotie. Adrenalina. Magie. Meciul Steaua Bucuresti – Academia Rapid a fost fara dar si poate cel mai important eveniment sportiv al anului. A fost un exemplu. A fost o amintire adusa la viata, o amintire frumoasa, din vremea cand in Romania se juca fotbal.
Steaua Bucuresti – 22. Iancu(cpt.) – 14. Boierean, 4. Paduret, 20. Sitaru, 3. Grigore – 17. Rasdan, 15. Olaru, 16. Vilcea – 26. Zeciu, 9. Mirea, 10. Predescu
Cele doua echipe au inceput puternic inca din primul minut. Academia, cu multi jucatori cu experienta, a incercat sa preseze mai mult in prima repriza, pentru a se feri de tineretea lotului stelist. „Militarii”, in schimb, au ales sa joace pe contraatac.
A fost un joc dur in teren, academicienii neezitand sa intre puternic si agresiv la minge. Victima le-a cazut tricoul lui Predescu, sfasiat in partea din fata. Stelistii s-au impus insa in tribune, acolo unde au fost mult mai galagiosi decat fanii academicieni, dar si mai puternici, reusind chiar sa-i puna pe fuga pe cei care au sustinut ca au venit in numar mai mare la meci. Nu, in tribune au fost mai multi stelisti.
Tensiunea din tribune s-a transferat in teren, cele doua echipe simtind seriozitatea partidei. Primii care au raspuns au fost academicienii. In minutul 41, Vlada a facut o cursa pe flancul drept al atacului academician, a reusit sa centreze pana la Niculae, iar capitanul Academiei a inscris din fata portii. Steaua Bucuresti – Academia Rapid, era 0-1.
Golul i-a trezit insa pe tinerii stelisti. Acestia au raspuns aproape imediat. In minutul 45, Predescu, care a schimbat tricoul rupt, cu numarul 10, cu unul nou, cu numarul 7, a batut o lovitura de pe partea stanga. Mingea s-a dus in careul Academiei, unde a dat nastere unui adevarat razboi intre stelisti si academicieni. In cele din urma, Zeciu a sutat, mingea l-a lovit in mana pe unul din fotbalistii Academiei, iar arbitrul a dat penalty. Nervos, portarul Academiei a lovit un jucator stelist cu capul in gura, insa arbitrul nu i-a dat rosu.
A batut Predescu, „noul septar”, si a inscris. La pauza, Steaua Bucuresti – Academia Rapid a fost 1-1.
Televiziune de Liga 12
Daca meciul Steaua – Academia a fost un meci de Liga 4, cei de la Digi Sport au dovedit ca nu ar merita sa transmita nici macar un meci de la Liga 5. Cu Marian Rada pe post de comentator, laudele pentru galeria Academiei au curs aproape fara oprire. In schimb, in ceea ce priveste galeria Stelei, Digi Sport s-a chinuit sa dea cadre cat mai stranse si cat mai rare.
Nu au putut insa sa le inchida gurile stelistilor prezenti la meci: „Ale ale, ale ale, echipa Steaua-i pe gazon, Ale ale, de cantece, rasuna-ntregul stadion.” Si asa a si fost.
Talpan printre suporteri
Colonelul Florin Talpan nu a stat la loja. S-a dus la meci si a stat printre suporteri, adica printre oamenii care il sustin.
„In aceasta zi decisiva pentru Steaua, as putea spune istorica, sunt cu sufletul si trupul alaturi de echipa de fotbal Steaua Bucuresti, adevarata echipa, asa cum am fost si voi fi intotdeauna. Aceasta echipa a luat nastere ca urmare a muncii mele, neavand alaturi decat sustinerea suporterilor, fara de care nimic nu ar fi fost posibil. Am incercat in 2015 sa reactivez echipa. Din pacate, din cauza unor persoane rau voitoare, nu a fost posibil. Sunt mandru de echipa noastra draga, de suporterii ei, cu care am venit aici azi, pentru a obtine o victorie. Nu sunt in loja, sunt alaturi de sportivii si suporterii pe care ii iubesc,” a declarat Talpan in exclusivitate pentru Steaua Libera.
Se pare ca ofiterul nu a primit invitatie la loja, din partea conducerii steliste. O rautate care nu le face cinste. Si e pacat, pentru ca, pana in acel moment, au dat dovada ca sunt capabili sa organizeze un eveniment frumos.
Conducerea Stelei a inceput bine meciul, aducand la stadion puii de cupa, pentru a demonstra din nou ca palmaresul Stelei apartine doar echipei care se numeste Steaua. Excelente au fost si initiativele de a implica fostele glorii in promovarea meciului, in trimiterea unor mingi cu autografe in tribune sau frumoasa fanfara militara. Pacat ca nu au mers tot asa pana la capat.
La pauza, Florin Talpan a fost aplaudat de suporteri minute in sir.
Repriza a doua
Academicienii au inceput mult mai bine repriza secunda. Acestia au reusit sa marcheze rapid 2 goluri, in minutele 55 si 60, dupa doua gafe ale apararii steliste. Au marcat Burlanu si Vlada.
Ion Ion a mutat imediat, trimitandu-i pe teren pe Batfoi si Camara, in locul lui Vilcea si al lui Mirea. In minutul 70, dupa un contraatac rapid, Rasdan a ramas singur cu portarul Academiei, dar a tras in el. Mijlocasul stelist a fost faultat, insa arbitrul nu a vrut sa dea penalty.
Pana la final, Ion Ion i-a mai trimis pe teren pe Curt si Constantinescu, insa acestia nu au reusit sa schimbe cu ceva soarta partidei.
Academia a castigat un meci, spre bucuria suporterilor rapidisti, care au sustinut o echipa care nu e Rapid.
Rezultatul este unul cat se poate de prost pentru Steaua, a carei tineri fotbalisti au fost coplesiti de atmosfera din tribune. Cu toate acestea, echipa noastra ramane favorita la promovare. In aceasta saptamana, judecatorii au respins cerere facuta de Rapid Redivivus, entitatea din spatele Academiei Rapid, de a desfiinta AFC Rapid. Astfel, e greu de crezut ca Academia va primi personalitate juridica si ca va putea participa la barajul pentru promovare.
Meciul Steaua Bucuresti – Academia Rapid va ramane in istoria fotbalului romanesc. Un meci de Liga 4, la care au participat peste 36.700 de oameni.
Lasand toate detaliile la o parte, ma tem ca trebuie sa recunosc superioritatea academicienilor. Si indraznesc sa spun ca in meciul tur ne-am prezentat mult mai bine. Se pare ca totusi mix-ul intre jucatorii cu experienta si cei tineri a a vut castig de cauza in fata unor jucatori foarte tineri si cu viitor, asa cum are echipa noastra. Ceva trebuie facut si cat mai repede, pentru a Evita surprizele neplacute si a da apa la moara dusmanilor Stelei.
Observatii foarte bune.
Felicitãri! Eram sigur cã o sã faceţi ce ştiţi voi mai bine.
🙂 Intotdeauna ma bucur sa vad cum oile dovedesc ca, in adancul sufletelor lor, urasc Steaua.
In teren am fost net inferiori, din pacate cred ca CSA a subestimat posibilele incasari din vanzarea biletelor, drepturilor tv si incasari din marketing, astfel puteam sa avem un buget mai mare sezonul asta si puteam legitima cativa jucatori buni din Liga a II-a, posibil si veterani din Liga I.
Am fost inferiori si la peluze, desi la tribune am dominat total ar fi fost frumos sa umplem si peluza.
Sper sa ne prezentam altfel in play off altfel nu cred ca vom promova, Academia are pur si simplu o echipa mai buna.
Sa vedem nota de plata dupa incidente, amenzi, scaune rupte etc.
Imagina aia cu un copil in brate la medici e de neuitat, astia sunteti, niste maimute ordinare, ramaneti acolo in liga 4 pana va veti educa.
Jandarmeria a batut ultraseria…rasilor.
Lasa ca va trimitem voua nota de plata. :* Sper doar sa mai aveti bani.
Ai fost pe stadion Horica ? Ceva gaze ti-ai luat ? Ca atunci se explica articolul de mai sus.
Ce bucurie pe vOI. Dar, zi-mi si mie, cat de tare o sa plangi dupa ce promovam?
Pana la liga 1 e cale lunga, momentan v-a dat cu terenu in cap academia psd, si jandarmeria pulane si gaze.
Atat stiti, sa va bateti si sa faceti scandal.
Cum comentezi incidentele ? Va era dor de asa ceva, stiu, de cativa ani ati frecat-o si adrenalina tipa tare…vrem batai, vrem scandal, asa-i ?
Pai incidentele au fost pornite de rapidisti, toate 3. Dar de unde sa stii tu asta?
:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) EPOCA DE PIATRA. Sper ca sunteti toti sanatosi de pe aici si nu ati luat vreun pumn in figura de la „civilizatii” de sub pod.
La galagie hai sa zicem ca ati dominat dar la numar v ati luat rusine.cum sa sustii ca Steaua vinde, ca prezinta interes cand numarul de 40.000 oameni a fost completat de fani rapidisti plus curiosi??? Dovada? Pai avem dovezi asa:
1. Peluza Stelei la inelul 3 e rarefiata pe cand peluza Rapidului e plina ochi.
2. De prin minutul 75 tribuna 2 era ocupata 30%, multi au plecat la 1-3 deci ori curiosi care s au convins ori suporteri de rezultat, exact ce urâți voi mai mult.
3. Imaginile cu bataile din tribune vorbesc de la sine.
4. Daca CSA Steaua vinde si e meritul ei pt cele 40.000 bilete vandute de ce nu organizați fiecare meci de acasa pe national arena sa aduceti mereu cateva zeci de mii de suporteri???
Rapidistii au avut 12 mii de bilete. Au umplut peluza. Stelistii au avut restul de 24 de mii de bilete. Su fost raspanditi in tot stadionul. Da, baietei, au fost 24 de mii de stelisti la meci. Dar hai sa iti fac pe plac. Nu au fost toti stelisti. Sa zicem ca 4 mii din ei erau neutri. Au fost 20 de mii de stelisti la meci.
La voi cati merg? 3000?
Sa nu mai zic ca la penalty ul executat de Steaua se auzeau doar fluieraturi.. si cica ati jucat acasa… penibili!!
Cat poti sa minti, cum adica au fost pornite de rapidisti cand aia de la sud s-au dus spre zona rapidista ? Pe bune. ? Intelegeam cand nu existau atatea filmari din n unghiuri…dar chiar asa, ingerasilor ?
Ia la mana pozele si filmarile provocate, ba, pana si purtatoru vostru de cuvant se dezice de voi !!
Si chiar sa zicem ca tiganii v-au provocat ( injurandu-va, ca altfel nu vad cum ), ce dracu cautati acolo la ei ?? Intrebare retorica…scandal, batai, asta cautati.
Ai fost pe stadion? Ai vazut? Sau doar te-ai uitat la tv?
Am mers la acest meci cu un singur gand, sa dam o palma rusinii fotbalului romanesc. Din pacate am plecat la pauza cu nasul si gatul umplute de gaze. Cand am vazut la inceputul meciului cum se umple tribuna a 2-a cu stelisti si rapidisti, ma gandeam oare sa fie ca la Milano cand am participat la un Inter – Milan…insa in min 20 mi-am dat seama ca m-am inselat…pacat si ma dezic de astfel de scene. Din pacate si trebuie sa recunosc ca si coregrafia Stelei a fost cam poticnita….mai mai sa nu le iasa…resping total atitudinea ultrasilor din min 20.
Echipa in prima repriza pe care am apucat-o pe stadion, mi-a parut timorata si s-a vazut lipsa de experienta. Poate ca si jucatorii erau mai mult atenti la ‘spectacolul’ din tribune.
Trebuie sa apreciez bannerul cu UEFA, insa ce a urmat dupa ne dezonoreaza in fata UEFA.
PS. A doua repriza am vazut-o la o terasa pe la Muncii, unde respiram aerul bucurestean, in detrimentul gazului jandarmeresc.
Adminii de la SL fac noapte alba azi.. trebuie sa șteargă toate comentariile care nu le convin 😂😂😂
Sigur 🙂
De la zi la zi reteaua de postaci ai elenei udrea cumparata in bloc de jj se aduna pe paginile Stelistilor si ne provoaca . Sa nu ne mai mire nimic si nici incidentele de azi dar nici cele care vor mai urma !
Ma asteptam sa avem probleme azi fiindca inca de la meciurile de anul trecut am scris ca nu avem un jucator cu sut puternic ca sa incrie de la 30 m iar tinerii nostri jucatori inca n-au vana , si experienta lor si sincronizarea intre linii s-a vazut si la ultimele partide ca n-a fost una prea reusita . Am remarcat un retur in 2018 inferior la unele capitole fata de turul din 2017 dar e loc de evolutie si de perspective . Sa ne obisnuim cu ideeea ca nu suntem favoriti certi in 2018 si ca mai e destul pana la promovare in play-off si baraj .
FELICITARI DOMNULUI FLORIN TALPAN PREZENT AZI LA MECI ! LUPTA STEAUA !
Apropos . Pe radioul radiosport1 al lui Gabi Safta am remarcat ca maine de la ora 18 se va face o analiza si mai buna decat azi pentru meciul nostru , dar si azi a fost un continut deosebit de interesant la transmisia partidei in direct si a altor evenimente succesive din sport din seara lui 14 aprilie 2018 .
In seara asta ramanem cu urmatoarele date:
1) am demonstrat inca odata ca pasarelele sunt fricoase: erau +1000 si cand au vazut 20 de bajeti in negru fugind inspre ei…si-au luat zboru’ :))))
2) Academia ne-a fost superioara pe teren, in mare datorita jucatorilor care inca ar mai face fata si in Liga 1;
3) am ras de pasarele si de coregrafiile lor :)))))
4) am doborat recordul absolut de audiente la un meci din Romania in acest sezon.
5) Restu’ e cancan
Shtazian ai doborat record de audiente cu tot cu păsărelele alea ca au fost si ele la numar.. mai degraba pasarelele au doborât audientele ca voi nici macar o peluza n ati reusit sa umpleți.. inelele 2 si 3 erau rarefiate la voi pe cand peluza cu păsărelele era plina ochi. Vorba aia, i ati batut de s au kkt pe voi 😂😂😂
Va strangeti 3000 la urmatorul meci?
La meciul STEAUA BUCURESTI VS FCSB OLGUTA au fost 30.000 de stelisti. Nu mai dezinformati. Voi bateti-va cu tiganii pana la ultimul om. Dar pe altadata stadion. Nu cred ca va mai lasa vreodata pe Arena Nationala dupa ce Ati facut acolo si unii si altii. Acolo vor veni echipe importante din fotbalul European sI nu NuMai. Nu avem nevoie de reclama negAtiva. Sa jucati in Alta parte. STADIONUL ESTE AL STELEI SI ASA VA RAMANE. Ati adus cu echipa voastra specimenele din Giulesti si uite ce Ati facut. FORZA GNO-HE-RE! TITLUL 27 SA MOARA CIORILE DIN GIULESTI.
Ati fost 22 mii 🙂 Si observ ca nici nu stii cum se numeste echipa ta.
Admine ai tras ceva? E greu sa accepti realitatea :))) cap in gura, ati dominat, ati facut… singurul lucru pe care l-ati facut a fost sa va aratati fata de giboni. Exemplarele alea abia au coborat din copac.
Realitatea e ca voua v-au tremurat chilotii pentru un meci de liga a patra. V-ati murdarit in pantaloni de teama ca Steaua o sa bata si ca o sa promoveze. Lucru care se va intampla oricum, chiar daca am pierdut azi, pentru ca academia nu poate primi personalitate juridica.
Reascult inceputul meciului inregistrat cu Gabi Safta , si citez : Ce bine ca in acest moment putem spune acum STEAUA ! STEAUA si Rapid ! ….
Afara cu postacii cu job doar in slujba 0-ilor . Pana la urma acest meci ne arata si cum stam de-adevaratelea cu jucatorii de azi .
Am fost 30.000. Echipa noastra este STEAUA BUCURESTI si va lua titlul 27. Se va vedea pe site-ul UEFA la vara. CSA si cacademia vor lua amenzi dupa acest meci.
22600, cifra oficiala. De luat titlul 27 e mai greu, avand in vedere ca voi aveti 5 titluri, daca bine tin minte :)))
:))))) si voi ati ajuns cu ei maro acasa, singura voastra sansa ca sa promovati e sa va de burleanu loc altfel aveti sansa porcului de Craciun! Pai daca aluat bataie cum sa bata? :)))
Da, ai dreptate. Dupa spectacolul de ieri seara, s-ar putea burleanu sa ne bage direct in prima liga. Steaua umple stadioane, vinde bilete, atrage televiziuni. El are nevoie de asta. Nu e exclus sa ne bage in L1 si sa excluda fcsbul. Oricum echipa lui becali se va desfiinta dupa verdictul din dosarul pentru prejudiciu.
Deci acum csa steaua e sigura ca promoveaza doar pt ca rapidul nu are voie sa promoveze. Nu ca ar fi in stare pe propriile picioare. E aceeasi situatie cu fcsb de anul trecut cand a acuzat la TAS ca viitorul nu e campioana.. va dadeati cu curul de pamant si acuzati ca voi vreti un club curat inainte de toate. Ia spune Steaua Libera.. ce fel de club curat e asta in care suporterii calca in picioare si mame si copii cand sar in tribune???
Nu, e invers. Academia e in situatia fcsbului. Pentru ca academia nu respecta regulile competitiei. Dar de ce vorbesc cu tine despre reguli?! Tie ti s-a parut normal ca echipa ta de cacat sa isi schimbe numele in plin campionat.
La turma cu postacii ! Sus cu STEAUA , Jos cu sporting becali Fcsb !
De asta noi suntem Steaua. Uitati-va cate oi au venit aici la prima noastra infrangere din acest sezon. Ele jubileaza acum. Dar va dati seama cat de mult au suferit in toate lunile acestea, cat Steaua a fost neinvinsa.
Echipa noastra chiar e altceva. Asta inseamna Steaua Bucuresti.
Abia astept sa le vad pe oite cum plang din nou, dupa ce le desfiintam 🙂
35.000 oficial. Dintre care 5.000 de Olgute. Restul oi. UEFA zice ca avem 26 titluri + 1 Anul asta. O sa fie greu cu CFR. Dar daca veniti si voi sa ne sustineti sa va razbunati pe tigani vom castiga sigur. FORZA fcsb!
22700 cifra oficiala. Dar, daca nu ma crezi, poti sa iei o poza cu stadionul la meciul vostru si sa o compari cu o poza de la meciul nostru. La noi au fost 36 de mii de oameni. Meci de liga a patra. Oare cati oameni ar fi venit daca era meci de L2? Nici nu zic L1, doar L2. Ar fi fost plin ochi.
Steaua Libera, am vazut ca cei de la fcșb spun ca pe 9 mai vor recâștiga numele Steaua, ca au dovada cu acte ca au plătit datoriile non-profitului. Iar în noul stadion ei își vor desfășura activitatea. Știi cumva la care proces se referă ca la ICCJ e în 20 apr? Ori la cel cu 37 milioane, care e în 9 mai? Și au vreo șansă să ia numele?
Pai tocmai asta e, ca nu au nicio dovada. Becali nu a platit datoriile Stelei. AFC-ul trebuia sa le plateasca. Nu a facut-o, asa ca tehnorob a executat silit Steaua. A scos la licitatie nocturna si tribuna oficiala, iar becali le-a cumparat. Dar le-a cumparat la licitatie, nu a platit datoriile.
Dovada aici: http://www.steaualibera.com/2017/12/18/cum-fortat-gigi-becali-infiintarea-sa-ului-care-era-actionar-majoritar-partea-1/
Ciobanul minte de ingheata apele. Si asta e bine pentru noi. Pentru ca e clar ca nu are nicio dovada care sa-l ajute la proces.
Steaua Libera, acum cand vedeți ca n aveti nicio sansa fotbalistica sa promovați va bucurati ca rapidul n are voue sa promoveze. . E penibil ce faceti… oricum ma lasa rece daca promovati …sunteti ca elevul ala care copiaza la BAC si cand ajunge la facultate nu stie in ce s a bagat.. liga 3 va mănâncă. . Liga 2 se kk pe voi.
Nu ne bucuram ca nu au ei voie sa promoveze. Ne bucuram ca promovam noi. E o problema? E vina noastra ca academia nu a obtinut personalitate juridica? Noi am obtinut, am facut tot ce ne-au cerut organizatorii.
Si stai linistit. Pana ajungem noi in L2, fc fcsb nu va mai exista 🙂
Ca unul care am fost la meci simt nevoie sa adaug faptul ca rapidistii au stat rasifrati pe inelul de sus si ca astfel nu a fost „plina ochi” peluza lor. Avand in vedere ca la noi peluza nord ,care e mai numeroasa decat sudul,lipseste, eu zic ca ne-am prezentat foarte bine din punct de vedere numeric, in ciuda faptului ca multi sufera din cauza numarului.
Salut Harald. Sper ca esti bine si ca nu te-au gazat baietii in negru.
Cirlan ii raspunde lui Gigi Becali: “Sa-si vada de echipa lui, vad ca mai mult il intereseaza ce facem noi. Vor fi peste 35.000 de oameni la meci”
Directorul de marketing si comunicare al CSA Steaua, Cristian Cirlan, a reactionat la declaratia finantatorului FCSB, care a afirmat intr-o interventie la DigiSport matinal ca numarul de bilete vandute la partida Steaua – Rapid de pe Arena Nationala ar fi mult mai mic decat cel anuntat de oficialii stelisti in conferinta de presa de ieri.
“Este o incercare ieftina de a deturna spectatorii care doresc sa-si achizitioneze bilete in ziua meciului. Este clar ca nu-i convine amploarea fenomenului, il deranjeaza faptul ca un meci de liga a patra strange mai multi spectatori decat derbiul ligii intai.
Ar fi mai bine sa isi vada de echipa lui. Pe noi nu ne intereseaza ce fac ei, cati spectatori au, cat castiga. Ei sunt in liga intai, noi in liga a patra. Avem proiectul nostru, drumul nostru, sustinatorii nostri, oamenii care cred in noi si care ni se alatura. Pe ei insa ii intereseaza extrem de mult ce facem noi, au insomnii si nu inteleg de ce.
Noi suntem STEAUA BUCURESTI, clubul infiintat in 1947, care am dat Romaniei atatea si atatea performante in fotbal si in multe alte sporturi, care am scris istorie. Scriem istorie chiar si in liga a patra, lucru care se va intampla diseara cu toata opozitia disperata a lui Becali. Ei sunt o societate comerciala infiintata in 2003 care si-a atribuit numele Stelei intr-un mod dovedit de justitie ca ilegal.
Cei de la bilete.ro au dezmintit deja, au spus ca nu-l cunosc si nu au avut vreodata vreo legatura cu Gigi Becali, ca cifrele aruncate de el nu au legatura cu realitatea si ca datele reale sunt cele prezentate in conferinta de presa de ieri.
Ii asteptam pe iubitorii fotbalului sa-si achizitioneze bilete si astazi de la cele 16 case de bilete deschise la Arena Nationala, sa aratam ca acolo unde este traditie si pasiune putem scrie istorie și că putem depăși chiar și pragul de 40.000 de spectatori la un meci de liga a patra, ceea ce ar fi fantastic .
@Eu
aiureli marca fecali, nu mai ascult ce zice puscariasul
Asta cum incercati voi sa explicati ca ati fost mai multi decat pasarelele ma amuza teribil.. sunteti fake news ca alea din rusia si ca telejurnalul de pe vremea lui ceașcă. Nu numai ca peluza rapidistilor era plina ochi iar a voastra era rarefiata la inelele 2 si 3 dar cum explici ca la penalty nu s au auzit decat fluieraturi??? Si la tribune tot pasarele au dominat. Sa inteleg ca la peluza sud s au tinut in brate sau in cârcă unii pe altii si de aia au parut rarefiati??? Mor de ras p aici…
Ce poza sa iau. Ca in repriza a doua nu mai statea nimeni la poze ca sa nu ia vreun pumn in figura de la vreun descreierat. Noi am fost 30.000 de STELISTI. Voi Ati fost cu totii 36.000. Dintre care mai bune de jumatate cu sange in alcool. Era un tigan pe tramvai care mergea la meci cu vreo 5 beri in sacosa. Ma mir ca la pauza nu ati facut vreun gratar pe acolo cum se obisnuieste in Liga 4. Am vazut numai puscariasi prin tribune si Chiar unul a intrat si pe Teren.
Pot sa pun eu o poza cu cei 22600 ai vostri, daca vrei.
Ia zi admine cu scandalul? Tot pe Rapid dai vina? :)))
Postacilor nu va potoliti ? N-aveti loc destul la turma ?
Nu trebuie sa pui ca am fost pe stadion si Tribuna 2 era plina pana la refuz. Oamenii stateau in picioare ca nu mai aveau loc pe scaune. Au fost vandute mai multe bilete Decat capacitatea triTuneI. Farsa Fierea care o sustine pe olguta. Dar FC fcsb totusi a castigat si ne pregatim de finala campionatului cu CFR CLUJ. Asta e campionii cu campionii voi cu frustratiI din giulesti.
Am vazut pozele. Tribuna 2 era jumatate goala. Termina cu minciunile. Sau hai cu dovezi ca ai dreptate
Dacă nu ai fost la meci nu ai cum să știi. Cocalarii au avut peluza lor ocupată la toate inelele plus vreo 1/4 din tribuna a 2-a. Steliștii au ocupat restul din tribuna a 2-a si peluza sud inelul 1.
Per total mai mulți steliști
E funny cum pe jiji il faceti pușcăriaș cand voi sunteti niste posibili criminali si brute absolute.
Steaua Libera, ai dreptate… Pana promovati voi in liga 2 Fc Fcsb nu o sa mai existe. Vor trece vreo 2 razboaie mondiale si o extinctie a omenirii pana atunci. 😃😃
Esti optimist. E bine. O sa plangi mai tare :)))
:))))))) Mai criminali sunt JEGOSII din Giulesti. Unul e ai la parnaie pentru crima di 2016.
Sa te mai aud Steaua Libera cu jiji puscariasul cand voi sunteti niste puscariasi neincarcerati care umblati liberi si puneti in pericol sanatatea si viata femeilor si copiilor care vin pe stadion
Pai nu e idolul tau puscarias? Nu a facut puscarie? Nu a fost condamnat ca a furat? Restul sunt povesti. Si tu stii bine ca sunt povesti. Daca era adevarat, suporterii stelisti inchideau din secunda 2 toata peluza oilor.
Incidentele au fost provocate de zburători. In prima repriză unu a furat un mesaj de la peluza Stelei. Era mesajul cu „UEFA, this is Steaua” sau ceva de genul ăsta. Mesajul a apărut apoi răsturnat in peluza neagră. Ultrasii steliști au fugit după el să îl prindă, d-aia ați văzut la TV cum fug steliștii spre peluza ălora.
In repriza a doua, după gol, a pătruns pe teren un academician care a ajuns nederanjat de nimeni până aproape de peluza Stelei. Au sărit câțiva steliști să îl pună la punct, după care au intervenit iar jandarmii, scaune rupte, gaze, etc.. Astea au fost incidentele pe scurt
:))))))) Era arhiplina Tribuna 2. Tribuna 1 erati jumatate goala si peluza unde stateau „ultrasii” olguteI.
Sigur, daca spui tu. Voi,oile, intotdeauna stiti mai bine. De aia ati si castigat toate procesele pe care le-ati avut cu noi. Stai, nu, a fost invers. Nasol 🙁
Nu mai conteaza cine a inceput bataia. Important este ca la mai bine de 12 ani de cand ne-am confruntat cu echipa din Giulesti in Cupa UEFA noi tot neciviliZatI am ramas. Si UEFA vede Aceste lucrurI. Vom fi sanctionati drastic cu tot cu „recordul” realizat. Nu am mai vazut Asa ceva de la mineriadele din 1990.
Cred ca au ras aia de la UEFA cand au vazut mesajul. Pentru ei Steaua inseamna o echipa glorioasa preZenta an de an in Cupele Europene. Echipa care bate pe ValenCia. Liverpool Chelsea. Ajax Amsterdam. Si multe altele. Mai bine ca au furat tiganii banner ul sa nu ne facem de ras…. oricum ne-am facut.
In pofida jocului slab si al rezultatului negativ , multumesc Steaua ca mi-ai redat bucuria si emotia unui meci de fotbal dupa o perioada mare de timp. Capul sus baieti , am pierdut o lupta si nu tot razboiul. Inainte Steaua ! Si la bine si la rau! Oile care comenteza aici trebuie ignorate sau banate, nu merita efortul de a intra in nicun fel de polemica. Muie celor care nu-s cu noi. Atat am avut de zis
https://m.facebook.com/photo.php?fbid=221903774614022&id=185087198295680&set=a.186049761532757.45258.185087198295680p
Ce ziceai. STEAUA A ELIMINAT PE VALENCIA?
Ar fi bine sa mai se trieze aria de comentarii de postacii de la sporting becali Fcsb . Ar trebui insistat pe acest amanunt si in egala masura pe comentarii si despre echipa , joc si aspecte de natura tehnica . Si daca nu se schimba jocul in bine , chiar nu suntem favoriti la promovare . Plus ca nu chiar toti jucatorii vor face fata unor cerinte de moment acum , ci doar dupa o perioada . Am fi avut nevoie de 1 jucator de mare valoare care sa traga echipa dupa el si pe undeva mai spre 30 de ani , adica mai copt .
Steaua Libera, ce spui, nu ar trebui înainte de play-off făcute niște transferuri, ar trebui neapărat întărite câteva posturi? Și încă un lucru important de care văd ca nu s-a mai amintit, ce s-a ales de contestația depusă împotriva Academiei prin care trebuia sa piardă și al doilea meci cu 3-0, ca știu ca inițial s-a amânat pentru 2 săptămâni și apoi nu ați mai amintit nimic? În situația acordarii celui de al 2-lea meci pierdut la masa verde, dacă Steaua ar câștiga restul etapelor ramase ar fi pe primul loc la finalul sezonului regular, nu-i așa?
Ca a fost banner furat, ca nu a fost, ca fost ultras, consider ca in situatia in care este clubul nu aveam nevoie de astfel de scene ca echipa gazda…reversul medaliei va fi probabil o amenda uriasa, iar tot profitul din biletele vandute va merge in contul amenzii, in loc in contul echipei…pacat…
Si inca ceva…s-a vazut foarte bine peluza sud, primele 2 inele…adevaratul fenomen ultras, grup compact in tricouri negre, iar deasupra lor steagurile steagurile in culorile echipei…sonor si vizual, cand ai 8.000 de ultras cu mainile ridicate si cantand toti inseamna fiorul ultras…din acest punct de vedere, felicitari Steaua
Am eu 30 de ani si mai joc fotbal cu prietenii.. cred ca ma prezint eu la echipa lui Lăcătuș.
Stai linistit. Selectia nu se face pe baza de voluntariat.
Steaua Libera, daca tot te lauzi ca Steaua ta vinde, ca atrage suporteri numerosi, d3 ce nu jucati fiecare meci acasa pe un stadion in care sa strangeti mereu 20-25.000 de oameni??? Nu cumva numarul de aseara a fost completat de pasarele si cei gura casca care din minutul 75 au parasit tribunele???
Te iei de noi ca nu jucam acolo cand noi am cerut inca de la inceputul sezonului sa jucam pe stadionul Steaua. Tu gandesti inainte sa vorbesti?
Oricum, ceea ce era de dovedit s-a dovedit.
Și anume:
1. Fotbalul românesc e în moarte clinică la nivel de profesionism.
2. Un meci de liga a IV-a să aducă atâta lume, este un lucru foarte greu de întâlnit în vreun loc de pe Pământ.
3. Ca locuitor al sectorului 1, ar trebui să fiu bucuros că echipa primăriei a câștigat. Nu e cazul, evident, dar este un semnal de alarmă.
4. Victoria adversarilor a creat valuri de psihoze din partea lui fecali și a acoliților lui din MApN, a cocalarilor wcsbiști și a nenumăraților cotețari deprinși cu frauda, care văd în Tălpan (cel care a demonstart-o și singurul care a luptat împotriva ei) un erou negativ!
5. Cred că promovarea e compromisă.
6. Oricum, la câte nereguli sunt în tot fotbalul românesc, cred că toate formele de organizare ar trebui complet desființate și repornit cu amatorii, ca după un război.
7. Rămân la părerea că trebuie banați toți handicapații de pe acest site. Au nenumărate locuri în care pot vomita. Nu cred că e normal să suportăm veninul lor, din moment ce acesta este site-ul dedicat suporterilor steliști.
Steaua libera, cum ramane cu ziarul ala de inaintea meciului in care va lăudați cu performante ale fcsb de dupa 2003??? Asa fraieri sunteti, amatori sa va faceti de ras in halul ala…
Steaua libera, intrebarea de ce nu jucati pe ghencea era retorica… insa intrebarea referitor la numarul de aseara daca nu a fost umflat de pasarele nu era retorica deloc.. raspunde.. cati stelisti ati fost aseara??? Maxim 10.000 la cel mai important meci al vostru de pana acum… restul rapidisti si curiosi.. la penalty era un cor de fluieraturi. Inaintea meciului v ati laudat in revista aia cu performantele fcsb ului. Cine e hoțul de identitate acum??? Hai raspunde la astea ca vad ca eviti.
Au fost 12 mii de rapidisti. Restul de 24 de mii au fost stelisti. Voi strangeti 3000 la urmatorul meci?
https://m.digisport.ro/fotbal/steaua-se-lauda-cu-performantele-europene-ale-fcsb-ce-s-au-auzit-aseara-pe-stadion-si-ce-a-aparut-in-programul-de-meci-428219 pai ce faceți ma băieți? Va lauati cu ceva ce susțineți că nu e al vostru? Cât de penibili puteți fi de ipocrizie numai vorbesc voi numiți asta derby? Pai cum sa fie daca voi susțineți că Academia nu e Rapid?
Habar nu am cine le-a facut. A fost, evident, o eroare. In comunicate oficiale, Steaua a clarificat care e palmaresul sau.
FORZA Gno-he-re! Batem pe Astra si luam titlul 5. Nu ma mai obosesc sa scriu FORZA Fcsb ca oricum intri tu si scrii fcsb. Se vede ce corecti sunteti pe aici daca ne schimbatI mesajele. E ultimul mesaj ca oricum ii schimbi tu sensul. Sa traiti bine si bataie placuta dar pe alt stadion la meciurile cu tiganii.
24000 de stelisti? Usurel ba Goebbels ca rade lumea de voi.
Va strangeti 3000 la meciul urmator?
auzi la Steaua „Labila”…cica a fost o eroare!!! BAAAA….nu poti sa ti.o arzi in halu asta :)))) // cum cacat sa fii luat in serios cand te afisezi cu asa ceva? furi performanta pe care chiar TU o pretinzi ca ii apartine altei echipe? :)))) hahaha….ba chiar asa prosti ne crezi??? (si nu…nu tin nici cu FCSB nici cu CSA…pt mine Steaua a murit demult) // aseara s-a vazut perfect meciul din „tribune”…Neandertalii ar fi fost mandrii de voi! o sa mai pupati voi meci pe National Arena cand o zbura Rapidu!
PS. hai astept mesajul tau de „fetita” frustrata :)))
Noi nu va credem. Stim ca sunteti foarte prosti. Ca doar puneti botul zilnic la minciunile unui cioban puscarias. Ma amuza glasul pe care l-ati prins dupa infrangerea Stelei. Erati absenti dupa meciul cu Lazio. Erati absenti dupa victoriile lui Talpan. Ati venit acum. NU e o problema. Veti disparea la fel de rapid dupa ce v-o luati din nou in justitie.
Hahaha, cata frustrare revarsata pe aici. Atatea oi visinii. Aia e! Csf! :)))
Legat de meci, vazuta de la T2, peluza noastra a fost fenomen, nu imi amintesc sa o fi vazut vreodata asa. Au contracarat coregrafia adversa si au avut o multime de mesaje bune, directe. Au stat compacti, au avut cantece cu care au dominat minute in sir tot stadionul si au cantat chiar si in pauza. Pacat de incidente, trebuiau evitate ca sa nu aiba oile material de trolat. Mi-a placut de asemenea prezentarea cupelor la stadion si prezenta legendelor clubului. Asa trebuie facut, ca la un club mare si profesionist. Cine vrea labareala de romanica poate sa urmareasca in continuare wcsbul la prostv.
In teren din pacate tinerii nostri au facut cateva greseli care ne-au costat, si lipsa de experienta s-a vazut pe final, cand la noi era o lipsa de idei si ei trageau de timp la orice faza.
De curiozitate… Cine s-a ocupat de organizare? Ca acolo pare ca a avut loc un usor sabotaj…
Oile intotdeauna au urat Steaua. Ele il iubesc pe becali.
Am fost uriași! Spiritul stelist nu a murit, o țară întreagă a văzut asta! 14 ore pe tren, răgușit, oboseala nu contează…amintiri ce nu se vor uita niciodată…..Mândru că sunt stelist!!!