oile fcsbistii nu sunt stelisti

Ce stelisti sunt cei care isi bat joc de Steaua?

Nu sunt stelisti, evident. Din pacate, nesimtirea care inunda Romania face ca aceasta intrebare sa nu fie astazi una retorica. Suntem astfel obligati sa o punem tot mai des. Trebuie sa ii intrebam pe suporteri, pe ziaristi dar si pe actorii de pe teatrul fotbalului romanesc, pentru ca, desi raspunsul este la mintea cocosului, unii tot nu il pot da.

Cei care ne urmaresc au vazut ca, in ultimele zile, echipa Steaua Libera a purtat un dialog cu ziaristul(?) Lucian Lipovan. El este unul dintre acei realizatori TV care abia asteapta sa inceapa emisiunea, pentru a-l suna pe Gigi Becali. Intr-un articol scris recent, Lipovan a spus ca el considera ca FCSB e Steaua deoarece ”nu este suficient pentru mine că există niște hotărâri judecătorești pe tema asta”. Adica dovezile nu conteaza. Tot ce conteaza e parerea lui de ziarist/realizator de emisiuni TV.

Si cam asa gandesc si cei mai multi suporteri de-ai celor de la FC Fcsb. Pentru ei, FC Fcsb e Steaua pentru ca joaca in Liga 1. Daca echipa lui Becali era dezafiliata sau retrogradata, toti acesti oameni sustineau acum alte echipe. Insa, datorita mizeriei si nedreptatii din fotbalul romanesc, ei au acum echipa in Liga 1. Si nu doar atat, dar ii mai spun si Steaua, desi acea echipa NU ARE VOIE sa poarte acest nume, si ii mai si atribuie o Cupa a Campionilor Europeni pe care clubul nostru a castigat-o.

Si poate ca nu ar fi o problema daca totul s-ar opri aici. Lenea(nu vor sa se informeze) si nesimtirea(stiu adevarul dar aleg sa se minta singuri pentru ca echipa lui Becali e in Liga 1) sunt pacate mari, dar nu sunt capitale, nu in lumea asta, a sportului. Insa tradarea este un pacat capital.



Scriu aceste randuri cu foarte mare greutate, pentru ca mi-e rusine. Insa noi nu trebuie sa uitam ca, la meciurile FC Fcsb-ului, anumiti suporteri, dintr-o anumita galerie, au injurat Steaua. Sigur, ei au spus ”**** CSA”. Si poate chiar nu stiu ca echipa care a castigat CCE in 1986 se numea CSA Steaua Bucuresti. Dar astea nu mai sunt scuze. Acea injuratura la adresa Stelei le ia acelor oameni dreptul de a se mai numi stelisti. 

Nu, ei nu sunt stelisti. Ei sunt doar niste dusmani ai Stelei. Toti cei care isi bat joc de Steaua sunt, indiferent ca vorbim de suporteri, ziaristi sau oameni de fotbal. In Romania exista o singura Steaua Bucuresti, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti. Iar cei care aleg sa sutina alte echipe, care injura Steaua, care isi bat joc de realizarile ei, de sportivii ei sau de suporterii ei nu sunt stelisti.

Din pacate, oamenii precum Lipovan nu vor sa tina cont de acest lucru. In goana lor dupa profit si audienta, acestia arunca cu minciuni si dezinformeaza publicul. Iata ce a scris Gazeta Sporturilor azi, intr-o stire in care ar fi trebuit sa anunte ca Steaua Bucuresti a scos la vanzare abonamentele pentru sezonul fotbalistic 2017-2018:

”Între timp, Steaua Armatei a început să vândă abonamente pentru noul sezon. Profitând de sprijinul unei părți din fosta galerie a FCSB, oficialii speră să vândă toate cele 300 de abonamente în cel mai scurt timp. Prețul unui abonament este de 150 de lei.”

Ca sa fie clar de la inceput, echipa cu numele ”Steaua Armatei” nu exista. Exista Steaua Bucuresti, dar ei nu vor sa ii spuna clubului nostru pe nume, pentru a nu-i supara pe cei care le platesc salariile. Si merg cu jignirile si mai departe:”Profitând de sprijinul unei părți din fosta galerie a FCSB”. Sunt curios cati dintre suporterii stelisti care au zguduit Ghencea in aceasta vara, la primul antrenament al baietilor lui Ion Ion si Lacatus, considera ca au facut parte din fosta galerie a FCSB. Cu siguranta niciunul. Pentru ca acei oameni sunte stelisti. Acei oameni au stat doar langa Steaua, toata viata lor. Niciodata nu au jignit aceasta echipa, niciodata nu si-au batut joc de ea. Ba chiar au facut sacrificii pentru ea.

Dar e interesant cu presa face totul invers, nu? FC Fcsbului ii spune ”Steaua Bucuresti”, in timp ce Stelei ii spune ”Steaua Armatei”. Noi suntem ”fosta galerie a FCSB”, in timp ce baietii care injura Steaua primesc titlul de ”stelisti”. Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans.

Cunoasteti cu siguranta oameni care vor merge la meciurile FC Fcsbului si care sustin ca sunt stelisti. Cand va veti mai intalni cu ei, puneti-le intrebarea din titlul acestui articol. Dar sa nu-i priviti in ochi, in momentul cand vor da raspunsul. Nu, sa stati cu ochii atintiti asupra emblemelor de pe tricourile sau fularele lor. Va garantez, acelea nu vor fi embleme de-ale Stelei.