Steaua anilor 70 si blaturile

Anii 70 sunt la foarte mare departare de noi. Cu toate acestea, multi inca isi aduc aminte de frumoasa echipa pe care Steaua a avut-o in acei ani, o echipa cu jucatori foarte talentati, poate cei mai talentati din istoria clubului nostru, dar care nu prea a facut performanta. Motivul? A fost dezvaluit chiar de acei jucatori mari: blaturile.

Astazi, blaturile facute de Iordanescu & Co. nu sunt o noutate. Insa ele sunt aduse in discutie de cateva ori pe an, de catre dusmanii Stelei, pentru a lovi in Steaua. Dar au acestia dreptate? Intrebarea pare simpla, insa raspunsul nu este simplu deloc. Astazi, e rusinos sa faci blaturi. E si impotriva legii. Trebuie insa sa tinem cont de faptul ca Romania lui 2018 si Romania anilor 70 sunt doua animale total diferite.

Cea mai mare echipa din istoria Stelei?

Inainte sa discutam despre blaturile marii echipe din anii 70, trebuie sa vorbim despre marea echipa din anii 70. Steaua a avut atunci o generatie fabuloasa, cu jucatori care azi ar fi cautati cu disperare de catre cluburi imense, precum Real Madrid sau Barcelona. Cu Vasile Iordache si Dumitru Moraruin poarta, cu Mario Agiu, Teodor Anghelini, Florin Marin, Stefan Sames, Vasile Aelenei, Ion Ion, Lita Dumitru, Iosif Vigu, Tudorel Stoica, Marcel Raducanu, Viorel Nastase, Anghel Iordanescu, Radu Troi si altii in teren, Steaua chiar era o stea.

Fara sa exagerez, va spun ca acea echipa putea sa bata pe oricine. Din Romania, cu siguranta. Din strainantate… da, am luat bataie de la Barcelona lui Cruyff, dar era Barcelona lui Cruyff, nu o echipa oarecare. Blaturile au reprezentat singurul motiv pentru care acei jucatori nu au realizat performante asemanatoare cu cele ale Stelei anilor 80. Cu mai multa ambitie, cu mai multa vointa, ar fi putut obtine mai multe. Sau nu?

Anii 70 au fost ai altora

Anii 50 au fost ai Stelei. In acea decada, marea echipa a CCA a castigat 5 titluri din 10. Au urmat anii 60, in care noi am luat piciorul de pe acceleratie si in care cainii au prins curaj. Steaua a castigat doar 2 titluri in acea perioada. La venirea anilor 70, echipa noastra nu mai era obisnuita cu titlurile.

Anii 70 au insemnat 4 titluri pentru caini, primele 2 titluri ale argesenilor, primele 2 titluri ale Craiovei si inca 2 tiluri pentru Steaua. Au fost titlurile cu numerele 8 si 9. Au fost niste rabufniri de orgoliu, pentru ca Dinamo, pentru prima data, ne depasea la numarul de titluri. Dar nu au tinut, iar cainii aveau sa ne intreaca la numarul de titluri la inceputul anilor 80. Era deceniul lor. Era vremea cand Dudu Georgescu ii atentiona pe cei din fotbalul european ca viitorul Ghetei de Aur nu e chiar asa de roz.

Si mai trebuie sa mentionam si Craiova, echipa a sistemului, sustinuta puternic de Stefan Andrei, inalt demnitar comunist, ministru de externe in perioada 78-85. In acea perioada, oltenii au castigat 2 titluri, au terminat de doua ori pe locul 2 si au luat si 3 cupe.

Desi multi vorbesc azi despre sustinerea de care Steaua a avut parte din partea comunistilor, adevarul e altul. Alte echipe au avut parte de mult mai multa sustinere. Pentru Dinamo lucra securitatea. Pentru Craiova tragea Stefan Andrei. Pentru Steaua nu tragea nimeni.

Peste ani, intr-un interviu, Valentin Ceausescu avea sa spuna:

Reporter: Mergeati des la meciurile Stelei inainte de a va implica?
Valentin Ceausescu: Sa stiti ca am fost la toate meciurile echipelor romanesti in cupele europene din acei ani. Vreau insa sa spun un lucru. Tin minte ca acea echipa a Stelei de la finalul anilor ’70, desi era extrem de valoroasa, nu avea rezultate.

Iata un motiv: tin minte ca aveam un meci la Targoviste, prin ’80-’81. Steaua se batea la campionat. Am fost si eu la partida. Cand am ajuns, primul secretar m-a intrebat: „Tovarasul Valentin, de ce mai veniti? Nu stiti ca…”. Si, intr-adevar, am pierdut cu 4-0. Acel lucru m-a deranjat. Eu nu acceptam deloc asa ceva. 

M-am intalnit mai tarziu cu Iordanescu si cu Lita Dumitru, dupa castigarea Cupei Campionilor, si m-au intrebat de ce nu i-am sprijinit si pe ei. Le-am zis ca atunci eram prea tanar, plus felul in care procedau ei inainte. Si le-am dat ca exemplu acel meci, de la Targoviste. S-a ratat o generatie de mari jucatori care au preferat sa castige nimic.

Lipsa de sustinere sau sustinerea prea puternica de care beneficia echipa rivala nu sunt deloc motive bune pentru a arunca meciuri. Insa cu siguranta si ele au contribuit la blaturile pe care jucatorii Stelei le faceau in acea perioada.

Romania comunista era o alta tara

Singura scuza adevarata a generatiei anilor 70 este Romania comunista. In tara noastra, in acei ani, comunismul era in plina putere. Nimeni nu putea intui ce avea sa se intample la finalul anilor 80. Niciun fotbalist nu visa la transferuri in strainatate. Niciunul nu avea viitorul asigurat. Si asta putem vedea chiar si azi, cand fosti mari sportivi, chiar castigatori de Cupe Europene, duc vieti modeste, in unele cazuri chiar aproape de saracie.

Cand intelegi aceasta situatie, poti intelege si de ce blaturile deveneau atat de atragatoare. Peste ani, Emeric Ienei avea sa isi aduca aminte:

„În anul următor, când am luat titlul, să ştiţi că a fost un moment în care şi eu m-am simţit trădat. La Hunedoara, spre final, când noi eram deja campioni, am condus cu 1-0 şi am pierdut cu 1-2, ei luptau să scape de retrogradare. A fost aranjament acolo. Am fost foarte supărat, mai ales că m-a chemat ministrul şi mi-a spus: «Măi, tu nu vezi că au trădat? Să nu mai joci cu Dumitru, Iordache, Sameş şi Iordănescu!». I-am răspuns: «Păi, şi cu cine să joc? Cu mama? Cu tata?» Le tot spuneam că, dacă batem 25 de meciuri din 30, vor câştiga mai mult din prime decât le dă Jiul Petroşani, 10.000 de lei. Nu e crimă care nu se află”.

Fotbalistii enumerati de marele Ienei au fost toti supervedete, cu foarte mult talent si orgolii foarte mari. Nu ar fi facut blaturi fara un motiv serios. Banii erau importanti atunci. Poate chiar mai importanti decat sunt acum.

Iar Ienei avea dreptate. „Nu e crima care nu se afla.” Blaturile stelistilor nostri erau cunoscute acolo sus, unde conta. Erau cunoscute si acceptate. Fotbalul era in acea perioada „circul”, dintr-o „paine si circ” care avea prea putina „paine”. In lipsa painii, Romania avea nevoie de circ, iar conducatorii comunisti stiau asta. Fotbalistii erau gladiatori moderni, iar sistemul era dispus sa le ierte pasii gresiti.

Prins cu blatul, Marcel Raducanu s-a speriat si a fugit din tara. Insa el nu a fost singurul fotbalist care a blatuit un meci in Romania acelor ani. Si cu siguranta nu a fost singurul care a fost prins.

Nimic nu scuza blaturile

Nimic nu scuza blaturile si nimeni nu ar trebui sa le accepte vreodata. Totusi, trebuie sa intelegem ca Romania anilor 70 era o alta tara. Nu trebuie sa acceptam blaturile, dar nici nu trebuie sa ii judecam pe fotbalistii din acea perioada. In conditii normale, in conditiile unui fotbal profesionist, liber, de unde lipsesc elemente precum securitatea sau un regim dictatorial, e greu de crezut ca oameni precum Lita Dumitru, Iordanescu sau Marcel Raducanu ar fi refuzat sa profite de sansa de a ajunge mari.

De altfel, chiar avem un exemplu care arata ca, in conditii normale, acestia ar fi ales performanta in locul blaturilor. Exemplul se numeste Marcel Raducanu. Scapat de regimul comunist, Marcelino a ajuns la Borussia Dortmund. Acolo, a devenit un idol, o legenda. A jucat 8 ani in vestul Europei, pana la varsta de 36 de ani. Niciun ziar din Europa libera nu a scris vreodata ca Marcel Raducanu nu si-a aparat corect sansele in vreun meci jucat pentru Borussia sau FC Zurich.