dor de steaua bucuresti transferuri

Unde e spiritul Stelei?

In ultimii ani am discutat despre marci, am discutat despre nume, despre palmares, despre locuri din campionat, despre jucatori si cate si mai cate. Insa am uitat sa vorbim despre cea mai importanta parte din viata unui club sportiv sau a unei echipe de fotbal, despre suflet. Spiritul Stelei este mult mai important decat marca, numele sau palmaresul echipei, pentru ca, fara el, toate aceste elemente isi pierd din putere. Si, cel mai important, spiritul nu poate fi cumparat, inchiriat sau ascuns.

In Romania anului 2017, minciuna si propaganda sunt rege si regina. Poti privi foarte putine lucruri cu incredere, poti sa te bazezi pe foarte putini oameni. Dar macar poti avea incredere in proprii tai ochi. Insa asta e valabila doar pentru cei care vor sa vada. Pentru ca unii pot, dar nu o fac.

Saptamana trecuta am avut cu totii ocazia sa observam cele doua parti ale fotbalului romanesc, partea bolnava si cea sanatoasa. Partea sanatoasa s-a vazut marti si vineri. Partea bolnava, joi si duminica. In ligile inferioare, Steaua Bucuresti a jucat doua meciuri, cu doua echipe foarte mici, in timpul saptamanii, in timpul programului de lucru. Cu toate acestea, suporterii sai au fost prezenti la meci. Au facut spectacol, au cantat, au fluturat steaguri si au prezentat bannere cu mesaje.

Suporterii au fost prezenti si la meciul FC Fcsb-ului cu Viktoria Plzen. N-au prea cantat, n-au prea facut atmosfera dar s-au bucurat de victoria pe care presa a laudat-o de parca am avut in fata o repetare a Sevillei ’86. A fost cel mai bun moment din istoria recenta a FC Fcsb-ului. Si a fost degeaba. Aseara, ce Gaz Metan Medias, tot o victorie, pe o vreme buna, la o ora accetabila, cand nu risti sa fii imbatranit prematur de infernalul trafic bucurestean, fanii FC Fcsb au ales sa stea acasa. De cantece, coregrafii, steaguri sau bannere cu mesaje chiar nu are rost sa mai vorbim.

Vreti sa vedeti unde e spiritul Stelei? Comparati cele patru meciuri. Nu e greu si nu ai nevoie de doctorat in psihologie sau orice altceva. Trebuie doar sa deschizi ochii.



La Steaua, stadionul acela mic, cu numar limitat de locuri, e intotdeauna plin, indiferent de adversar. De fapt, ultima partea e complet inutila. In ligile inferioare nu ai cum sa dai peste adversari puternici. Toti sunt la fel, slabi si neinteresanti, cel putin pentru romanul obisnuit, care e fin cunoscator de fotbal, asa cum stim deja cu totii.

bilete spiritul SteleiDin fericire pentru Steaua, baietii aceia care merg la meciuri nu sunt romani obisnuiti. Stiti la ce baieti ma refer. Poarta tricouri negre, pe spatele carora scrie SUD, cu litere albe. Fug de la serviciu, ca sa ajunga la meci. Stau in soare, urla pana ragusesc. Isi pierd vremea colorand steaguri, compun cantece, in loc sa stea degeaba pe net.

De fiecare data cand vad ceea ce fac oamenii acestia la stadion, imi vine sa-i iau pe toti si sa-i intreb de unde au atata timp si putere pentru a da nastere unor asemenea spectacole. Dar si intrebarea asta e inutila, pentru ca raspunsul il stim cu totii deja: SPIRITUL STELEI. Baietii astia respira Steaua, mananca Steaua, se culca si se trezesc cu Steaua in gand, traiesc Steaua.

Din acest motiv nu conteaza numele adversarului. Din acest motiv nu conteaza caldura, traficul, serviciul, banii, stadionul sau altele. Spiritul Stelei e in interiorul acestor oameni si le da puterea de lupta si vointa de a fi intotdeauna mai buni. Cu asa oameni in spate, mai e oare de mirare ca acei copii pe care Lacatus si Ion Ion i-au trimis pe teren au marcat saptamana trecuta 43 de goluri in doua meciuri?! Asta e spiritul Stelei!

fc fcsb gaz metan tribune goale

Tribune goale la FC Fcsb – Gaz Metan Medias

Dar haideti sa aruncam un ochi si peste FC Fcsb. Echipa lor joaca prost. Se chinuie. Ca sa mai castige si ei un meci, e intai nevoie sa le mai promita camatarul cate o prima. Suporterii lor exista doar pe net. Sunt agresivi. Injura Steaua, careia ei ii spun „CSA”, de parca asta ar face-o mai putin Steaua. Il injura pe Talpan, injura Sudul, fac misto de Lacatus, de jucatorii Stelei. Pe la meciurile echipei lor, insa, nu prea dau. Sigur, stadionul se umple la un meci de cupe europene, dar asta e efectul cupelor europene. Atmosfera? Cantece? Coregrafii? Cea mai importanta coregrafie a lor e cea pe care le-au facut-o cainii. Iar despre cantece nu are rost sa vorbim, pentru ca suporterii lor folosesc cantecele compuse de cei de la Sud sau Nord, adica de stelisti care acum sunt langa Steaua, in ligile inferioare. Si oare ce poate sa fie mai ironic decat o peluza care injura armata intr-un moment, pentru ca, dupa doar cateva minute, sa cante „Armata le dadea papara”?

Exista macar cea mai mica urma din spiritul Stelei la acesti oameni lenesi, moi, frustrati si total dezinteresati? Nu. Si nu cred ca poate cineva sa spuna altfel.

Reinvierea spiritului stelist este cel mai important castig pentru echipa noastra. Si, daca suporterii Stelei au facut asa spectacole cu echipe necunoscute, sunt curios ce vor face pe 26 septembrie, cand Steaua va intalni eterna rivala, pe Dinamo. Eu unul abia astept. Asa ca, pregatiti-va, frati stelisti! Intram in saptamana Marelui Derby!