Conferinta de presa Steaua Bucuresti – 3 iulie 2017
Astazi, 3 iulie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a anuntat, intr-o conferinta de presa, mai multe detalii despre proiectul reactivarii sectiei de fotbal. Conferinta de presa a avut loc la sediul clubului, gazda fiind chiar colonelul Cristian Petrea, comandantul Stelei.
Pentru inceput, colonelul Petrea a lamurit situatia jucatorilor achizitionati de Steaua in aceasta vara. Acesta a confirmat transferul unor fotbalisti de la clubul Regal Sport, explicand in acelasi timp ca, in perioada ianuarie-mai a acestui an, Marius Lacatus si ceilalti antrenori ai Stelei au vizionat peste 80 de partide, urmarind aproximativ 100 de jucatori. Tintele au fost evaluate, iar Steaua a intocmit o lista de 22-26 de fotbalisti cu care a inceput negocierile.
”Speram ca cei pe care noi ii dorim sa si accepte propunerile noastre,” a spus colonelul Petrea, lasand sa se inteleaga ca negocierile inca nu s-au finalizat. Cu toate acestea, e de asteptat ca toate contractele sa fie semnate pana in perioada 10-15 iulie, cand conducatorii clubului asteapta ca formarea lotului cu care Steaua va ataca urmatorul sezon al ligii a patra sa ia sfarsit.
Dupa finalizarea lotului, Steaua va incepe programul de pregatire. Acesta va include 2 cantonamente, unul in Ghencea, timp de o saptamana, si unul montan, la Forban sau Cheile Gradistei, plus meciuri de pregatire.
Liga a patra si AMFB
Colonelul Petrea a spus la conferinta de presa ca ”suntem in contact permanent cu AMFB”. Acesta a explicat si ca asociatia urmeaza sa depuna pe propriul sau site, in aceasta saptamana, noua forma de cerere de afiliere. E de asteptat ca Steaua sa fie acceptata in liga a patra fara probleme, deoarece, asa cum a explicat si Cristian Petrea, ”avem in spate un palmares, o infrastructura, un centru de copii si juniori, si, bineinteles, o echipa de fotbal”.
Asadar, colonelul Petrea a confirmat din nou faptul ca palmaresul Stelei se afla la Steaua, nu la FC Fcsb.
Stadionul Steaua
Nu in ultimul rand, conferinta de presa a acoperit si subiectul stadionul Steaua. Proiectul a trecut de studiul de prefezabilitate, urmand ca Compania Nationala de Investitii sa porneasca acum studiul de fezabilitate.
Nu l-a intrebat niciun „ziarist” pe domnul comandant cand trimite notificari catre urmatoarele institutii:UEFA, FRF, LPF si CNA?
@Adrian
Domnul „ziarist” nu trebuie să deranjeze în vreun fel pe cel care-l plătește!
Eu sunt unul din cei care urmăreau „Telejurnalul” în 1985 la UM 01654 Buzău (Mărăcineni), militar fiind, după care începea dezechiparea „la bățul de chibrit”, întrucât la 19.30 cădea alimentarea cu energie electrică. Apelul de seară se făcea la lămpaș, deși legea spunea că trebuia să ai grup electrogen în unitățile militare operative. Bun, dar mai trebuia ceva – motorină – și, deoarece grup electrogen era, dar nu era motorină, tot nu puteam avea energie electrică.
Ce vreau să spun: cultul personalității este la fel de actual și astăzi, dar cu alți actori – în locul lui nea Nicu avem niște dejecții numite becali, dragomir etc.
Nu există creaturi mai abjecte decât ziariștii, acești creatori de monștri!
Hei!
Prietenul Tupac Amaru mă anunță că nu i se afișează postările și vă roagă să faceți ceva.
Sau l-ați banat?
Cum sa il banam?! Nici nu se pune problema! Tupac, incearca sa dai un clear cookies and cache.
@Steaua Libera
Nardo Sumspa eram tot eu, dar culmea e că postul a apărut instant sub acest nick.
În dimineața asta mi-a apărut și postarea de ieri, cu care am avut probleme.
Am mai avut vreo două postări la aticole de săptămâna trecută, postări care nu au apărut (nu am mai verificat, poate ar fi apărut între timp).
Evident că nu credeam că m-ați banat, s-a vrut o glumă, dar am uitat să adaug emoticonul!
Mulțumesc pentru promptitudine, o zi bună!
Iar detine CSA palmaresul:)).De la extrema dreapta ai trecut la extrema stanga:)).
@Ardei
Iar ai apărut, nefericitule?
Uite ce zic eu: nu se poate să nu găsești și tu o femeie ca lumea în cătunul tău îndepărtat de civilizație. Există încă multe femei de calitate în țărișoara asta.
Fă, omule, un copil cu ea și dă un sens existenței tale!
Un mic oier albanez avea 100 de oi , membre al Peluzei Roș-Albastre. Oierul „iubea” toate oile la fel de mult şi avea mereu grijă de ele. Un fel de Borcea atent cu femeile. El le număra în fiecare seara când ajungea acasă cu mare atenţie și le băga în patul lui pe rând. Într-o zi, oierul mergea cu oile la păscut pe un câmp din Pipera. Una dintre oi, (să zicem Andrei, xray, gosu etc), mai năzdrăvană, s-a îndepărtat de turma fcsteaua.ro, fără să fie văzută de către oier, şi a început să meargă într-o altă direcţie, la Steaua Liberă. Seara, când oierul a ajuns acasă a numărat oile şi a observat că sunt doar 99. Acesta a început să se îngrijoreze şi nu ştia ce să facă.- Cum s-a rătăcit oiţa mea? Oare ce s-a întâmplat cu Andrei(xray, gosu etc)? Trebuie să merg să o caut. Nu pot să o las singură. Oierul a lăsat celelalte 99 de oi şi s-a dus să caute oaia pierdută. Acesta a căutat în toate locurile până dimineata, chiar și la Mall Arena, dar nu o zărea nicăieri şi era din ce în ce mai trist.- Cred că îi este foarte foame şi frică. Unde poate fi? La Palat nu e, la poarta casei nu e, că încă nu e Craciunul, pe lângă Maibach nu e… Oierul nu renunţa şi continua să o caute. O striga cât putea el de tare. Deodată acesta a auzit un zgomot într-o hazna şi s-a apropiat cu nerăbdare să vadă ce este acolo. El avăzut-o pe oiţa lui şi a început să strige de bucurie.- Sunt atât de fericit că te-am găsit! O să te iubesc întotdeauna! O să mă împreunez doar cu tine! Oierul a pus oaia peste umeri, a aruncat-o in portbagaj lângă lădița cu cireşele cumpărate de Luțu din Piața Dorobanți şi s-a îndreptat vesel spre casă.Când a ajuns acasă, el a chemat toţi prietenii şi vecinii şi le-a spus:- Bucuraţi-vă împreună cu mine deoarece mi-am găsit oaia pe care o pierdusem! Şi aşa a sărbătorit regăsirea oiţei sale, arătându-le tuturor dragostea mare pe care o poartă pentru fiecare oaie din turma sa . Le-a făcut pe toate doamne, pe modelul Cristi Borcea.
@Tepes
Și încă ceva: oițele, însemn de recunoștință, l-au umplut pe Gicuță de căcăreze.
Și uite un nou episod care încheie în mod fericit existență ternă, nespectaculoasă și tristă a acestor viețuitoare pe care doar un om de știință de talia lui GB le poate înțelege….da, nu râdeți, doar Gicuță poate înțelege graiul mioarelor, poate simți ceea ce simt și ele când ies la păscut pe câmp….plus că, evident, nu e mult mai inteligent decât o oaie…..
Dragă Tupac, asta-i pilda mioarei rătăcite. Pildă pe care a spus-o Iisus la un șpriț cu apostolii. Becalii poate să confirme. Chiar el a fost trimis pe Terra , alături de Iisus, să facă bunătățuri la oameni. Oierul se laudă la lume că-i tovarăș cu Iisus.
Barabas liber, Becalii la pușcărie! Sau pe cruce, cum visează el.