Helmuth Duckadam

Cineva sa il trezeasca pe Duckadam!

Astazi, fostul mare portar al Stelei, Helmuth Duckadam, le-a intors spatele fostilor sai colegi si clubului unde a realizat cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc. A ales sa se puna in serviciul unei alte echipe si a ales sa uite de Steaua, de clubul fara de care, poate, azi el nu mai era. Nu ar trebui sa ne surprinda. Foarte multi fotbalisti, chiar fotbalisti mari, sunt „mercenari”. Totusi, de cand s-a dus la FC Fcsb, Duckadam pare sa isi piarda, incetul cu incetul, mintile.

Invitat la Digi Sport, in aceasta saptamana, fostul mare portar a vorbit despre noul stadion care va fi construit in complexul sportiv Steaua.

„Eu cred că peste 2 sau 3 ani vom putea juca în Ghencea. Va fi un stadion nou, cu o capacitate mai mică. Totul este negociabil,” a spus Duckadam. 





Este absolut uimitor cat de rupt de realitate este fostul nostru portar. Acesta nu vede sau poate nu vrea sa vada ce se intampla in jurul lui. Steaua si FC Fcsb s-au batut pana acum in vreo 15 dosare diferite, toate castigate de Steaua. Alte cateva dosare sunt in plina desfasurare, iar intr-unul din ele Steaua ii cere FC Fcsbului sa plateasca prejudicii de 37 de milioane euro.

Cu toate acestea, Duckadam inca viseaza ca echipa lui Becali o sa joace in Ghencea. Cum? Cand? De ce? Fostul vitezist nu si-a pus si nici nu cred ca vrea sa isi puna aceste intrebari.

Astazi, Duckadam vorbeste despre ceea ce crede el ca se va intampla peste 2-3 ani. Pana atunci, procesul pentru prejudiciu va fi gata. Dupa 15 infrangeri consecutive, are Duckadam impresa ca FC Fcsb o sa reuseasca sa castige procesul asta? De altfel, Becali nici nu a pus vreodata problema castigarii  lui. Fostul puscarias a vorbit intotdeauna despre solutiile lui pentru a nu plati, adica despre ideea de a cumpara o echipa, de a-si muta jucatorii acolo si de a inchide FC Fcsbul in momentul in care sentinta e definitiva.

Asadar, domnule Duckadam, echipa dumneavoastra va inchiria stadionul Steaua inainte sau dupa ce se va desfiinta? Ca nu o sa va intrebam despre platirea prejudiciului. Nu aveti destui bani ca sa-l platiti, desi va laudati peste tot cu bogatia clubului dumneavoastra. Nu aveti nimic, domnule Duckadam. Nici macar inspiratie nu aveti, inspiratia de a evita asemenea declaratii.

Helmuth Duckadam isi face tot felul de scenarii in cap. Intr-unul din ele, Steaua nu va promova, dar se va duce in genunchi in fata lui Becali, pentru a-l ruga sa joace in Ghencea. In altul, cineva va obliga clubul nostru sa ii dea stadionul. In altul, chiar nimeni nu va vrea sa joace pe stadionul Stelei, nimeni in afara de FC Fcsb, evident. Ce vise frumoase! Pentru ca sunt vise. Daca Duckadam si ai lui au demonstrat ceva pana acum, e ca nu se pricep la procese, la economie, la afaceri, la nimic, nici macar la fotbal. In mintile lor, insa, ei sunt niste regi. Chiorul a fost intotdeauna rege in tara orbilor. Dar doar acolo.

Ca sa nu fiu inteles gresit. Helmuth Duckadam poate oricand sa vorbeasca despre Steaua. Poate sa spuna orice. Si-a castigat pe teren acest drept si nimeni nu i-l va luat vreodata. Dar asta nu inseamna ca noi trebuie sa il si ascultam atunci cand vorbeste. Sau sa il credem, atunci cand ne propune diferite scenarii.

Sa speram ca fostul nostru mare portar se va trezi intr-o zi. Pentru binele lui. Altfel, s-ar putea sa se trezeasca presedinte de imagine la o echipa care nu exista.