Gica Hagi

Sa nu uitam cine e Gica Hagi

Daca ati deschis acest articol fara sa stiti cu adevarat cine e Gica Hagi, ce a facut el pentru Steaua si pentru fotbalul romanesc, atunci mai bine inchideti pagina si petreceti 2-3 ore cautand pe Google informatii despre acest om. Daca nu stiati inca, prieteni, Gica Hagi nu e doar Regele fotbalului romanesc, el este fotbalul romanesc.

In aceste zile, Hagi este suparat, nervos si frustrat. E normal sa fie asa. Fostul mare decar al nationalei noastre a crescut intr-un fotbal unde performanta era ceva normal. A debutat la Farul, la 17 ani, marcand 7 goluri in cele 18 meciuri pe care le-a jucat in primul sau sezon de Divizia A. La 18 ani a debutat la nationala, pentru care a jucat 125 de meciuri si a marcat 35 de goluri. Si Gica Hagi era mijlocas, nu atacant. La 22 de ani s-a transferat la Steaua, cu care a castigat imediat Supercupa Europei. A marcat chiar el golul acelei victorii. Au urmat transferuri la Real Madrid si Barcelona, multe alte performante la nationala, dar si cucerirea Turciei fotbalistice, care si azi sta in genunchi in fata sa.

Da, performanta este mediul natural al lui Gica Hagi. Acolo se simte el cel mai bine. Aceea e zona lui de confort. Mediocritatea(nu vreau sa fiu rau) fotbalului romanesc din ziua de azi e ceva ce Hagi nu poate sa inteleaga. El a crescut stiind ca trebuie sa castige, nu sa se multumeasca cu putin. A fost invatat sa lupte cu campioni, nu cu hoti. Si, cel mai important, a fost obisnuit(de noi, de suporteri, de presa, de antrenori si de colegii lui din teren) cu o regula simpla: DOAR PERFORMANTA ESTE LAUDATA.

Nervii si tristetea lui Hagi sunt sentimente normale, deoarece el nu poate sa inteleaga de ce presa si oamenii de fotbal din Romania aleg sa laude echipa care a terminat anul trecut pe locul 2, in loc sa laude Viitorul, campioana de drept a Ligii 1. Saptamana trecuta, Regele a rabufnit. A tinut o conferinta de presa si le-a reprosat celor din jurul sau aceste lucruri. Insa, in loc sa inteleaga ce le-a spus Hagi, oameni ca Radu Paraschivescu au ales sa continue sa-l critice si sa-si bata joc.


Paraschivescu ar fi muritor de foame fara Gica Hagi

Nu doar Paraschivescu, ci toata presa de sport din Romania. Nu vor recunoaste niciodata, dar Hagi le-a pus mancare pe masa. In anii 90, el i-a tinut in viata. Altfel mureau de pe atunci, asa cum mor acum, incetul cu incetul. Daca presa ar fi avut bun simt, ar fi plecat capul. De cerut scuze si recunoscut ca au gresit nu se pune problema. E nevoie de foarte multa educatie pentru ca niste oameni ca ei sa poata sa faca asa ceva.

In loc sa inteleaga supararea lui Hagi, suparare care vine din grija ca fotbalul romanesc se va duce dracului(sa imi iertati limbajul, dar asa e), Paraschivescu a continuat cu atacurile si batjocura. A sugerat ca Hagi nu este inteligent, ca nu stie sa vorbeasca, ca a fost arogant atunci cand a cerut sa  li se faca statuie lui si celorlalti oameni din Generatia de Aur si i-a reprosat ca i-a vandut jucatori fix celui cu care era certat. Problema e, domnule Paraschivescu, ca Hagi a avut dreptate.

Poate ca nu stie sa se exprime la fel de frumos ca un actor sau un politician, dar cati oameni pot sa o faca fara greseala in fata unei camere de filmat? Nu multi. Asa cum nu multi se pot mandri cu realizarile lui Hagi. Si nimeni nu poate spune despre el ca nu e inteligent. Pentru ca, spre deosebire de „expertii” din fotbalul romanesc(includ si presa aici), Hagi a inteles ca sfarsitul e aproape.

In aceeasi conferita in care a cerut „sa ne faceti statuie”, Hagi a amintit si ca „in 3 ani fotbalul nostru se duce.” Nu credeti? Priviti aici:
https://youtu.be/tv7notdZSjA

Ceea ce a prezis Hagi in 1998 s-a intamplat deja. Fotbalul romanesc este terminat. Este foarte, foarte slab, printre cele mai slabe din lume. El a prezis aceste lucruri. A avut viziunea necesara. Presa unde era? Presa lui Paraschivescu critica si isi batea joc si atunci. Si da, Hagi le-a zis inca de atunci ca el munceste pentru sine si pentru familia lui.

Domnule Paraschivescu, poate ca ati crezut ca sunteti vreun geniu cand ati facut incheierea articolului dumneavoastra, in care spuneati ca sportivii nu sunt doctori sau militari, ca sa fie considerati eroi. Dar Hagi v-a dat peste nas inca de atunci, din 98, cand a zis exact acelasi lucru. Statuia pe care o cerea atunci nu era pentru el, ca sa ii recunoasteti voi meritele. Era o statuie care ar fi trebuit sa va atraga voua atentia ca NICIODATA fotbalul romanesc nu va mai ajunge acolo unde l-a dus Hagi. Insa in aroganta si prostia voastra ati fost prea orbi ca sa vedeti asta. Si fotbalul romanesc s-a dus, dar voi nici acum nu ati inteles.


Gica Hagi incearca sa ajute fotbalul romanesc. E singurul care o face.

Cei de la Digi l-au atacat pe Hagi pentru ca a facut un imprumut la banca pentru Viitorul, iar Paraschivescu a insinuat in articolul sau ca Regele e ipocrit, deoarece s-a certat cu Becali dar tot i-a vandut jucatori. Atat inteleg aceste persoane din fotbal, dar si din afaceri.

E o problema ca Gica Hagi s-a imprumutat de la banca? Nu, normal ca nu. De la cine sa o fi facut? De la camatari? Ar fi trebuit cumva sa foloseasca bani negri, ca alti „patroni” din fotbalul romanesc, care sunt patroni doar in interviuri, nu si in acte? Sau poate ar fi trebuit sa inchida totul si sa se retraga? Cred ca asta si-ar fi dorit presa.

Viitorul a castigat campionatul la nici 10 ani de la infiintare, cu jucatori tineri, majoritatea produsi in academia proprie. A scris presa vreun articol de lauda? S-a dus cineva sa il felicite pe Hagi? NU! Toti s-au dus la TAS si la palatul unui fost puscarias, pe care l-au ridicat din nou in slavi pentru ca face transferuri. Nu le pasa deloc ca acel om incalca legi. Nu dau doi bani pe faptul ca isi bate joc de Steaua, cel mai mare club din Romania. Pe ei ii intereseaza doar show-ul. Si da, show-ul lui Becali e unul OK. In niciun caz nu este „un discurs în care s-au adunat teoria conspiraţiei, diatriba, mania persecuţiei, reproşul fără destinatar („se vrea să se strice”), acuzaţia de corupţie („sunt oameni plătiţi să facă asta”) şi în general cam toate ingredientele de care are nevoie o conferinţă de presă ca să se transforme în delir.” Citatul e din articolul domnului Paraschivescu, pe care conferinta lui Hagi l-a socat rau de tot.

Presa din Romania e socata de faptul ca exista un om onest, care incearca sa faca o afacere serioasa, nu de cuvintele unui fost puscarias care ameninta zilnic ca isi inchide echipa daca nu e lasat sa castige campionatul.

Hagi a luat un imprumut ca sa supravietuiasca. Si a vandut jucatori la FC Fcsb tot din acelasi motiv. Diferenta dintre el si alti „patroni” din fotbalul romanesc e ca el nu baga nimic in buzunar. Tot ceea ce castiga este reinvestit in afacerea sa, in Viitorul. Cu acei bani, Hagi va creste alti jucatori, va incerca sa castige alte campionate si va incerca sa faca performanta. Obiectivul sau nu va fi niciodata simpla calificare in grupele Europa League. Pentru ca el e Gica Hagi, un campion, un stelist, un invingator. El a fost invatat cu performanta, nu cu mediocritatea si escrocheria.

Ca va place sau nu, in acest moment Hagi este singura speranta pe care o mai are fotbalul romanesc.


Puteti urmari aici conferinta lui Hagi:
https://youtu.be/3Ef3MC9zH7c