De ce ne-am dori sa „promovam in cuplu, alaturi de Academie”, domnule Neagoe?!
In weekendul recent incheiat, Realitatea TV a invitat din nou trei stelisti in studiourile sale, pentru discutii despre fotbal, echipele de traditie din sportul romanesc si luptele pe care ele le duc pentru a reajunge in top. Cei trei au fost Cristian Petrea, comandantul clubului Steaua, Andrei Predescu, golgeterul echipei de fotbal, si Cristian Neagoe, managerul sectiei de fotbal. Dintre acestia, ultimul a dat o declaratie foarte ciudata.
„Noi ne dorim să promovăm în cuplu, alături de Rapid. Factorul politic ar trebui să gândească o soluție pentru promovarea ambelor cluburi. Vor veni și la noi ceva jucători importanți. Domnul Lăcătuș și Ion Ion vor stabili de ce jucători mai au nevoie”, a declarat Cristian Neagoe la Realitatea TV.
Este posibil ca domnul Neagoe sa fi rostit aceste cuvinte din respect pentru ceilalti invitati ai emisiunii. Pancu, primarul Tudorache si alti oameni care sustin Academia Rapid au fost si ei prezenti. Totusi, asa cum au demonstrat si hartiile aparute in ultima vreme, Academia nu e Rapid. A-i atribui aceasta identitate in conditiile in care propriul tau club se lupta cu alt club fix pentru a nu-i fi furata identitatea este o prostie, un scuipat in fata oamenilor care duc aceasta lupta si un spate intors chiar propriilor tai suporteri. Daca chiar isi dorea sa dea dovada de respect fata de ceilalti invitati, managerul sectiei de fotbal a Stelei trebuia sa taca sau sa ocoleasca acest subiect, nu sa se aventureze aiurea pe un teren minat. Si, din pacate, asta este greseala mai mica facuta de Neagoe.
Cum adica sa ne dorim sa promovam in cuplu, domnule manager?! De unde v-a venit ideea asta? Steaua este o fosta castigatoare a Cupei Campionilor Europeni, in caz ca nu stiati. Cum va permiteti sa o trageti in jos, la nivelul unei echipe infiintate peste noapte, care mai are si alte bube, despre care nu are rost sa vorbim acum?!
Poate ca Academia isi doreste sa promoveze alaturi de noi. Dar in niciun caz Steaua alaturi de Academie. Repet, domnule Neagoe, in caz ca nu ati inteles, Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni, nu alta echipa romaneasca.
Pentru un suporter stelist, o declaratie ca cea data de domnul Neagoe este cat se poate de jignitoare. Insa nimic nu ne mai surprinde in acest moment. Ne-am obisnuit deja cu atitudinea relaxata, linistita, fara griji si plina de pacifism a conducatorilor stelisti. De fiecare data cand cineva a atacat Steaua, acestia au acceptat insultele fara sa raspunda. De fiecare data cand clubul a fost jignit, din Ghencea s-a auzit doar cantecul greierilor. Iar acum domnul Neagoe propune ca Steaua sa faca pace cu una din contracandidatele sale pentru locul 1, pentru a promova amandoua, cu sprijinul politicului.
Nu am inteles de ce e nevoie sa intervina politicul in fotbal. Poate ne explicati, domnule Neagoe. Si chiar nu ne intereseaza ca Dragnea trage sforile la Academie. Am auzit si noi zvonurile acestea. Sunt irelevante. Steaua trebuie sa-si vada de treaba ei si de interesele ei, nu sa poarte grija altuia si sa caute sa faca pace cu adversari.
Atitudinea aceasta pacifista a facut doar rau Stelei pana acum. Sacalii din jurul acestui club au profitat la maxim, batandu-si joc in ultimul hal de cel mai important club sportiv romanesc. Ma refer, evident, la ziare si la televiziuni. ProTV a mintit in ultimul hal in acest an, refuzand sa le spuna celor de la FC Fcsb pe nume, doar pentru a mentine in viata confuzia si pentru a-i minti pe romani. Propaganda de la Pro X e cat se poate de scarboasa, iar tupeul si nesimtirea celor de la Gazeta Sporturilor au intrecut orice limite.
In cel mai pur still orwellian, oamenii lui Tolo s-au apucat acum sa rescrie istoria Stelei. Asa am aflat ca, in 1998, titlul din acel sezon a fost castigat de FC Fcsb. Mai mult, se pare ca echipa lui Becali exista si in 1966 si ca Ienei a jucat la ei, nu la Steaua.
Aceste insulte si minciuni nu ar trebui sa scape nepedepsite. Conducerea Stelei ar trebui sa le interzica accesul acestor „ziaristi” la toate evenimentele sportive in care e implicat clubul. Ar trebui sa le spuna sportivilor sa nu le mai acorde interviuri acestor indivizi. Si ar mai trebui, evident, sa dea si niste comunicate de presa in care sa ii informeze pe suporteri ca toate aceste articole sunt doar minciuni.
Din pacate, domnii Neagoe si Petrea tac. Tac, se fac ca nu observa si lasa totul sa treaca. Si trebuie sa ne ocupam noi, suporterii, de aceste probleme. Asa cum ne-am ocupat de plangerile la CNA, plangeri care ar fi trebuit sa fie facute de club. Si nu doar atat. Pentru toate minciunile aparute la televizor si in presa, conducatorii Stelei ar fi trebuit sa mai porneasca cateva procese, pentru jigniri, pentru incalcarea deciziilor din dosarele pentru marca si palmares, pentru mai multe.
Dar nu va obositi, domnilor. Lasati ca ne ocupam noi de toate. Ca doar pe noi ne plateste clubul Steaua, ca sa ii aparam imaginea.
Intrebari pentru GSP
Astazi am trimis un email catre Gazeta Sporturilor si le-am cerut sa ne raspunda la urmatoarele intrebari venite chiar de la membrii comunitatii Steaua Libera.
1. In articolul „DOCUMENTE: CU 5 MILIOANE DE EURO, PRIMĂRIA A CUMPĂRAT RETROGRADAREA LA MASA VERDE A ECHIPEI SALE DE BASCHET! LA FINAL PIERDE ȘI LOCUL!”, domnul Catalin Tolontan ne spune ca palmaresul unui club sportiv este legat de certificatul de identitate sportiva cu care acel club e inscris in competitii. De altfel, unul dintre argumentele domnului Tolontan este o declaratie data de Mircea Cristescu, vicepresedinte la U Mobitelco BT Cluj. Acesta spune ca „Palmaresul aparține întotdeauna echipei sub al cărei certificat de identitate sportiv s-a făcut înscrierea în campionat și aceasta e o regulă valabilă în toate sporturile, nu numai la baschet!”
Date fiind informatiile din acest articol, informatii pe care Gazeta Sporturilor le prezinta drept corecte, imposibil de negat, aproape ca niste reguli ale sportului, de ce continua ziarul dumneavoastra sa spuna ca echipa Fotbal Club Fcsb, echipa infiintata in 2003, conform propriului sau certificat de identitate sportiva, detine palmaresul Stelei Bucuresti?
2. Liga Profesionista de Fotbal a dat recent un comunicat in care spunea ca CS Universitatea Craiova este echipa care detine palmaresul Universitatii Craiova. In respectivul comunicat, LPF recunoaste ca palmaresul este strans legat de marca si ca, din moment ce CS Universitatea Craiova are dreptul de a folosi marca Universitatea Craiova, aceasta poate sa foloseasca si palmaresul acestei echipe.
Date fiind aceste informatii, care au aparut si pe site-ul dumneavoastra, de ce continuati sa sustineti ca echipa Fotbal Club Fcsb, echipa care nu are dreptul sa foloseasca nici marca si nici numele Steaua, detine palmaresul Stelei Bucuresti?
3. In aceasta vara, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a dat un comunicat prin care a explicat ca palmaresul echipei de fotbal a Stelei ii apartine in totalitate. Daca asta nu a fost destul, Constantin „Tica” Danilescu a declarat in luna septembrie ca, atunci cand clubul Steaua a facut asocierea cu nonprofitul AFC Steaua Bucuresti, in 1998, marca, palmaresul si alte elemente care tin de identitate au ramas la clubul Steaua. Chiar mai mult, in aceasta primavara, Emilian Hulubei, presedintele AFAN si membru in CEx al FRF, a declarat ca „De mâine, FCSB va figura în registre. Va fi numele oficial al echipei fostă Steaua. Din păcate ăsta este adevărul, palmaresul va fi cel din 2003, pentru că pe certificatul de înregistrare a acestei firme apare 2003. Va lua palmaresul doar din 2003.“ De ce a ales ziarul dumneavoastra sa ignore aceste informatii?
4. Motivatiile celor doua decizii, care privesc marca si numele Steaua, spun ca palmaresul Stelei apartine Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti. Ati citit cele doua documente? Daca da, considerati ca au vreo importanta sau nu?
5. Constitutia Romaniei spune ca:
Art.31 (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Considerati ca ziarul dumneavoastra informeaza corect opinia publica in ceea ce priveste cazul Steaua Bucuresti vs. FC Fcsb?
6. In ultimii ani, ziaristii ziarului dumneavoastra au evitat sa ii puna lui Gigi Becali o intrebare simpla, dar foarte importanta: Cum se face ca echipa dansului, despre care dansul sustine ca e Steaua, nu are voie sa foloseasca nici numele si nici marca Steaua?
Considerati ca aceasta intrebare trebuie pusa sau ca raspunsul a fost dat deja?
Daca raspunsul a fost dat deja, puteti sa ni-l spuneti si noua?
7. Foarte multi suporteri stelisti s-au simtit jigniti si batjocoriti in momentele in care articolele dumneavoastra vorbeau despre „Steaua Armatei”. Articolele respective erau despre Steaua Bucuresti, insa dumneavoastra ati refuzat sa folositi acest nume. Aveti de gand sa le cereti scuze suporterilor stelisti si clubului Steaua pentru aceste dezinformari si jigniri?
8. Clubul Fotbal Club Fcsb este unul foarte controversat, implicat in numeroase scandaluri de coruptie, homofobie, rasism etc. Considerati ca ii faceti o favoare clubului Steaua Bucuresti, cel mai mare club sportiv din tara, prin asocierea imaginii sale cu cea a clubului FC Fcsb?
Asteptam sa vedem daca GSP are curajul sa ne raspunda. Stim ca ne urmaresc, asa ca nu ne facem griji ca intrebarile nu ar ajunge la ei. Iar ei se mandresc ca le pasa de sport. Daca le pasa de sport, ar trebui sa le pese si de suporteri.
Ce usor ar fi putut fi evitate toate aceste batai de cap, daca cei platiti ca sa apere interesele Stelei chiar si-ar face treaba corect.
Si de ce nu si-o fac? Are legatura cu ce s-a intamplat in momentul cand ciobanul a „transferat” lotul din 2003 pe societatea sa? Sau de cand a fost privatizata sectia de fotbal?
Nu stiam ca sectia de fotbal a fost privatizata. Cine a cumparat-o?
Sunteti tare retardati! Ati ajuns voi, sclavilor, sa cereti socoteala presei. Sa va fie rusine, mizerabililor!
Chiar ca. Ce tupeu pe noi! Auzi, sa cerem noi socoteala presei! Inacceptabil. Presa trebuie lasata sa face ce vrea ea.
Prin „privatizata”… am vrut sa spun atunci cand s-a facut acel parteneriat cu AFC Steaua.
Ah. Pai vezi ca nu e acelasi lucru 🙂
De ce sa promoveze amandoua?Asa ar trebui sa se aplice tuturor.
Comunicatul LPF e praf in ochi. Singura entitate care atribuie palmaresul este FRF. Ti se pare ca au oferit macar un amarat de comunicat?
Dar hai sa ne rezumam la ce ai scris tu: Pai daca s-ar tine cont de certificatul sportiv atunci cu siguranta SA-ul lui Mititelu nu s-a infiintat in 91. Culmea ca voi nici nu aveti certificat sportiv.
Cat despre marca Steaua, ei bine totul tine de o eroare legislativa. Daca Becali nu ar fi cerut acceptul Clubului Sportiv al Armatei atunci putea folosi linistit sigla, pentru ca termenul de prescriptie este de 5 ani conform legii 84/98.
PS:Ador cand scrii despre implicarea politicului. Culmea ca acuzi un club ca este sprijinit de o Primaria in timp ce clubul pe care-l sustii tu apartine este detinut de catre MAPN(institutie in care angajatii sunt alesi pe criterii politice si pile).
Comunicatul LPF e praf in ochi. Daca il dadea FRF, atunci comunicatul FRF era praf in ochi si doar comunicatul LPF conta. Nu ti se pare ca esti un pic penibil? Sincer acum.
Eu am inteles ca esti disperat sa ai dreptate. Dar nu ti-e rusine macar un pic, cand vezi ca absolut toate prostiile pe care le debitezi se intorc impotriva ta? O sa dea si FRF comunicat la un moment dat, daca i se cere. Si ce o sa faci atunci? Ce o sa mai zici atunci? O sa treci la UEFA sau la TAS?
Copile, esti zilnic aici. Ma gandesc ca faci asta pentru ca iti place sa discuti in contradictoriu, sa dezbati lucruri. Daca e asa, de ce naiba nu te straduiesti sa folosesti niste argumente adevarate, nu inventii.
De unde ai scos asta ca Steaua n-are CIS?
Si despre ce eroare legislativa vorbesti? Becali era obligat sa ceara voie sa foloseasca marca, pentru ca marca nu ii apartinea. Daca o inregistra fara sa ceara voie, tot acolo ajungea. Sau ce? Crezi ca judecatorii aia i-au interzis sa o foloseasca doar pentru ca a cerut voie? Tu te auzi? Ai zis ca esti avocat sau ca ai facut dreptul. Nu incerci un pic sa gandesti?
Cazul s-ar fi prescris, baietele, daca Becali ar fi folosit marca ilegal pana in 2009. Daca se intampla asta, in 2014, cand s-a finalizat dosarul, judecatorii i-ar fi zis lui Talpan ca s-a prescris. Dar prostul ala folosea marca si in 2014. Ce sa se prescrie cand infractiunea inca era in desfasurare?
Gandeste un pic!
Si vezi ca armata nu are voie sa faca politica, asta tot conform legii.
Alexe tată, dacă pretinzi că ai făcut dreptul și scrii inepțiile astea, sper că nu profesezi… Adică sper că tot la Mc-ul de la Unirii te găsesc… Tu faci o confuzie gravă intre MApN și Armata României. Ai auzit de controlul civil asupra instituțiilor civile într-un stat democratic? Asta face ministrul apărării cu secretarii de stat. Armata României (inclusiv Boroi, Petrea, Talpan…etc) reprezintă militarii cărora le este interzis prin lege să facă parte din partide politice sau să-și exprime opiniile politice în timpul serviciului! Dacă ai citi un pic înainte să scrii, poate că nu te-ai batjocori singur de fiecare dată când scrii pe aici…
SL daca-l dadea FRF ne conformam. De ce oare nu au oferit si ei un astfel de comunicat? Oare pentru faptul ca Mititelu a castigat deja la Tribunalul Dolj procesul? Eu inca astept acel comunicat.
,, copile” dovedeste faptul cat de frustrat esti. Poti sa-mi spui sa dispar de pe aceast site, ca-ti cam stric apele.
Daca Becali o inregistra fara sa ceara voie dupa 5 ani CSA se conforma.
Art. 48
(1) Titularul unei marci anterioare, care cu stiinta a tolerat intr-o perioada neintrerupta de 5 ani folosirea unei marci ulterior inregistrate, nu poate sa ceara anularea si nici sa se opuna folosirii marcii ulterioare pentru produsele si serviciile pentru care aceasta marca ulterioara a fost folosita, in afara de cazul in care inregistrarea marcii ulterioare a fost ceruta cu rea-credinta.
(2) In cazul prevazut la alin. (1), titularul marcii ulterior inregistrate nu se poate opune folosirii marcii anterioare, desi aceasta din urma nu mai poate fi invocata impotriva marcii ulterioare.
Ce frumos scrie.
Binenteles. ICCJ pentru asta a si anulat marca.
Vezi ca habar nu ai nici pe ce lume traiesti. Infractiunile nu se judeca de catre o instanta civila. Eu te inteleg: cand lucrezi la Mega Image prea multe cunostinte legislative nu se cer la angajare.
Asta e cea mai tare replica: ,, Si vezi ca armata nu are voie sa faca politica, asta tot conform legii.”. Serios. Cum este ales ministrul? Pe ce competente? Les era de profesie economist. A candidat din partea PSD ca senator.
Inainte sa fie sef peste MAPN a fost director la API Satu Mare.
Noul ministru Fifor a fost si el senator PSD(sa fim seriosi nu poti pune in functia de ministru pe unul care a fost general). Culmea ca Fifor este absolvent in filosofie. A sa nu uitam si de dorinta de implicare a Primariei Sectorului 5.
Nu au oferit pentru ca nu le-a cerut Craiova. De aia nu au oferit. Si pentru ca sunt niste cacati fricosi. Nici macar noua nu vor sa ne raspunda la mailuri. La intrebari simple.
Ce proces a castigat Mititelu, prietene? Ia informeaza-te mai bine. Ca prostul ala nu a castigat nimic. Daca castiga ceva, acum echipa lui nu era FC Fcsbul olteniei.
Si sa stii ca esti copil. Poate nu fizic, dar mental. Uite, singur iti tai creanga de sub fund. Scrie foarte clar acolo: „cu rea credinta”. Ca cerea sau nu cerea voie, becali tot cu rea credinta a inregistrat marca. Dictionarul juridic explica foarte clar ce inseamna rea credinta: incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.
Adica ala a furat. Tu incerci sa justifici un furt. Intai ai folosit ideea de prescriptie, de parca era ok ca ala a furat. Iar acum vii si ne spui ca totul ar fi fost OK daca becali nu cerea voie. Nu e asa. Ce a facut ala se numeste infractiune. Oricum te-ai uita.
Vai, acum nu mai sunt rai generalii? E rau doar ministrul? Pai, prietene, du-te si fa-i o plangere penala daca esti asa sigur ca ministrul ala a fost pus politic, ca sa-i ia echipa lui Becali.
Acum sunt absolut sigur ca tu chiar esti maturator la mega image. Dar cine le judeca, expertule? TAS-ul?
1. https://imgur.com/a/PdzIi
https://imgur.com/a/uYJYL
Nu au cerut pentru ca nu au nimic. Palmaresul apartine firmei in insolventa.De asta nici lichidatorul judiciar al FC Rapid S.A a specificat ca nu vinde palmaresul.
2. Nu stii ce inseamna rea-credinta.Tu ca si titular al marcii daca timp de 5 ani nu contesti faptul ca marca a fost inregistrata fara aprobarea ta atunci pierzi acest drept.De asta CSA a angajat o casa de avocatura ca locotenentul a pierdut atat la TB cat si CAB. Pana si prostu de Les a precizat asta cand a fost chemat in audienta.(gasesti video-ul pe youtube).
3. Esti paralel cu tot ce inseamna drept. Infractiunile se judeca de catre o INSTANTA PENALA.
Ai auzit de Legea 304/2004. Citeste ce scrie pe la art 19 al.2
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1053/Legea%20304%20din%202004_Sursa%20Aplicatia%20Lege4.pdf
Mai are rost sa-ti mai raspund?
1. Nu au, dar Liga Profesionista de Fotbal le-a dat :))) Logica ta este fabuloasa. Felicitari. Si ai grija ce spui de vanzarea unui palmares. Ca s-ar putea sa te contrazici data viitoare cand ne spui cum a cumparat becali echipa de la armata, luand doar palmaresul, nu si marca si numele. :)))
2. Se pare ca ai probleme si cu cititul. Ia uite ce spune legea pe care ai pus-o chiar tu:
Titularul unei marci anterioare, care cu stiinta a tolerat intr-o perioada neintrerupta de 5 ani folosirea unei marci ulterior inregistrate, nu poate sa ceara anularea si nici sa se opuna folosirii marcii ulterioare pentru produsele si serviciile pentru care aceasta marca ulterioara a fost folosita, in afara de cazul in care inregistrarea marcii ulterioare a fost ceruta cu rea-credinta.
Cu rea-credinta, prietene. Cu rea-credinta. Si imi place ca tu imi spui mie ca nu stiu ce e aia rea-credinta, dar eviti sa spui tu ce e.
3. Pfoai, m-ai dat gata. Se vede ca esti expert in drept. Chiar nu pricep de ce nu te duci sa-i spui lui becali ce sa faca pentru a castiga aceste procese. Adica e clar ca procesul lui nu a fost judecat de o instanta penala. Deci e clar ca nu a comis o infractiune. Deci e clar ca nu trebuie sa schimbe numele si marca. Du-te repede, frate, si spune-i lucrurile astea. Ca are timp in iarna asta sa schimbe din nou totul :)))
Stii ca esti o vorba din popor: prostu’ nu e prost destul daca nu e si fudul. Ti se potriveste si nu e o jignire.
Totusi, niste argumente aduci? Sau te multumesti sa arunci cu o tona de cuvinte si sa te sustragi subtil atunci cand cineva iti arata ca vorbesti prostii? Deci, ce inseamna, ma, rea-credinta?
Scrie si in motivarea ICCJ, pe care binenteles ca tu nu ai citit-o.
Desi Becali stia la momentul inregistrarii marcii ca cererea trimisa catre CSA nu a fost aprobata el totusi a inregistrat marca. Asta inseamna rea-credinta.
Daca ar fi inregistrat-o fara a mai face cerere atunci ar fi beneficiat de prescriptie(cei 5 ani). De asta CSA a si invocat inregistrarea marcii cu rea-credinta.
Ce scrie, ma? Ia zi. Da un copy paste.
:)) Fac pe mine de ras la interpretarea pe care doar o minte subdezvoltata ar putea sa o dea.
Bai, incultule, rea-credinta era si daca nu cerea voie. Ca doar se folosea ilegal de o marca ce nu ii apartinea. Intelegi? NU II APARTINEA! DE AIA E REA-CREDINTA! Sper din tot sufletul ca nu esti avocat. Dumnezeule!
Stii ca esti o vorba din popor: prostu’ nu e prost destul daca nu e si fudul. Ti se potriveste si nu e o jignire.
Uite copy-paste.
Acum sunt 100% convins ca nu ai citit motivarea.
Expertule, vezi ca ti se aplica tie proverbul. E deja a nu stiu cata oara când te întreb ce e reaua-credinta si tu nu poti sa răspunzi. Da un Google daca ai probleme.
Eu am raspuns deja. Singura problema e la tine.
Nu, nu ai raspuns. Si dovedesti ca esti un las, nu doar un habarnist, prin faptul ca tot refuzi sa raspunzi la intrebare.
IA INTREBATI-L PE PAPAGALUL AVOCAT DE MAI SUS LA CATE MECIURI A FOST PE GHENCEA PANA AZI….IA ZI PAPAGALULE STEAUA INSEAMNAMM SCOICA SI BECALI..HUA MA ….STEAUA INSEAMNA GHENCEA…ION ALEXANDRESCU…OTELEA…ITI ZICE CEVA NUMELE ASTEA?.IA ZI MA AVOCATU LU PESTE….DACA TU CONSIDERI FCSB CA E STEAUA …TE POT CONSIDERA UN PROST…BEHEEEEE
INCA CEVA AVOCATU LU PESTE…AM 41 DE ANI…PRIMUL MEU MECI PE GHENCEA A FOST STRAUA AS ROMA…..ACU CRED CA VORBESC CHINEZA CU TINE
SL promit ca vei afla ce inseamna cu adevarat ,, rea-credinta” dupa procesul cu prejudiciul. Deasemenea vei afla ce inseamna si ,, prescriptia”.
Catalin aceeasi abordare plictisitoare( behee, FCSB nu e Steaua, Steaua inseamna Ghencea desi stadionul a fost construit in 74 si echipa a aparut in 47, Steaua inseamna CSA, desi institutia publica nu a mai avut o echipa din 98 etc etc). Mai veniti si voi cu ceva nou si lasati frustrarile.
As vrea sa vad si eu meciul,, Straua-As Roma”.Ai dreptate: chiar vorbesti chineza cu mine. Imi trebuie un translator sa inteleg ce scrii.
Din nou, aceeasi dovada de lasitate. „Lasa ca vedeti voi.” Eu vorbesc serios cu tine, iti dau sansa sa iti expui teoriile, iar tu o dai in discutii din spatele blocului. Dupa ce pierdeti si procesul pentru prejudiciu ce o sa-mi mai zici. „Lasa ca mai treci tu pe la mine pe strada”?
In rest, lasa mistourile ca te faci de rusine. Stadionul Steaua este un simbol, iar Steaua e CSA. Usurinta cu care iti bati joc de aceste doua lucruri dovedeste cat de mare oaie esti. Si ca probabil ai ajuns „stelist” dupa 2010.
PROBABIL CA DOMENIUL JUSTITIEI PE CARE IL STAPANESTI ATAT DE BINE TI A PROVOCAT MULTA DURERE…CE SA FACI …AIA CU MAI MULTI NEURONI DACAT AI TAI AU DECIS…FCSB NU SE POATE NUMI STEAUA…IA ZI DESTEPTULE…TE LASI DE MESERIE?…DUTE TATA LA ALT PROCES..AICI VEI PIEREDE….PACAT TOTUSI CA POATE AI FOST STELIST..ACU NU ESTI DECAT UN CACAREZ DE AL LUI BECALI
– Bai falsurile ilfovenilor cat timp mai poluati atmosfera printre stelistii autentici aici pe paginile noastre ale celor din Ghencea ! Chiar nu pricepeti ca sunteti suporterii altui club si altor echipe decat cele ale clubului STEAUA Bucuresti ! Ajunge cu 10 ani de falsuri bai escrocilor cand ati purtat prin falsuri dupa falsuri emblema clubului nostru si azi conducatorii si clubul vostru au de platit daune prin justitie etc. Reconsiderati-va istoria atat cat este cu infractorii penali care va conduc de la bun inceput si aveti grija ca si in cei 11 ani de purtat emblema noastra in fals si cu fals in identitate sportiva fragrant , o sa vina timpul cand se va cere pe o cale sau alta si anularea palmaresului fraudulos din anii respectivi prin cel mai mare furt de denumire si de identiate sportiva din istoria sportului romanesc . Sa nu uitati si asta ! Iar protocolul dintre CSA si AFCSB aparut prin HG in 98 si cu anexele scandaloase partial ‘disparute’ a fost anulat imediat dupa puciul din feb 2003 tot prin HG si pe cale de consecinte si toate anexele au fost anulate deci practic si AFCSB a intrat in ilegalitate inclusiv si din acest punct de vedere dupa ce reprezentantii proprietarilor de drept au parasit sedinta nestatutara prin niste escroci au distrus orice legatura cu clubul STEAUA Bucuresti .
LUPTA STEAUA !
prin care ….
Bai fraților Banati naibii oile astea FCSB iște fiindcă ei vor susține echipa aia din Berceni doar cât va exista George Cioban Unineuron Becali. Ulterior vor veni sa pasca la noi în Ghencea și noi ii vom aștepta cu „porțile DESCHISE”.
Revenind la subiect ;
– Din pacate oameni fara ‘cojones’ la conducerea clubului , dar cate unii stau pe sarma in functii caci insusi anumite capetenii de la centru au un trecut dubios si probabil le e teama pentru scaunele lor . Si probabil le e teama la destui si la cate ascunzisuri are insusi jj si daca nu cumva maine pomaine mai aduce vorba despre banii pe care i-a imprastiat pe la unii si altii cu grade si functii in continuare , obtinute prin merite dubioase prin factorul politic . oprea are destule cartite ramase in urma si ca el mai sunt si altii ….
TOT RESPECTUL D-LUI FLORIN TALPAN – Se cunoaste diferenta de abordare . Desi poate nici dl Talpan nu e cel mai performant interlocutor prin mass-media , insa la legi se pricepe cum trebuie !
Fara bani la generali
jj si echipa lui
zburau din 2003-2004 hai-hui
din Ghencea din CSS la oi !
asta tot suporterul din tribune din Ghencea stia inca de cand particpa la meciuri in acei ani , intrase in folclorul tribunelor !
SUCCES BAIETII NOSTRI !
Unul care-l injura pe Duckdam e mai oaie decat toate oile posibile. Felicitari!!! Injurati pe omul care a avut cea mai mare contributie in castigarea Cupei Campionilor. Asta e dovada supreme ca nu aveti nicio treaba cu Steaua.
Din nou vorbesti prostii. Acela a fost un succes al echipei. Niciunul nu a avut o contributie mai mare ca celalalt. Si e penibil sa spui asta. Sau ai uitat ca Piti a fost golgeterul echipei in acea editie a cupelor europene? Fara golurile lui, nu ajungeam in finala. Daca nu marca Piti in Finlanda, pe final de meci, era adio finala. Dar e mai usor sa vorbesti cand tu doar ai auzit de meciul ala. Sunt curios daca l-ai vazut macar pe caseta sau dvd.
Ca si tine l-am vazut. Eu personal nu am prins acele vremuri.
Nu prietene cupa se datoreaza lui in procent de 90%. Fara sa apere el acum inca mai visam la cupa. Sau ai uitat ca baietii au ratat 2 lovituri de pedeapsa?
Meritul echipei a fost pana in minutul 120. Bine e normal ca pentru unul care il jigneste pe Duckadam sa faca astfel de afirmatii si sa-l apare pe altul care a facut praf centrul de copii si juniori. Daca la FC Steaua puteai sa zici ca Becali e vinovat la CSA nu se mai poate invoca acest aspect.
Bine eu am observat ca tu jigneste pe oricine nu da 2 bani pe voi(Dan Petreascu, Duckadam, Dumitrescu, presa care nu va impartaseste aceleasi idei etc).
„Meritul echipei a fost pana in minutul 120”
Deci Lacatus si Balint puteau sa rateze linistiti penaltyurile?
Bai „judice”, ia mai spune-ne nouă cum e cu reaua-credință, că vreau să râd de la prima oră :))))) Deci dacă tu ai o marcă și eu îți cer acordul să o folosesc iar tu nu mi-l dai dar eu tot o folosesc, este bună-credință?!? :)))))))))))))))))))) Tot nu ne-ai arătat că înțelegi diferența dintre MApN și Armata României.
Referitor la jucători, trebuie să înțelegi că niciun jucător NU ÎNSEAMNĂ Steaua, un jucător poate doar să REPREZINTE Steaua. Un club este mai mult decât un singur jucător, indiferent de câte performanțe a avut acel jucător. Dan Petrescu este o nulitate, iar lucru ăsta l-a demonstrat când a sărutat cu patos steagul Rapidului. Duckadam a fost ajutat de JayJay și-l inteleg chiar dacă și el știe că aia nu e Steaua. O face pentru bani! Ilie Dumitrescu la fel. Deci, nu putem da niciun ban pe o persoană care este împotriva Stelei, chiar dacă acea persoană a reprezentat la un moment dat ceva pentru Steaua. Ia exemplul Dănciulescu dacă vrei… Ceea ce fac Duckadam sau Ilie Dumitrescu este mai grav decât ce a făcut Dănciulescu.
Când spui Cupa Campioniĺor Europeni 1986 automat te gândești la Duckadam, restul e cancan.
Poate tu te gandesti automat la Duckadam. Eu unul ma gandesc la Ion Alecsandrescu, ca echipa aia a fost opera lui. Ma mai gandesc si la Ienei, si la golurile marcate de Piti cu Anderlecht. Insa eu va inteleg si pe voi. Voi ati urmarit doar finala. Voi nu stiti parcursul Stelei din acel an. Probabil ca nu ati urmarit meciul cu Anderlecht deloc. De meciurile cu Vejle, Kuusysi sau Honved nu cred ca are rost sa vorbim. E normal, cand traiesti in ignoranta, sa crezi tot ce ti se spune pe la TV.
Ce finală, SL?!? Ăștia au văzut doar „apără Duckadam!!!” :)))))
În mare parte am urmarit si restul meciurilor. De ex. la meciul retur cu Kuusysi a fost cel mai mare număr de spectatori pe stadion la un meci de fotbal din istoria Finlandei, record probabil neegalat nici în zi de azi.
Iar legat de Duckadam, fără să iau din meritele sfinxului (care a fost cel mai mare conducător de fotbal din Ro) sau lui Ienei, pune o întrebare unui suporter străin cu ce a rămas în minte după finala din 86 și ai să vezi că toți o să spună de cele 4 penalty-uri apărate…
Nu stiam ca ne luăm după străini acum.
Poți întreba și microbiști români, 90% același răspuns l-ar da.