Steaua Bucuresti si-a prezentat azi noul antrenor, Ion Ion
Intr-o conferinta de presa tinuta azi, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a prezentat in mod oficial noul antrenor al echipei sale de fotbal seniori. Ion Ion porneste astazi la drum, pentru a aduce Steaua din nou in prima liga, avand acelasi obiectiv ca in toata istoria noastra: primul loc.
„Este o bucurie imensă pentru mine să fiu ales antrenor. Este un proiect extraordinar și îmi pare bine că sunt aici de la începutul său. Sunt pregătit pentru munca aceasta, am mai antrenat la nivelul acesta și știu ce mă așteaptă. Sunt convins că vom reuși, așa cum își dorește toată lumea. Steaua este un brand mare, atrage jucători chiar și la nivelul acesta (liga IV), care își doresc să facă parte din acest proiect. Nu este un drum ușor, dar am oameni serioși care și-au arătat mereu deschiderea de a mã susține.” – Ion Ion, noul antrenor al Stelei Bucuresti
Dupa o pauza de 14 ani, Steaua Bucuresti isi va reincepe drumul spre performanta. O va face, din pacate, din liga a patra. Acesta este pretul pe care trebuie sa il platim, noi, cu totii, pentru ca am abandonat Steaua atunci cand un cioban ne-a momit cu promisiuni de investitii si performante.
Steaua Bucuresti va avea un lot de 25-26 de jucatori
Dar, trecutul a trecut. Trebuie sa ne concentram acum asupra prezentului si sa privim increzatori spre viitor. Steaua Bucuresti va avea in sezonul viitor un lot de 25-26 de jucatori. Va include atat tineri (sub 20 de ani) cat si fotbalisti cu experienta, de 20-25 de ani. Clubul Sportiv al Armatei a anuntat ca va incerca sa aduca jucatori din ligile superioare, dar si sa faca parteneriate cu scoli private, de unde sa ia si sa promoveze fotbalisti tineri.
Marius Lacatus, fostul mare fotbalist al Stelei, actual director tehnic, a vorbit si el:
„Nu a fost deloc ușor, ținând cont de responsabilitatea ce o impune brandul „Steaua”, să alegi un antrenor care să se implice 100% în acest proiect. La finalul discuțiilor purtate cu mai mulți antrenori, am ajuns la concluzia că domnul Ion Ion este cel mai potrivit să preia această funcție, ținând cont și de faptul că practic, el este în club de doi ani.
Cred că este cea mai bună variantă pe care am propus-o clubului și mă bucur că și ei au agreat-o. Este o reponsabilitate mare ținând cont de numele echipei și de tot ce reprezintă STEAUA pe plan intern și internațional, responsabilitate pe care ne-o asumăm.”
Lacatus a adaugat si ca „in bugetul echipei este şi un buget de transferuri şi unul de salarii. Nu ne vom întinde mai mult decât putem. Nu e uşor să iei jucători de la Liga 2, dar vom încerca.”
Steaua va testa in jur de 50-60 de jucatori, urmand sa aleaga un lot de 25-26 la sfarsitul lunii iunie. Echipa noastra va juca pe un teren din complexul Ghencea, cu 500 de locuri in tribune. Clubul sportiv va depune documentatia necesara la sfarsitul lunii iunie, atunci cand campionatul Ligii a 4-a va lua sfarsit.
Un proiect mic, care va deveni mare
Cristian Petrea, comandantul interimar al CSA Steaua Bucuresti, a fost si el prezent la conferinta de presa, alaturi de Lacatus si Ion Ion. Acesta a declarat ca:
„Vrem să începem un proiect mic, pe care să-l dezvoltăm în fiecare an, iar în 2020 să fim în Liga 1. Noi suntem Steaua. Noi suntem continuatoarea Stelei. Palmaresul CSA Steaua este din 1947 până în 2003. Vom căuta cea mai bună cale de a proteja marca Steaua şi interesele echipei.”
Acesta a mai anutat si ca nu au existat si ca nici nu vor exista negocieri cu clubul lui Becali, SC Fotbal Club FCSB SA. E o declaratie binevenita, dat fiind faptul ca Becali tine mortis sa minta suporterii in continuare. Desi oficiali ai FRF au anuntat FC FCSB nu detine palmaresul Stelei, ci doar palmaresul sau, din 2003 si pana acum, fostul puscarias continua sa pretinda ca echipa sa e Steaua, ignorand atat Federatia Romana de Fotbal cat si legile din tara noastra.
,,pentru ca am abandonat Steaua atunci cand un cioban ne-a momit cu promisiuni de investitii si performante.”
Abandonat ? Fanii sunt de vina ?!
No no no no nooo… clubul e in situatia de acum numai si numai din cauza unui cioban si a conducatorilor CSA-ului din 2003 pana in prezent.
,,Dupa o pauza de 14 ani, Steaua Bucuresti isi va reincepe drumul spre performanta”
Fals, n-a fost nici o pauza. Semifinala cu Boro de ex a fost a STELEI, nu a ciobanului. Sper ca Talpan sa rezolve si problema palmaresului post-2003.
In rest…
1. E deja martie si lotul inca nu e format. Not good.
2. Trebuie neaparat sa se numeasca o persoana care sa discute cu presa si sa raspunda la eventualele intrebari (eu tot nu inteleg de ce Steaua porneste din liga a 4-a. Suna ca si cum conducatorii CSA lasa de la el, pt a termina odata cu acest scandal. Suna a… compromis. L-as accepta doar daca UEFA nu ne sanctioneaza)
3. Cum ramane cu hartiile de care vorbea Talpan ?
4. Sper sa televizeze cineva meciurile.
5. Sper sa se poata cumpara bilete online (desi ma indoiesc, nu parem f organizati).
Care e termenul pana la care becali poate face recurs ? Ca deja au trecut niste luni de la hotararea pronuntata in decembrie. Si cand se va ,,judeca” prejudiciul ?
Pfui..si ce nume se vehiculau ,amu ceva vreme..si..surpriza..Nea Ion..[ sa stiti ca Nea este in semn de respect..nu mistocareala] Pai,o fo Nea Ion mare..da ca antrenor nu a „stralucit” de loc..Adica..Steaua paleste constant,.Pfui..mare foamea pe voi
Pfui ! Vrei sa pari sarcastic dar esti un prost. Steaua „re”-porneste de jos, „datorita” unui sistem mizerabil, partinitor si coruptibil, cat si a unor lichele ignorante ca voi. Dar intre noi fie vorba, de ce sa ne pese de adevar cand circul si minciuna sunt atat de dulci ? Va plangeti de generatii intregi ca sunteti furati, iar cand se afla adevarul faceti pe desteptii. E mai bine cu nea gigi este ? E caterinca.. merge Neumarktu’, ragai mai bine micii. Ramaneti in fotoliu, Ghencea nici nu cred ca stiti in ce sector din Bucuresti este. Pentru noi stelistii cateva lucruri sunt clare : Din pacate incepem de jos, bun rau, e un inceput, cauzat de frauda, sa se retina asta. Iubim clubul asta, il sustinem pana la capat. Sa se retina si asta ! Club, nu echipa. Astia care „sustineti echipe „, ramaneti cu echipa fcsb ( cat o mai exista ). Noi restul, stelistii, cu Steaua pana la capat ( clubul ). Nu conteaza rezultate bune, proaste, Ion Ion, Marian Ralea, Mourinho, conteaza spiritul stelist, din Ghencea. La voi spiritul miroase a branza, analfabetilor. Sa nu uitati sa schimbati bateriile la telecomanda… asta daca nu lasati doar pe gigi sport.