Numele Stelei: Sa intelegem mai bine decizia Curtii de Apel
Curtea de Apel a decis in data de 21 decembrie ca singura entitate care are voie sa foloseasca numele „Steaua Bucuresti” este clubul sportiv Steaua Bucuresti. Decizia a dat nastere unui val de atacuri din partea presei, dar si a unor oameni din fotbal, toti sarind in apararea echipei lui Becali.
Cele intamplate au demonstrat pentru a n-a oara ca, in Romania, justitia nu conteaza. Mai ales in ochii celor corupti. Conteaza, insa, pentru noi. De aceea este foarte important sa intelegem aceasta decizie cat mai bine posibil. O sa vina vremea cand vandutii din presa vor incerca din nou sa ne manipuleze si sa ne minta. Dar nu vor avea succes, nu si daca noi vom fi iformati.
Decizia data de Curtea de Apel la data de 21 decembrie 2016
Puteti citi mai sus intreaga decizie. Este destul de clara, pentru cei care o citesc.
Aceasta spune foarte clar ca echipa lui Becali nu are voie sa foloseasca numele „Steaua” sau „Steaua Bucuresti”. Si spun „echipa lui Becali”, pentru ca se pare ca nu are voie sa foloseasca nici „FCSB”.
Hotararea zice clar: „Interzice paratei SC Fotbal Club Steaua Bucuresti SA sa foloseasca fara consimtamantul reclamantei semnele „Steaua”, „Steaua Bucuresti”, sau a unor semne similare.”
Partea cea mai buna e ca explicatia nu se opreste aici. Hotararea spune si unde nu are voie echipa lui Becali sa foloseasca aceste denumiri: „în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.”
Ce inseamna asta? Inseamna ca echipa lui Becali nu numai ca nu are voie sa poarte numele „Steaua” si „Steaua Bucuresti” sau sa vanda produse pe care sa apara aceste cuvintele, ci nu are voie nici sa apara trecuta cu aceste nume in asociatiile si federatiile sportive din tara sau de oriunde altundeva.
In incheiere, Curtea de Apel trage un semnal si pentru presa din Romania, echipa lui Becali neavand voie nici sa isi faca publicitate cu numele „Steaua” sau „Steaua Bucuresti”. Asta inseamna ca televiziunile nu mai pot spune ca transmit meciurile Stelei, daca transmit de fapt meciurile echipei lui Becali.
Ca de obicei, Becali stie mai bine ca judecatorii
Spectacolul oferit de Becali dupa aflarea vestii a fost unul de un prost gust rar intalnit in Romania. Acesta a jignit in stanga si in dreapta, a spus ca judecatorii nu stiu ce fac sau, mai rau, ca ar comite abuzuri, si totul in fata unor ziaristi care nu au avut nimic de spus.
Nici macar unul dintre ei nu a avut curajul sa intrebe cum a facut Becali de fapt preluarea echipei. Nici macar unul nu a intrebat cat a platit Becali pentru a pune mana pe un bun al statului. Nimeni nu a avut curajul sa ii atraga atentia ca el este, totusi, un puscarias, si ca nu are dreptul sa vorbeasca asa despre niste judecatori.
Becali a urlat, a dat cu pumnul, a facut spectacol si apoi a mai tras un scuipat pe emblema Stelei: „FCSB inseamna de acum Fotbal Club Sportiv Becali, gata.” Aceasta este atitudinea unui om care a facut puscarie. Asa stie el sa respecte legea. Azi ne spune ca FCSB inseamna Fotbal Club Steaua Bucuresti, maine ne spune ca e Fotbal Club Sportiv Becali. Presa tace. Cei de la FRF si LPF tac. Nimeni nu are curajul sa ii spuna lui Becali ca habar nu are despre ce vorbeste si regulile sunt facute pentru a fi respectate.
LPF si FRF
Cand a fost data prima decizie, cea care ii permitea echipei lui Becali sa foloseaca in continuare denumirea „SC Fotbal Club Steaua Bucuresti SA”, denumire cu care acea echipa nu a fost prezentata niciodata, nici la televizor si nici in presa scrisa, LPF si FRF s-au grabit sa trimita comunicate in care il linguseau pe fostul puscarias.
Dupa aceasta hotarare, nu au mai zis nimic. De fapt, gresesc. A reactionat Marius Mitran, care, din ziarist, a ajuns directorul de comunicare al LPF. Ne putem imagina cam ce salariu are acesta acolo, dar si de ce a fost luat fix din studiou si teleportat pe scaunul pe care il ocupa acum. Mitran, ca un angajat ascultator, a spus la Sport.ro urmatoarele:
”Este absolut îngrijorător ce se întâmplă în fotbalul românesc. Steaua e Steaua şi ţine pe umeri fotbalul românesc. Este singurul club care mai reuşeşte să plătească pentru transferuri şi din acei bani ţine alte 10 cluburi. Liga I fără Steaua ar fi un coşmar, nici nu vrem să ne gândim.”
La o cautare rapida pe Google, veti vedea ca raspunsul este luat cuvant cu cuvant din declaratii date deja de Becali si de Meme Stoica, cu saptamani si luni inainte. Asa stie Mitran sa isi faca treaba, la fel ca restul presei din Romania. Cand Becali dicteaza, ei scriu.
Dar Mitran nu s-a oprit aici. A decis ca stie el mai bine cum stau treburile cu legile si cu regulamentele:
”Trebuie să spunem că Steaua care a pierdut aseară este adevărata Steaua. E imposibil ca noua echipă pe care o va înfiinţa Armata să fie primită în Liga I, şi asta în primul rând pentru că Liga Profesionista de Fotbal nu are voie să înregistreze echipe departamentale”
Ne-am bucura daca domnul Mitran ne-ar arata acele documente care opresc LPF-ul sa inregistreze „echipe departamentale”. Apoi, poate ne va explica cum se face ca CSU Craiova s-a inscris direct in liga a doua si ca echipe ca CSMS Iasi joaca meciuri in cupele europene pe bani publici. Aceste doua lucruri sunt total impotriva regulamentelor, atat interne cat si externe. Dar se pare ca nimeni nu a observat.
Au observat insa ca Steaua Bucuresti e „echipa departamentala”. Si au mai realizat si ca echipa lui Becali „trebuie sa fie Steaua”.
Nu, domnule Mitran, nu trebuie sa fie. Pentru ca judecatorii au decis deja cine e Steaua si cine are voie sa poarte acest nume. Daca il iubiti atat de mult pe Becali, faceti o liga doar pentru el, o liga unde sa-l lasati sa puna ce nume vrea echipei sale, oricand si oriunde. Daca vrea sa-i spuna Real Madrid sau FC Barcelona, sa fie lasat sa-i spuna. Ca el face transferuri in liga intai. Ei da, asta e o explicatie superba. Pacat ca avocatii lui Becali nu au folosit-o in proces. Probabil ca judecatorii i-ar fi dat lui dreptate.
Iresponsabili, complici la furt
Tot fotbalul romanesc stie ca echipa lui Becali nu e Steaua. Toti stiu ca acest om a furat si ca echipa lui joaca ilegal in prima liga. Dar toti tac. Pentru ca toti si-au facut averea intoxicand tara asta cu mizeriile care ieseau din gura acestui individ si cu spectacolele grotesti la care ne supunea.
Felicitari ProSport-ului, ca a avut curajul, in cateva articole, sa foloseasca numele adevarat al echipei Fotbal Club Sportiv Becali. Bravo, baieti. E un prim pas spre normalitate si spre presa adevarata.
Celalalt ziar de sport, Gazeta Sporturilor, refuza insa sa tina cont de decizia data saptamana asta. La fel ca FRF si LPF, devin si ei complici la furt, la inselaciune.
Daca isi fac idei ca decizia o sa fie intoarsa la ICCJ, ii informez ca nu va fi asa. Talpan a si aratat deja cat de subreda e apararea celor de la Fotbal Club Sportiv. Ei au venit sa se apere cu documente false, facute de prosti, care, atunci cand au falsificat un act din 98, au facut referire la o ordonanta data in anul 2000, adica doi ani mai tarziu. Cam cat de prost sa fii ca sa faci asta?! E fenomenal.
Si noi trebuie sa credem ca FRF si LPF nu au vazut aceste documente, ca ei nu stiu ca echipa lui Becali nu legal in liga intai. Nu, domnilor. Ei stiu! Si sunt complici!
Au stiut intodeauna, inca de pe vremea cand Mitica Dragomir il ameninta pe Becali ca o sa il toarne la politie si ca o sa spuna tuturor cum a furat el locul Stelei. Nimeni nu s-a sesizat atunci, pentru ca Romania era atunci in vestul salbatic. Dar acum ne-am mai civiliat. Acum, hotii nu mai fac chiar tot ce vor. Acum e vremea noastra. La ICCJ vom castiga din nou, iar cei care ne-au furat vor plati. La fel cum vor plati si cei care au fost complici la acest furt.
Ce bine am ras cand am vazut documentul acela antedatat. Daca nu gresesc, si la dosarul „Valiza”, ciobanul a facut aceeasi miscare, dar l-au prins si atunci.
Documentul respectiv era postat de toti fecesebistii care incercau sa ne convinga ca oierul sef amdetine palmaresul echipei de fotbal. Dovada clara ca in afara de furt si fals, omul asta nu stie nimic altceva!
Nu detine absolut nimic. O sa revenim cu un articol in care vom prezenta si motivarea deciziei ICCJ din 3 decembrie 2014, adica cea legata de marca. Acolo zice destul de clar ca echipa lui becali nu a preluat absolut nimic si ca nu e continuatoarea Stelei, asa cum sustin anumiti „stelisti”.
Credeți că decizia ICCJ din 3 decembrie 2014 are legătură cu faptul că in anul 2010 AFCSB a fost radiată?
Nu.